Așa e titlul unui articol al lui Rudolf Suțu (1880 – 1949), ziarist, scriitor, traducător și istoriograf, apărut în 1923 în volumul „Iașii de odinioară”. Cum se călătorea în alte vremuri…

„Sunt interesante notele care arătau cum călătoreau strămoșii noștri în Moldova. De era vorba de o călătorie mai lungă, se preparau cu câteva săptămâni mai înainte de termenul fixat, iar alegerea zilei plecărei era motivul unei lungi discuțiuni, căci, Marția era Marția cea rea, când nu trebuia nici să te mulți, nici să pleci undeva, nici să începi un lucru oare-care ; Miercurea era prea aproape de Joi, Joia e la mijlocul săptămânei, Vinerea… și câte și mai câte, Sâmbăta era sfârșitul săptămânei, iar Dumineca zi de odihnă pentru tot omul.”„Rămânea biata Luni, când, mai cu ușor mai cu greu, cu plăcințele în brâu și cu un picior de rață în mână, o porneau la drum, așa încărcați cu fel de fel de bunătăți. Și la despărțenie, câte pupături, câte bocete, câte vorbe… D’apoi drumurile, ce de-a drumuri așa cum le-a făcut bunul Dumnezeu. Pe ici mai drepte, pe colo mai ridicate, cu bolovani greoi de trebuia să se treacă cu totul cu trăsura peste ele, jucând în aer și cu un fior rece, gândind de ai făcut testamentul când ai plecat de acasă. Mai încolo, poduri ușoare de lemn, pe unde se pășea ca la o înmormântare, căci, ceva mai greoi și mai țanțoș de călcai, te umfla apa de desuptul tău.” „Ba se întâmpla, ca prin îndesătura copacilor, cari de altminteri erau înșirați pretutindeni, se ivea deodată haiducul purtând căciula ridicată în sus, cu brâul roș la mijloc, cu cămașa lăsată până’n pământ, cu o figură liniștită, iar la brâu având înșirate fel de fel de arme.
Ori schilodit de bunătatea drumurilor, ori prădat de haiducii pădurilor, cum dădea Dumnezeu, călătorul sosea la destinație.”
{Rudolf Suțu, Iașii de odinioară, 1923}