După ani şi ani şi prea mulţi ani în care mereu îmi spuneam că vreau să trăiesc zborul acela ce încinge sângele în mine şi mă lăsam purtată în călătorii prin tot felul de ţinuturi mai mult imaginare, a venit vremea să se întâmple lucruri. Bune. Extraordinar de bune şi provocatoare şi intense şi mă prinde teribil şi tot mai nebuneşte această pornire spre aventuri şi experienţe de călătorii, în care îmi trăiesc libertatea, visurile, viaţa aşa cum mi se potriveşte.

A fost 13 ianuarie şi a trecut încet peste munţi. A venit marţi şi s-a dus cu alte înălţimi şi experienţe. Miercuri, 15, a fost ziua cu noroc şi a adus zborul aşteptat. Fără superstiţii în care vreau să nu cred şi eliberată de gânduri care îmi dădeau fiori, m-am urcat pentru a treia oară într-o nacelă. De data asta, a fost un alt ceva în care nu am putut crede până când nu m-am văzut acolo sus, deasupra crestelor Alpilor.

Deseori ne gândim ce-ar fi (fost) dacă. La fel mi-am spus şi eu: ce-ar fi dacă aş putea merge în ianuarie la Filzmoos. O staţiune micuţă, şic, selectă. Scumpă. Aproape imposibil să mă gândesc, ştiind că stilul ăsta al staţiunii este prea mult pentru ceea ce i-aş putea eu oferi. Un zbor aici poate fi, pentru mulţi, unul prea costisitor. Iar eu sunt dintre acei mulţi.

Am vrut de nenumărate ori şi cu o inimă strânsă şi înfrântă să renunţ la acest gând. Voiam să uit de el şi l-am lăsat să stea pe lista cu visuri.

Un zbor peste Alpi este o altă experienţă prin care te laşi schimbat, influenţat, învăţat. Devine momentul când îţi arată, şi tu stai ş-asculţi, cât de simplu este să obţii atunci când îţi doreşti.

Nu poţi să creşti, să evoluezi, să cunoşti lumea dacă stai închis în colivia ta. Ai nevoie să umbli, să călătoreşti, să simţi, să respiri, să priveşti, să asculţi, să zbori departe.

Asta îmi răsuna în minte.

În ultimul moment, când eram convinsă că, de data asta, nu voi ajunge unde visez, cineva de sus a aruncat zarurile şi se pare că am ieşit câştigătoare. A fost, mai exact, cineva de aici, de pe pământ, care a înţeles, a putut, a dorit şi a făcut totul posibil. Şi îmi place să spun că sunt recunoscătoare pentru asta.

„Există pericole în tot ceea ce facem, dar cel mai periculos este să nu faci nimic.” ~ Shirley Williams

Aşa că, astăzi am zburat cu balonul deasupra Alpilor.

A fost cald şi rece.

Au fost creste învelite în zăpadă, nori pe care i-am luat în palmă, un soare pe care l-am găsit ca de vară dincolo de nori. O experienţă ce mă înalţă, mă face să cred că, de-acum, orice poate fi posibil, mai frumos, mă prinde într-o preapoftă de bine, de viaţă, de tot ce mă face să rămân eu, într-o permanentă schimbare şi aşezare şi căutare în mine.

Până când mă voi aduna toată şi voi coborî pe de-a-ntregul din nou cu picioarele pe pământ, inclusiv cu mintea care a rămas pe undeva departe, plutind tot pe deasupra Alpilor, la peste 3000 de metri altitudine, vreau să împărtăşesc cu tine câteva momente ale zborului surprinse în imagini.

Să le savurezi cu bucurie!

Nori, munţi, cer!

Imaginea balonului într-un curcubeu

Cu capul în nori; fără figuri de stil

Munţii înveliţi în nori

Întotdeauna soarele este acolo, chiar şi când nu se vede; trebuie doar să ajungi la el…

Şampanie, nori, munţi, soare – un zbor fabulos ce îmi rămâne mereu în amintire

Am făcut acest zbor cu János Konecsni de la Active Ballon şi Szabolcs Garab de la Budapest Ballon Klub.