Blog

Bun venit!

Ideea de a porni acest blog a apărut într-un fel natural, ca o continuare firească a ceea ce îmi aduce de mult timp numeroase motive de bucurie: să călătoresc şi să scriu despre experienţe, oameni, locuri, aventuri.

Călătoresc la fel ca tine în locuri obişnuite pe care mereu le descopăr altfel şi le povestesc un pic diferit. Îmi place să cred că fiecare loc are un indiciu exclusiv pentru mine. Uneori îl descopăr uşor, de cele mai multe ori stă bine ascuns. Secretul meu: călătoresc fără grabă şi surprind acel ceva de fiecare dată.

Nu încerc să văd mult într-o singură călătorie, în schimb vreau să trăiesc experienţe. Să înţeleg, să descopăr, să mă bucur de poveştile locurilor. Să continui călătoria prin lume, în lume, la infinit.

Acestea sunt călătoriile mele: aceleaşi locuri, alte experienţe, altfel de povestiri.

Îndrăzneşte să priveşti diferit locurile pe care, poate, le-ai văzut cândva şi inspiră-te pentru călătoriile tale.

Aceleaşi locuri, alte experienţe, altfel de povestiri

Călătoresc în aceleaşi locuri ca şi tine, îmi trăiesc propriile experienţe şi îţi povestesc despre toate acestea.

Găseşti aici destinaţii şi inspiraţii pentru călătoriile tale, idei de vacanţe şi povestiri numai despre locurile pe care le-am văzut şi doar despre experienţele pe care le-am trăit.

Priveşte fotografii, află recomandări, ia-ţi idei, învaţă să porţi gânduri de călător.

Citeşte mai mult despre experienţe din călătorii şi află mai multe despre tot ceea ce putem învăţa din călătorii ― încredere, curaj, prietenie, a explora viaţa cu pasiune şi entuziasm. A fi responsabili şi a avea respect pentru natură, tradiţii, oameni.

Află despre ceea ce ne motivează să ne continuăm călătoria şi să celebrăm fiecare moment care ne este dat.

Câte ceva despre călătoriile mele

Nu sunt adepta călătoritului din pasiunea de a mai bifa ţări şi oraşe doar ca să spun că am fost şi eu acolo. Sau din pasiunea pentru cifre mari. Dincolo de a vedea cât mai mult, vreau să adun experienţe şi amintiri şi poveşti. Multe.

Îmi folosesc timpul făcând lucrurile care sunt importante pentru mine. Cum ar fi, să-mi păstrez stilul de viaţă simplu şi esenţial, care îmi este potrivit, să mă bucur de ceea ce am acum, de ceea ce trăiesc în această clipă.

Mă feresc să trăiesc mereu între planuri, cifre şi statistici, dorinţe de mărire, deadline-uri. Vreau să fiu eu, persoana care sunt acum (şi care îmi place), şi nu una mereu disponibilă, falsă, conectată permanent la orice se întâmplă în jurul meu şi nu are valoare pentru mine.

Îmi planific mereu călătorii aproape sau departe, nu uit să zâmbesc mai mult şi să râd cu poftă, încerc să nu ratez ocazii să ascult şi să vorbesc (în) spaniolă, engleză, franceză, germană ori rusă şi japoneză. Nu m-am plictisit încă să învăţ, să deschid o carte şi să mă pierd în povestea ei, să mă bucur de locuri, oameni, sentimente, experienţe. Să trăiesc. Aşa cum îmi doresc.

Câte ceva despre numele blogului

Dincolo de surprinzătorul joc al sensurilor care îmi place teribil, la singular se potriveşte perfect cu stilul acestui blog. Fiecare călătorie este unică. Indiferent dacă mergi singur sau cu o altă persoană ori într-un grup, dacă mergi a doua oară în acelaşi loc, călătoria este a ta, trăită la singular, este amintirea ta personală, prin tot ceea ce aduni: experienţe, stări, sentimente.

Orice loc poartă acele indicii speciale pentru fiecare dintre noi, care, odată descoperite, se transformă în propriile noastre experienţe.

la Singular este despre modul în care fiecare dintre noi trece prin călătorie. Din fiecare călătorie ne adunăm propriile experienţe, trăiri, lecţii. Cu fiecare călătorie ne întâlnim la singular, într-un fel unic, distinct, personal. În felul nostru.

SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. 2. Neobișnuit, extraordinar; aparte, unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic.

Călătoriile sunt amprente unice pe care le strângem de-a lungul vieţii şi le purtăm mereu cu noi.

Sunt aparte, distincte, ne aparţin doar nouă. Le împărtăşim cu alţii aşa cum le-am trăit noi. Acestea sunt călătoriile mele, experienţele mele, povestirile mele. La singular.

Câte ceva despre autor – Mira Kaliani


foto: Laetitia Siea

M-am născut, am copilărit şi încerc să petrec şi acum cât mai mult timp posibil în Transilvania. Este ţinutul de care voi rămâne pe veci îndrăgostită. Am copilărit în apropierea Apusenilor (munţilor Trascău), nu departe de Râmeţ.

Deşi ar fi trebuit să fiu profesoară, după licenţa obţinută, am ales să lucrez ca jurnalist şi aşa am început să scriu poveşti pentru diferite jurnale, reviste, website-uri.

Cel mai bine însă ne vom cunoaşte din călătorii şi poveşti.

Invitaţi: află cum poţi publica pe acest blog
Disclaimer: citeşte termenii şi condiţiile de folosire a website-ului, politica de copyright, reguli cu privire la content