Toiul iernii cu geruri ce taie obraji și învinețesc buze nu este neapărat ceva ce aș pune pe lista mea cu lucruri preferate. Cel puțin nu credeam că ar putea să fie.

Tot ce pot e să încerc să scap (măcar din când în când) din zona de confort și să fac exact acel lucru ce mă sperie numai dacă mă gândesc la el. Și îl fac și apoi descopăr că nu e atât de înfricoșător cum îmi imaginam.

În acest weekend am mers din nou la munte de data asta să vânez iarna în câteva imagini și să înfrunt multele grade în minus. Zăpadă nu am avut cât mi-aș fi dorit, însă a fost un frig de au înghețat ape și sigur au crăpat și pietre.

Am făcut totuși o plimbare de câteva ore, de una singură, spre Cheile Râmețului în Munții Trascău – Apuseni. Cum mă așteptam, a fost aproape pustiu.

E plăcut când ajungi în locuri în care zăpada nu a cunoscut nici roată de mașină, nici picior de om, și tu vei lăsa acolo primele urme de pași, poate și singurele o vreme.

E revigorant, chiar dacă, în cele din urmă, gerul mi-a înghețat genele și sufletul.

Pe la cabană, am întâlnit trei foarte hotărâți drumeți care plecau și ei spre chei, am bănuit.

A fost o zi însorită, dacă te uitai afară pe fereastră aveai impresia că soarele zâmbea și te îmbia să ieși la o plimbare. Totul era o prefăcătorie din partea lui, fiindcă nu primeai căldura râvnită.

La întoarcere din scurta și intensa mea aventură cu gerul, am găsit acea căldură în biserica mănăstirii Râmeț. Era slujbă, era lume, era cald, așa că m-am așezat pe o băncuță în spate, unde la un moment dat am picat în moțăială.

Auzeam ca prin vis vorbele preotului și cântecele călugărițelor.

“Mergeți mai în față”, m-a trezit și gonit o călugăriță care voia să stea exact pe acel loc. Mi-am găsit un alt loc și mai bun, lângă un calorifer, unde mi-am continuat moțăiala un timp. Abia după ce dai de căldură îți dai seama cât ger te-a cuprins și cât de mult te-a obosit o astfel de plimbare prin frigul năprastic.

Apoi imediat urmează acele momente când îți revii și te simți atât de bine și plin de energie încât mai că îți vine să te întorci și să faci o tură și mai lungă.

Prin gheață

Vedere spre Cheile Mănăstirii

Viața la mănăstire

Colibă

Coliba, mai aproape

O căsuță

Când soarele răsare – la mănăstirea Râmeț

Cheile Mănăstirii


Acest articol – text și fotografii – este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului acestui articol se poate face numai în limita a 500 de semne (characters with spaces) și cu includerea unei singure fotografii, cu citarea autorului și a sursei – autor Mira Kaliani, Călătorii la Singular – și cu link către pagina acestui articol.


Pentru că o poveste nu ajunge niciodată…

De la Rimetea la cetatea din Colțești, pe un traseu spectaculos

În lumea de început de lume

55 de lucruri care îți pot face iarna (și) mai frumoasă

O sărbătoare continuă

Photo Inspirations: Iarna în 25 de momente