Mereu e vorba de întâlniri. Cu locuri. Cu oameni. Locurile sunt mereu acolo, stau şi aşteaptă calme, zgomotoase, pregătite oricând pentru momentul când vrem, putem, să ajungem la ele. Depinde doar de noi.

Cu oamenii totul se schimbă. Întâlnirile cu ei, cu acei oameni pe care îi lipim din prima în amintirile noastre frumoase, ţin de şansa fiecăruia. Asta cred eu.

Oricât ar costa, trebuie să fac o plimbare cu un vaporaş pe Lago di Garda, mi-am zis.

Bine, poate că nu chiar “oricât”, dar undeva pe acolo. Acesta era unul din zecile de gânduri ce îmi tot revenea în timp ce Sirmione se apropia tot mai mult de mine. Sau eu de el.

Sirmione m-a aşteptat colorat sub dogoarea soarelui, cu atitudinea unui je m’en fiche clasic. Chiar aşa şi era, de o veselie nebunească şi molipsitoare, celebrând în orice clipă distracţia, plăcerile vieţii fără griji prin Italia.

Mă plimb pe marginea lacului şi văd zeci de băieţi care aşteaptă, momesc turişti pentru un tur cu motoscafo. Iar turişti, slavă Domnului, sunt din plin la Sirmione.

Mă îndrept, la întâmplare, spre unul dintre acei tineri ce îmi par şi mai bronzaţi în cămăşile lor albe şi îl întreb cât costă un tur cu motoscafo.

“Câte persoane?”

”Doar eu!”

“10 euro…”

“Bine. Merg.”

Îmi întinde mâna şi mă ajută să urc în micuţa ambarcaţiune. Mai exact, să cobor. În acelaşi timp cu mine, mai vine un cuplu de italieni, cu doi copii.

Încerc să-mi găsesc un loc bun, ca să pot fotografia, ceea ce nu mi-a ajutat însă prea mult, fiindcă tot în picioare am stat. Pe o banchetă, stă un bătrânel vesel cu o figură luminoasă, simpatică. Pe deasupra, şi vorbăreţ şi cu o pălărie pe care scrie Virgilio. L-am salutat, convinsă că era unul din acei turişti pensionari care îşi lasă economiile şi pe aici.

Îmi spun că îl aşteptăm să vină pe tânărul cu care am vorbit şi pornim în larg. Schimbă între ei câteva vorbe, tânărul rămâne pe punte, iar voiosul meu “pensionar turist” se ridică şi se aşază la volan.

Nici nu mi-a trecut prin cap să mă îngrijorez că nici unul dintre noi nu a primit o vestă. Detalii.

Ştiu doar că a fost cea mai grozavă plimbare pe apă pe care am făcut-o până acum.

Fiind singura străină în motoscafo, toţi se străduiesc să îmi arate şi să îmi explice, aşa cum puteau şi cum reuşeam eu să înţeleg italiana lor, ce se vede în jur. Virgilio merge încet, îmi povesteşte, ceva în italiană, ceva în engleză, eu îl ascult, fac fotografii.

Uite, acolo e casa unde a locuit Maria Callas. Priveşte Grota lui Catullus, poetul trăitor prin Sirmione.

Îmi întinde câteva broşuri despre Sirmione. Amintiri pentru tine, îmi spune.

Îmi oferă apoi şi cartea lui de vizită. Îi spun că voi scrie despre el, despre plimbarea pe care am făcut-o împreună. Ca o gazdă bună ce este, se arată încântat şi îmi cere tot felul de detalii. Unde scriu, ce fac, dacă sunt din UK… Ar trebui să fiu şi eu tare încântată fiindcă ei cred că sunt din UK. Desigur, nu este din cauza englezei mele britanice pure şi strălucite, ci doar pentru că ei habar nu au de limba engleză. Şi nici că le pasă de ea.

Suntem în largul lacului şi fotografiez cu poftă, nu cumva să ratez ceva spectaculos.

Ne întoarcem şi îmi arunc o privire pe cartea lui de vizită.

Virgilio Bertoldi ha avuto il piacere di transportare con il suo motoscafo sir Winston Churchill, A. Toscanini, Vivien Leigh, sir Lawrence Olivier, Maria Callas…

Inima mea o ia razna. Imaginaţia năvăleşte şi ea peste mine. Mi-a trebuit ceva noroc,  îmi spun, fiindcă am făcut această plimbare tocmai cu Virgilio.

Facem împreună o poză. Îmi ia mâna şi o aşază pe umărul lui, îşi petrece braţul de mijlocul meu.

Râdem cu poftă când îi spun că acum ar trebui să îşi schimbe cartea de vizită şi să adauge şi numele meu. A fost total de acord.

Sirmione înseamnă acum pentru mine şi Virgilio Bertoldi. Dacă mă voi reîntoarce curând acolo, cu siguranţă el este cel pe care aş vrea să-l revăd.

Unii oameni care îmi ies în cale sunt fantastici şi dau gust fiecărei călătorii. Iar întâlnirea cu Virgilio, cel care le-a întâlnit şi a povestit cu Vivien Leigh sau cu Maria Callas, a fost una dintre acele întâmplări în care stelele mele s-au aşezat în mijlocul norocului.

Chiar a fost o zi minunată la Sirmione!

Dar tu, ai o poveste de acest fel? Ce oameni ai întâlnit în călătoriile tale, care te-au fermecat şi la care, probabil, te mai gândeşti din când în când?