Uneori, chiar dacă nu o știm, avem nevoie de ceea ce japonezii numesc “shinrin yoku” iar asta sună atât de “suav” încât, dacă ar fi să ghicesc ce poate să însemne, aș putea inventa tot felul de lucruri.

Poți purta cu tine imaginea asta – Dazzling Autumn

Știința, fiindcă asta are greutate, poate convinge în mare cam pe oricine că o “baie de pădure” (google traduce “shinrin yoku” prin “pădure bine”, eu aș spune “bine de pădure”) este cât se poate de sănătoasă. Asta spune știința, dar eu știu că nu am avut vreodată nevoie de studii științifice ca să fiu ademenită să ies afară și să fac o plimbare prin pădure. Tu?

Mai degrabă m-a convins, ca întotdeauna, John Muir cu unele din vorbele lui nemuritoare: “munții mă cheamă și eu trebuie să merg ”.

La fel am simțit și eu, munții și pădurile mă chemau, era încă toamnă vie (acum e atâta iarnă și monotonie) și nu puteam să stau și să privesc spectacolul doar prin fereastră.

Un lac de munte într-o dimineață de toamnă

Auzisem multe și frumoase despre lacul Iezer de lângă Ighiel, prea multe și prea frumoase de parcă era din poveste. Venise timpul să-l întâlnesc.

La ora 7 eram deja în Ighiel ceea ce m-a obligat să stau pe loc o jumătate de oră și să aștept liniștită răsăritul soarelui înainte de a-mi pierde pașii prin pădure.

Înainte și de asta, reușisem să uimesc o femeie în vârstă când i-am spus că merg pe jos până la lac (nu înțelegea de ce merg pe jos atâta drum și nu cu mașina, dar de fapt sunt doar vreo 12 kilometri – și eu care credeam că oamenii de la țară apreciază mersul pe jos și se bucură, nu se uimesc, de astfel de intenții). Mi-a dat totuși o indicație care mi-a fost de mare folos la a doua răscruce, și anume să o iau stânga, ceea ce am făcut. Și mi-a urat “drum bun”.

Era prima mea întâlnire cu Iezer-Ighiel. Probabil și tu acum auzi prima dată de acest lac, dar nu îți face griji, sunt mai mulți care nu știu de el dar, spre deosebire de tine, unii nu vor afla niciodată de existența lui.

Munții noștri iezere poartă, multe cunoscute cu acest nume Lacul Iezer (în Rodnei, în Iezer-Păpușa), un pleonasm, aș spune, având în vedere că “iezer” înseamnă de fapt lac adânc de munte.

Lacul Iezer-Ighiel (Ighiel, după denumirea celei mai apropiate așezări) face parte din rezervația naturală ce poartă același nume, se întinde pe o suprafață de peste cinci hectare și are o adâncime maximă de nouă metri. Este, potrivit Natura 2000 Trascău, cel mai mare lac de baraj natural pe calcare din România.

Se află la 925 de metri altitudine, în partea de sud a munților Trascău, unde se formează Valea Iezerului, și este într-o pădure cu tot felul de arbori – de aici și spectacolul culorilor.

Pentru a te bucura de drumeție și a trăi momentul acela când ești doar tu, lacul, pădurea, stâncile, drumul, îți recomand să mergi toamna sau iarna și, important, în timpul săptămânii.

Drumul a fost (aproape) pustiu – am întâlnit trei mașini, doi localnici cu motoare care, în mod normal, nu ar fi avut ce căuta acolo (în primul rând pentru zgomotul pe care îl făceau), și un om cu o căruță  –, cabanele-vile pe lângă care am trecut erau fără viață sau de vânzare, pădurea era senzațională în lumina lină a toamnei. Deși nu am avut o zi prea grozavă în privința asta, au fost câteva momente scurte și intense când totul s-a dezlănțuit primitor.

Când am pășit pe împrăștiate frunze ruginii și simțit gustul dulce al soarelui de toamnă.

Magic. Și s-a arătat un petic de cer albastru.

Și un vis de fericire.

E posibilă în singurătate? Poate doar în singurătate și doar cel care știe să se bucure de ea găsește fericirea cea autentică, cea care înfrumusețează. Poate.

Cum ajungi:
Din Alba Iulia,  spre Șard – Ighiu – Ighiel, iar de la Ighiel pe drumul forestier Ighiel-Striglău, paralel cu pârâul Ighiel.

Unde stai:
La marginea lacului, este o cabană administrată de cei de la ocolul silvic Alba Iulia care se poate închiria.  Nu se oferă mese și cele mai apropiate magazine sunt la Ighiel (12 kilometri),  Ighiu (15 kilometri), Alba Iulia (24 kilometri).

Trasee:
De la lac, se poate ajunge pe un traseu de trei ore bune la Întregalde. Eu am urcat până la platoul Ciumerna unde sunt doline și mai multe peșteri. Un alt traseu de două ore duce până la Cheile Ampoiței și, încă o oră, până la Ampoița.

Obiceiuri:
Ca peste tot, și localnicii din zonă obișnuiesc să meargă și să facă grătare la lac, verile, la sfârșit de săptămână, însă cum am văzut  urmele lăsate cu siguranță nu erau doar pași.

Rezervația Naturală Iezerul Ighiel este sit Natura 2000 Trascău.


Acest articol – text și fotografii – este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului acestui articol se poate face numai în limita a 500 de semne (characters with spaces) și cu includerea unei singure fotografii, cu citarea autorului și a sursei – autor Mira Kaliani, Călătorii la Singular – și cu link către pagina acestui articol.


Pentru că o poveste nu ajunge niciodată…

55 de lucruri care îți pot face iarna (și) mai frumoasă

Filzmoos şi împrejurimi: 22 de experienţe alpine

Aventuri în Transilvania : Rafting pe Arieș

În lumea de început de lume

Învăţând arta de a mă bucura de ceea ce am