E atât de simplu să ratăm locuri extraordinare din orașe pe care, clasic și paradoxal, le străbatem deseori. Ne spunem că oricând putem opri și în acest fel nu facem decât să amânăm mereu, să nu găsim momentul de a opri cu adevărat și a trece dincolo de ziduri.

Exteriorul bisericii

În ce mă privește, am făcut asta de nu știu câte ori. Am tot trecut prin Sebeș, ca mulți alții, probabil, și cam de fiecare dată priveam biserica fortificată și îmi spuneam că trebuie să fac într-o zi rost de timp să merg să o văd.

L-am primit până la urmă într-o după-amiază de sfârșit de septembrie și am găsit cinci lucruri care probabil ar putea să te convingă să te oprești cel puțin o oră în Sebeș și să intri și tu în această veche, superbă biserică.

În turn sunt trei clopote. Cel mai mare, de 15 tone, se bate doar la sărbători mari, de două persoane. Și aici s-a încercat varianta de a se bate clopotele modern (apăsând pe un buton), dar enoriașii nu au fost mulțumiți de sunet și au cerut să fie trase tradițional, de clopotar.

Astfel, zi de zi, moșu Ion urcă în turnul bisericii evanghelice din Sebeș și trage clopotul de funie.

Turnul nu este amenajat pentru a se putea vizita.

Aproape opt secole

Pe locul unde este azi biserica, se spune că la jumătatea secolului al XII-lea s-a aflat o biserică din lemn. La începutul secolului al XIII-lea, sașii stabiliți în Sebeș au început să ridice în acel loc o bazilică romanică. În timpul invaziilor frecvente din acele timpuri, bazilica a fost distrusă și sașii s-au apucat din nou să refacă biserica, de data aceasta în stil gotic, specific cistercienilor. Au păstrat însă și vechi elemente romanice într-o îmbinare inedită.

Biserica are astfel o vechime de aproape opt secole.

Despre altar se spune că este cea mai prețioasă comoară a acestei biserici. Are o înălțime de 13 metri și o lățime de șase metri, este de tip renascentist, fiind datat în jurul anului 1520.

Grandoarea

Mühlbach, în germană, Sebeș este un oraș întemeiat de coloniști sași (de fapt, franci veniți din zona Rinului). Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a fost unul din cele mai înfloritoare orașe ale Transilvaniei, perioadă de care locuitorii au profitat și au continuat să facă din biserica lor una cât mai măreață.

A fost și fortificată și s-au construit turnuri de apărare, după modelul bisericilor vestice.

Cu o lungime de 43 de metri, biserica fascinează prin liniștita și maiestuoasa ei splendoare.

Ansamblul include biserica, capela sfântul Iacob și casa parohială unde locuiește clopotarul.

Orga cea veche – uite, aici e înscripționat anul, îmi arată moșu Ion

Orga de la 1791

Orga veche a bisericii, pe care apare scris anul 1791, e o bijuterie. Funcționează și se folosește doar o singură dată pe an, de Paște.

Nu știu ce l-a convins pe clopotarul bisericii, moșu Ion, care mi-a fost ghid neașteptat, dar m-a lăsat să ating clapele orgii și să combin câteva sunete și să mă înalț cu ele. La o orgă făurită în urmă cu peste 200 de ani.

În bănci

În timpul slujbelor din bisericile evanghelice, fiecare are locul lui în bancă.
„Pot să-ți spun vârsta fiecăruia doar după cum e așezat în bancă”, spune moșu Ion.

Tinerii stau în băncile din spate, iar cu cât înaintează în vârstă, vin în băncile din față, rezervate celor vârstnici.

Un vechi obicei de care se ține cont și azi la slujbe.

Piatra penitenței

Ai auzit de piatra penitenței?, mă întreabă moșu Ion și mă duce să îmi arate o bucată de piatră, sculptată cu trei fețe triste de femei și prinsă cu un lanț gros.

Într-un ghid în germană (când am fost eu, aveau numai pliante în limba germană – cei mai mulți turiști care vin la noi sunt din Austria și Germania, mă lămurește ghidul meu), scrie că această piatră datează din anul 1760 și are o greutate de 15 kilograme (de greutate pot să confirm – te îndoaie).

– Povestea spune că femeile care erau prinse că își înșelau bărbații erau pedepsite. Li se agăța această piatră de gât și erau obligate să stea duminica la intrarea în biserică, să le vadă toată lumea, o oră și un sfert, cât ținea slujba.
– Numai ele?
– Numai ele.

O notă: În interiorul bisericii se pot face fotografii dacă nu se folosește blițul.

Moșu Ion, cum îi spun cu afecțiune localnicii care vin la biserică, a predat în câteva localități din Transilvania istoria sașilor, așa că, la propriu, e plin de povești săsești. „Până mâine seară să stăm aici și să tot povestesc și tot aș rămâne cu multe povești nespuse”.

Dacă ajungeți la Sebeș și aveți timp să vizitați această biserică, întrebați de el, dacă nu cumva dați de el prin curtea bisericii (cum am avut eu, fără să știu, norocul). A fost cel mai plăcut ghid pe care îl puteam avea aici.

Biserica nu se poate vizita lunea, dar e deschisă în celelalte zile, între orele 10 și 13, apoi închisă două ore și se redeschide de la ora 3 până la 5 pm. Duminica, pentru că dimineața e slujbă, biserica e deschisă pentru vizite numai după-amiaza. Taxa de vizitare în interiorul bisericii este 6 lei pentru adulți. În curte, accesul este liber.

Ce să mai vezi în Sebeș

Știu, nimeni nu (prea) merge la Sebeș doar pentru a vizita orașul (trebuie să recunosc acum că și eu am ajuns acolo în primul rând pentru că trebuia să mă întâlnesc cu cineva). Poate va fi curând o zi când toate aceste așezări transilvane întemeiate de sași vor arăta fermecător, asemeni zecilor de orășele germane, franceze ori austriece, ce te fac să te pierzi cu încântare pe stradelele lor.

Până atunci, dacă te oprești în Sebeș, ce mai poți vedea…

Casa Binder este în apropiere de biserica evanghelică. A fost construită de călătorul și exploratorul sas din Transilvania, Franz Binder (născut în Sebeș, în 1824). Fațada e împodobită cu trei basoreliefuri ce reprezintă scene din călătoriile lui în Africa. Statueta din balcon o reprezintă pe zeița Fortuna.

Casa Zapolya, aflată la câțiva pași de biserica evanghelică, e asemeni unui micuț palat. Construită în secolul al XV-lea, în clădire a fost sediul Dietei Transilvaniei și mai târziu reședința voievozilor provinciei. Aici a murit Zápolya János (Ioan Zapolya), regele Ungariei între 1526 – 1540, de unde denumirea clădirii. Acum este muzeu.

Biserica franciscană a fost ridicată de dominicani în secolul al XIV-lea și cedată după mai multe secole ordinului franciscan.

Fortificațiile Sebeșului se întind și azi peste tot în oraș și nu trebuie decât să te plimbi pe tot felul de străduțe lăturalnice pentru a le vedea. Se spune că acestea păstrează cele mai multe elemente originale din perioada medievală, în ciuda faptului că orașul a fost mereu expus atacurilor și incendiilor. Zidurile se întindeau pe aproape doi kilometri și închideau în incinta lor o suprafață de 24 de hectare.


Denumirile străzilor sunt notate bilingv, în română și germană (nu pot lipsi feericele cabluri).

În împrejurimile Sebeșului

La 4 kilometri, este rezervația Râpa Roșie. Mergi până acolo și lasă-te impresionat de dantelăria stâncilor ca focul.

La 14 kilometri, în satul Câlnic, se află una din cele mai frumoase cetăți din Transilvania, monument UNESCO.

Știm de Mărginimea Sibiului, dar mai puțin de cea a Sebeșului. Așa numesc localnicii zona ce urcă de la Loman spre Șureanu. Un loc unde rosturile pastorale nu s-au pierdut și frumusețea peisajului vine dintr-o carte de poveste. Din Sebeș la Loman sunt în jur de 15 kilometri.


Acest articol – text și fotografii – este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului acestui articol se poate face numai în limita a 500 de semne (characters with spaces) și cu includerea unei singure fotografii, cu citarea autorului și a sursei – autor Mira Kaliani, Călătorii la Singular – și cu link către pagina acestui articol.


Pentru că o poveste nu ajunge niciodată…

Foto: O femeie merge la stână

Aventuri în Transilvania : Rafting pe Arieș

Cu trenul la Belgrad, printre amintiri

Muzică, ploaie şi veselie: o zi obişnuită în München

Füssen, Germania: Ghid de Călător