Toţi vorbeau în superlative şi îmi spuneau, în feluri diferite şi cu risipă de epitete, că este unic, magic, senzaţional, că o să fiu încântată.

Ştiau ei. Îmi imaginam eu.

După 14 ore de mers cu maşina din Bucureşti la Baia Mare, trecând prin toate capriciile sezoniere ale unui început de toamnă – cu soare vremelnic şi intens pe un cer azuriu, cu ploaie nu mai ştiu pe unde, ninsoare prin alte locuri, zăpadă adevărată pe Valea Prahovei – şi după 3 ore zdravene de somn, la ora 5 dimineaţa eram gata de a umbla din nou cu capul prin nori.

Cum îmi place. Cu capul în nori, eventual cu picioarele pe pământ, că aşa-i viaţa frumoasă.

În lumina tăioasă a dimineţii de octombrie, aerul vibra la orizont. Una lângă alta, pe câmpul zgribulit de brumă, echipele îşi pregăteau zborul.

Sunetele scurte şi grave de arzătoare mă trezesc din semi-moliciunea orei timpurii, zbârlite şi ea de frigul toamnei, şi mă duc în atmosfera de culori a fiestei cu baloane din zori de zi.

Flăcări imense, proiectate pe cerul violet, saltă din când în când din nacele. Probe, verificări, adaptări.

Aştept să surprind momentul unei flăcări iuţi, trec pe lângă mine cuvinte de neînţeles, de la oameni veniţi din diferite ţări, mânaţi de o aceeaşi dragoste care-i încape pe toţi.

Primul meu zbor cu balonul cu aer cald este cu Inga Igaune, singura femeie pilot de aici (pentru statistică, în România sunt 11 piloţi de balon, toţi bărbaţi). Inga este din Riga, Letonia. Am întâlnit-o în prima seara când am ajuns la Baia Mare, atunci mi-a dăruit o pereche de şosete pe care este desenat un balon şi scrie Riga Letonia Europa.

Ca să mă înalţ de câte ori le port.

Balonul prinde aer, se ridică, aşteaptă nerăbdător zborul, ca şi mine. Oamenii din echipa Ingăi ţin cu putere de nacelă până urcăm toţi: eu, doi bărbaţi, tată şi fiu, pe lângă Inga şi colega ei.

Urcăm.

Ne înălţăm.

Creştem, ne facem tot mai înalt, mai departe, ne ducem lin prin văzduh, purtaţi ca nişte frunze ce nu au încotro şi se lasă fericite în voia vântului.

În depărtări, baloane pe cerul lui octombrie. Suntem la câteva sute de metri de pământ, trecem deasupra unui sat, oameni ies în curţi cu ochii-n sus, ne privesc şi le arată copiilor balonul. Le facem cu mâna şi ei la fel, copiii râd şi îşi visează, îmi închipui, zborul lor.

Las camera foto şi îmi trăiesc acel zbor uşor, privesc munţii şi satele şi câmpiile aranjate în culori de toamnă. Mă bucur de reîntâlnirea mea cu liniştea din înălţimi. Acolo, sus, mă gândesc cum am dus un dor greu de ea. De zbor. Cu balonul sau oricum ar fi, ştiu acum că sunt a zborului. Fără leac. Lumea asta mi s-a strecurat în suflet şi acum face ce vrea cu mine.

Inga îmi arată un stadion micuţ şi mă întreabă dacă ar fi bine să aterizeze acolo. Nu prea. Este înconjurat de gard şi pare să fie o poartă închisă, aşa că, mergem mai departe până găsim un loc deschis. O grădină este perfectă.

Pregăteşte aterizarea, aterizăm şi îmi spune să cobor, să merg după echipa ei. Ies din nacelă, trec printr-un gard şi la nici o sută de metri întâlnesc echipa ei. Sunt surprinsă cum de ajunsese acolo, apoi am aflat că, în momentul în care balonul se înalţă, echipa pilotului porneşte cu maşina şi urmăreşte prin GPS traseul zborului.

Ajut, cred, să se strângă balonul şi vine surpriza Ingăi.

Ne povesteşte despre primul zbor cu balonul cu aer cald, prima tehnologie de zbor descoperită de omul care se visa şi pasăre.

Cei care au inventat balonul cu aer cald au fost fraţii Montgolfier. Ei au înălţat, în Annonoy, Franţa, un balon al cărui zbor a durat zece minute şi s-a ridicat la 1500 de metri. Regele Ludovic al XVI-lea i-a invitat pe cei doi fraţi la Paris unde le-a oferit sprijin pentru a continua experimentul.

În prezenţa regelui, au înălţat un balon cu trei animale, un miel, o raţă şi un cocoş, care au supravieţuit zborului şi astfel s-a aprobat să se poată face un zbor şi cu oameni. Regele a hotărât că aceştia vor fi criminali condamnaţi, însă a renunţat după ce alţii l-au convins că primii oameni cărora le va reveni onoarea de a face primul zbor cu balonul trebuie să fie din înalta societate. Cei doi au fost un profesor de fizică, un anume Jean-François Pilâtre de Rozier, şi un marchiz d’Arlandes. Zborul a avut loc în 21 noiembrie 1783, la Paris, a durat 25 de minute timp în care vântul i-a purtat la aproape 9 kilometri distanţă de locul decolării, ajungând la o altitudine de 900 de metri.

Termină povestea şi mă aşază pe balonul împachetat în husă. Îmi dă o hârtie colorată pe care scrie în limba ei şi din care înţeleg Certificat. Îmi arată unde şi îmi spune să-mi scriu numele. Ceilalţi doi pasageri ai ei fac la fel.

Începe apoi ritualul botezului pentru noi, cei care am făcut primul zbor cu balonul cu aer cald.

Îmi ia o şuviţă de păr, pune un lichid pe ea şi îi dă foc. Scap cu viaţă, fără răni. Şi cu părul pe cap, la locul lui, doar cu câteva fire ceva mai arse.

Prepară o pastă şi îmi face cu ea un semn pe frunte. Îmi spune, serioasă, că trei zile nu am voie să mă spăl pe faţă.

Ne pune apoi pe toţi să ne trântim pe burtă pe balon şi toţi din echipa ei ne înconjoară şi ne lovesc, dar chiar că lovesc, cu palmele peste fund.

Îmi înmânează apoi diploma ce atestă că am făcut primul zbor cu balonul şi că, de acum, sunt contesă de (grāfiene von) Tăuţi. Pentru că, se pare, în Tăuţi am aterizat cu balonul. Şi acesta e obiceiul la primul zbor cu balonul, în locul unde aterizezi eşti ridicat la rangul de conte, contesă. După ce ţi se dă foc la păr, eşti însemnat pe frunte şi primeşti nişte scatoalce. Să nu credeţi că e uşor să devii contesă. Este însă minunat.

Sunt eu, contesa… 

Alături de echipa din Letonia, noi, cei care ne-am bucurat de momente minunate pe care ni le-a oferit

A fost o zi de care nu mă satur să îmi amintesc. Acea zi însemnată, înflăcărată, cu un zbor domol, cu oameni plini de zâmbete şi veselie.

Genul de zi care nu vrei să aibă capăt.

Dar te aştepţi, fiindcă îţi doreşti deja prins în ale zborului cărări, oricând să se întâmple din nou.

Bucură-te de atmosfera fiestei cu aceste imagini…

Fiesta Baloanelor cu Aer Cald din Maramureş, ajunsă la a treia ediţie, este organizată de John Balon. Mulţumesc Inga Igaune şi celor din echipajul Letoniei pentru această experienţă la înălţime. Dacă visezi la o călătorie cu balonul cu aer cald în România, îţi recomand cu încredere pilotul Dan Chiriac şi echipa InAir.

Cum ţi se pare această lume a baloanelor, începe să se coloreze şi pentru tine?