Tot ce mai face acum este să aştepte miezul verii când vine vremea să mai lege o plută şi să-i plimbe pe turiştii amatori de senzaţii patriarhale.

Anul ăsta, însă, nu a putut să fie alături de bătrânii lui tovarăşi de plutărit din Ciocăneşti, fiindcă a avut ceva necazuri cu sănătatea. Aşa că, de dimineaţă s-a postat pe podul de peste Bistriţa Aurie şi stătea acolo singur, nemişcat, nerăbdător să-i vadă venind pe prietenii lui porniţi devreme, tocmai de la Botoş cu plutele încărcate cu turişti.

Asta însemna că trebuia să aştepte câteva ore bune, dar cu ce-l putea deranja. Şi aşa e duminică, zi de sărbătoare, şi altă treabă nu are. Îi era doar ciudă că nu a putut să fie şi el acum pe o plută.

Când l-am cunoscut pe Savu Rusu din Ciocăneşti, în urmă cu şase ani, avea 70 de ani. Nu a apucat să fie mult timp plutaş, aşa cum a avut norocul tatăl lui.

El a făcut meseria asta numai opt ani şi, atât a fost, plutăritul a dispărut pentru totdeauna.

Au mai rămas doar poveştile, iar atunci când apare cineva cu chef să le asculte, încă se mai găseşte cel puţin un plutaş povestaş.

S-a dus în casă şi şi-a luat binoclul ca să-mi arate cât de important era un binoclu ca să poată verifica tot timpul râul, să nu apară ceva ce le-ar putea distruge pluta.

Acele vremuri au fost cele mai frumoase pentru el. Au fost ani din tinereţea lui, chiar dacă munca aia grea şi păcătoasă, tot timpul în umezeală, îl chinuie rău de tot acum, la bătrâneţe.

Din primăvară până spre toamnă era tot pe apă, în apă.

Se trezea cu noaptea-n cap, pentru ca la şase să fie pe plută şi să pornească din Cârlibaba, cu ceilalţi, pe Valea Bistriţei, în jos, spre Vatra Dornei şi, poate, mai departe, la Piatra Neamţ şi Bacău.

Uneori mergeau tot ei, alteori preluau transportul alţi plutaşi.

Ajungeau în Vatra Dornei pe la 4-5 după-amiaza, predau mijlocul lor de transport, iar ei, plutaşii, se întorceau în Ciocăneşti sau prin alte sate din zonă cu căruţa, pe jos sau, aşa cum a prins Savu Rusu, chiar cu maşina.

Lemnul era pregătit în timpul iernii, iar în primăvară, imediat după ce se dezgheţau apele, buştenii, cât erau de lungi, erau legaţi cu şpranga (cablu de oţel), în trei-patru table. Fiecare tablă era formată din 18-22 de buşteni (sau mai mulţi) şi toate la un loc alcătuiau pluta pe care coborau.

Când era timpul plutăritulului, spune despre Bistriţa că arăta ca o şosea de azi cu sens unic.

Alunecau zeci de plute pe ea, venite şi de pe afluenţii râului.

Nu aveau pe atunci telefoane mobile şi totuşi reuşeau să comunice unii cu alţii ca să nu se întâlnească în acelaşi loc şi să se ciocnească. Ar fi fost prăpăd! Nu s-a prea întâmplat asta, fiindcă se sincronizau perfect şi fiecare ştia ce are de făcut.

L-am întrebat ce calităţi trebuia să aibă un plutaş bun.

Îmi răspunde, aşa cum, probabil, ar fi răspuns orice plutaş adevărat: să îi placă, să cunoască râul, să nu îi fie teamă de el, să poată lua rapid decizii.

“Vedeţi, dumneavoastră, acum plutăritul pare o joacă. Dar atunci era o muncă ce istovea, fiindcă Bistriţa arată ea uneori blândă şi liniştită, dar, dacă o cunoşti bine, ştii că te poate păcăli. Şi trebuia să fim pregătiţi şi atenţi tot timpul. La fiecare transport, aveam o încărcătură chiar de peste 300 de metri cubi de lemn, de care eram responsabili.
Dar dacă ar fi să o pot lua de la capăt, tot asta aş face, până când nu m-ar mai ţine puterile.”

Plutăritul apare menţionat în documente vechi, de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Savu Rusu spune că ultimele plute pe Bistriţa au trecut în 1969. Amenajarea râurilor, ridicarea de diguri şi baraje, au dus la dispariţia plutăritului.

Au mai rămas însă aceşti ultimi plutaşi cărora le-a intrat râul în sânge şi nu pot să stea liniştiţi nici la vârstele lor onorabile.

În mijloc de august, când are loc Festivalul Păstrăvului de la Ciocăneşti, plutaşii simt că trăiesc din nou. Construiesc plute şi îi plimbă pe turişti pe Bistriţa Aurie.

Pentru turişti este o experienţă inedită.

Pentru plutaşi însă este o reîntoarcere. Li se permite ca, o dată pe an, să se bucure din nou de vremea tinereţii lor.

Aşa că, dacă aveţi chef să fiţi duşi cu pluta (mă scuzaţi, să fiţi plimbaţi cu pluta), mergeţi zilele acestea la Ciocăneşti în Bucovina.

Începând de astăzi până duminică este Festivalul Păstrăvului şi plutaşii revin pe Bistriţa Aurie…

Ce spui, ai încerca o experienţă de genul ăsta, o plimbare cu pluta? Desigur, nu este senzaţională ca atunci când faci rafting, dar are farmec.