Soarele se ridica ușor peste oraș și milanezii alergau la muncă, banuiesc, sau mai degrabă la o cafenea, ca să savureze dis-de-dimineață un cappuccino alături de un croissant. Ieșisem din stația de metrou și în fața ochilor alb și semeț Domul din Milano.

Piazza del Duomo e deja plină de viață și turiștii mișună în jurul celei mai populare atracții din Milano. Pentru mulți, a vedea Domul, această faimoasă catedrală ce face istorie de peste șase secole, înseamnă am fost la Milano. Frumoasa și impozanta construcție gotică ce se întinde pe nu mai puțin de 1200 de metri pătrați e una din imaginile ușor de recunoscut ale Italiei și Europei.

Am urcat prima dată, pe trepte, ca să ajung pe acoperișul ei și să fiu mai aproape de turle, garguie și îngeri și soare și să privesc și orașul, și aș fi vrut să văd mai bine și creste de munți, dar căldura excesivă din ultimele zile a făcut atmosfera praf și pulbere. Nu știu cum s-a întâmplat din nou că am fost singură pe acoperișul Domului așa că nu a trebuit să aștept după nimeni pentru a prinde un loc bun să iau niște imagini.
Încerc să-mi imaginez acest duomo de când și-a început povestea, în 1386, momentul când catedrala a prins primele forme, și toate secolele ce au urmat când s-a muncit la ea, până în clipa de față. Îmi închipui toți cei care, la fel ca și mine, doar că în veacuri diferite, au venit la Milano să vadă și Domul.

Spre amurg, ne-am apropiat de Milano și am întrezărit orașul și dincolo de el vârfurile albastre ale munților. Dar nu de astfel de lucruri ne păsa – nu ne interesau absolut deloc. Eram în febra nerăbdării; muream de nerăbdare să vedem renumita catedrală.
Mark Twain, Innocents Abroad, 1869

Trecători celebri ai secolului al XIX-lea au notat acele amintiri ca să fie date altora mai departe, prin secole. Câteva fragmente din memoriile unor scriitori din călătoriile lor prin Italia, în Milano.

Oricum te-ai uita la extraordinara catedrală, este nobilă, este frumoasă! Oriunde ai sta în Milano sau la șapte mile distanță de oraș, este vizibilă și când o vezi, nimic altceva nu îți mai poate înlănțui privirea. Lasă-ți ochii nestingheriți, în voia lor, doar o singură clipă și se vor întoarce cu siguranță să o caute. Este primul lucru pe care îl căuți atunci când te trezești dimineața și ultimul pe care privirea ta persistă și se odihnește pe timp de noapte. Cu siguranță acesta trebuie să fie cea mai splendidă creație concepută vreodată de mintea umană.
Mark Twain, Innocents Abroad, 1869

Ne-am dorit să mergem sus, pe acoperiș. Paracliserul ne-a arătat o scară de marmură și ne-a spus să urcăm cele o sută optzeci și două de trepte…. Am obosit când am ajuns acolo. Acesta era acoperișul. Aici, izvorâte din dale imense de marmură , erau lungi șiruri de turle, ce de aproape arătau foarte înalte, dar din depărtare se făceau tot mai mici, precum tuburile unei orgi. Puteam acum vedea că statuile erau toate de mărimea unui om mare, deși privite din stradă păreau niște păpuși.
Mark Twain, Innocents Abroad, 1869

Se spune că Domul din Milano este pe locul doi doar pentru că pe primul este bazilica sfântul Petru din Roma. Nu pot înțelege cum poate să fie pe locul doi la orice făcut de mâna omului.
Mark Twain, Innocents Abroad, 1869

O lucrare de artă uimitoare. E construită din marmură albă, cu creneluri tăiate în vârfuri la înălțimi imense, o extremă lucrare de finețe încărcată cu sculptură. Efectul, străpungerea cerului cu toate acele turle orbitoare, potolite de profunzimea senină a cerului italian sau de lumina lunii când stelele par adunate departe printre aceste forme grupate, e dincolo de tot ceea ce a fost capabilă arhitectura să producă vreodată.
PB Shelley, letter to T. L. P., ESQ., 1818

Interiorul, deși sublim, are un caracter mai pământesc, și cu vitraliile lui și coloanele masive de granit supraîncărcate cu figuri antice, și felinarele de argint, care ard pentru totdeauna sub bolta de pânză neagră lângă altarul de aramă și traforajul de marmură al cupolei, dau aspectul unui mormânt splendid. Există un loc solitar printre acele coridoare, în spatele altarului, unde lumina zilei este pală și galbenă sub fereastră, pe care l-am ales pentru vizită și pentru a-l citi pe Dante.
PB Shelley, letter to T. L. P., ESQ., 1818

O Milano, O scandând versuri […]
Înălțimea, spațiul, penumbra, gloria,
O seamă de marmură, o sută de turle.

Am urcat pe acoperiș când se crăpa de ziuă
Alpii doborâți de soare se întindeau în fața mea
Am stat printre statui tăcute
Și creneluri împietrite, mut ca și ele.
Alfred Tennyson, 1st Baron, The Daisy, 1851

Catedrala este un eșec teribil. Dincolo de design e monstruoasă și fără valoare artistică. Detaliile lucrate cu minuțiozitate excesivă se înfig exact acolo unde nimeni nu le poate vedea ; totul este dezgustător, totuși, e impunătoare și colosală ca un eșec, prin dimensiunea ei extraordinară și execuția minuțioasă.
Oscar Wilde, scrisoare mamei lui, 24-25 iunie 1875, Milan

Traducerea textelor din limba engleză îmi aparține.