3 lucruri de care sunt (sau aș putea să fiu) mândră

Pentru că am renunțat la ele.

În anumite momente, aceste lucruri au însemnat alegeri care mi-au schimbat viaţa în bine, chiar dacă sunt simple schimbări, petrecute acum destul de multă vreme. Scriu despre ele pentru că, în diferite etape ale vieţii mele, locul lor era stăpânit de câteva deprinderi extrem de nesănătoase, unele şi costisitoare.
Prin urmare, nu pot decât să mă felicit din când în când fiindcă mi-am propus cândva şi am reuşi într-un final să scap de ceea ce nu era bine.

Dacă te regăseşti în vreuna din aceste metehne, după ce începi să te gândeşti o dată, de două ori, de câte ori te simţi în stare, poate o să descoperi că ţi-ar prinde bine şi ţie să îţi mai schimbi stilul de viaţă.

După ani în care am făcut alte alegeri, mult mai potrivite, pot să-ţi spun că este o senzaţie nemapomenită să îmi amintesc de momentele în care am reuşit să renunţ la obiceiuri care de fapt nu îmi aduceau bucurie. Acestea sunt cele trei lucruri (le-am spus cei trei „T”) de care şi astăzi mă simt mândră, fiindcă am ales să termnin cu ele.

» Ţigările «

Puah… Da, a fost o vreme când ţigările îmi stăpâneau de-a dreptul viaţa. Un viciu groaznic pe care, ştiu, atunci când îl ai, îl accepţi exact aşa cum este. Nu te deranjează mirosul îmbâcsit şi nici nu te gândeşti că îţi faci rău cu mâna ta.

Nu încerc aici să conving pe cineva să renunţe la ţigări, asta decide fiecare pentru el, dar nu pot să nu spun că pentru mine o astfel de alegere a fost una cât se poate de bună. Nu am fost o fumătoare pe termen lung, dar suficient cât să îmi dau seama că nu era deloc bine dacă mai continuam așa. Povestea a început în primul an de facultate, mai mult din curiozitate, apoi mi se părea şic să fumez, până într-o zi când am descoperit că primul lucru pe care îl făceam dimineaţa era, greu de ghicit, să aprind o ţigară. De aici, la un pachet pe zi, împărţit deseori cu alţii, a fost cale dreaptă.

Apoi într-o altă zi mi-am dat seama că mâncarea aproape dispăruse din jurul meu şi mă hrăneam cu ţigări, cafele, dulciuri. Din fericire, nu a ţinut mult acest trai diform, cred că nici nu se putea, iar într-o dimineaţă mi-am promis că din acel moment nu mai ating ţigările (nu, nu a fost de mâine nu mai fumez, a fost din acest moment nu mai fumez).

Prima zi a fost ceva mai grea, dar am supravieţuit. Cu timpul, alegerile mele s-au dovedit mult mai bune (ca să nu spun înţelepte). Apoi am uitat cu desăvârşire de ţigări. Şi nu mai suportam mirosul lor. Nu pentru că mi se părea tentant, mi se părea groaznic. La fel şi astăzi. Am prieteni care nu au fumat niciodată, dar dacă merg într-un restaurant sau cafenea unde se fumează pot să stea fără să-i deranjeze prea mult. Eu nu pot.

Îmi amintesc şi acum vorbele medicului de familie pe care îl aveam atunci, un om în vârstă, pedant şi tare simpatic: Dragă, dacă nu aveţi ce face cu banii pe care îi daţi zi de zi pe ţigări, decât să vă distrugeţi sănătatea mai bine aţi arunca acei bani la gunoi…

Nu i-am aruncat la gunoi, dar ştiu că i-am folosit pentru lucruri de care mă bucuram mult mai mult şi care, fără îndoială, nu dăunau sănătăţii. Cum ar fi, să călătoresc prin ţară, să îmi cumpăr cărţi, să merg mai mult la teatru. Să mănânc mai sănătos, inclusiv multe, multe fructe. Dacă aş fi continuat şi astăzi cu ţigările, ar fi însemnat minimum 400 de lei în fiecare lună. Biletele de avion, dus-întors, spre un oraş din Europa, pot să coste mai puţin. Sau o călătorie într-un sfârşit de săptămână într-un loc din România.

Dar ceea ce mă bucură cel mai mult este că am renunţat repede la acest viciu şi binele pe care l-am făcut a fost, în primul rând, pentru sănătatea mea.

» Televizorul «

Aici lucrurile nu sunt atât de dramatice. Nu am fost niciodată o împătimită a statului cu nemiluita la tot felul de emisiuni TV. Aşa că, televizorul meu aduna pe el praful din timpul săptămânii, iar eu îmi aminteam de existenţa lui atunci când ştergeam praful de pe el la sfârşitul săptămânii. Astăzi, doar dacă mai merg la un restaurant sau la o cafenea mai am parte de un asemenea entertainment – deşi se presupune, cel puţin eu asta presupun, că într-un asemenea loc trebuie să te relaxezi şi nu să vezi crime, catastrofe şi toate nenorocirile lumii în timp ce iei masa sau bei o cafea; dar poate unora doar pe un asemenea fond le cade bine relaxarea.

Povestea asta cu televizorul a început de fapt cu televiziunea. A fost o vreme în zbuciumata mea carieră în media în care am lucrat la o televiziune, la cel mai stresant departament, cel de ştiri. Pentru mine, a fost una din cele mai aiuritoare şi chinuitoare perioade. Seară de seară, stăteam în redacţie cu inima cât puricele urmărind ştirile de la alte televiziuni şi eram sigură că aveam simptome de preinfarct dacă o altă televiziune dădea vreo ştire importantă de pe domeniul meu iar eu nu o aveam. Desigur, atunci când aveam eu o ştire specială pe care alţii au ratat-o îmi imaginam că treceau şi ei printr-un preinfarct.

Era ceva necurat în toată povestea asta, fiindcă, dincolo de acele momente tensionate (şi în fiecare zi erau câteva) nu pot spune că nu îmi plăcea prea mult ceea ce făceam. Dar ştiam atunci prea bine că îmi doream să lucrez altceva. Şi într-o vară am spus adio televiziunii. Puţin mai târziu, şi televizorului.

Sunt aproape zece ani de când nu mă mai uit la televizor. De altfel, am renunţat şi la cablul TV, iar televizorul meu a fost reciclat (sper). Asta nu înseamnă că nu ştiu ce se întâmplă prin lume, aşa cum cred unii că doar de la televizor te poţi informa. Poate doar despre anumite lucruri din România ştiu mai puţine, fiindcă totul este de multă vreme obositor, plictisitor, repetitiv şi imposibil de urmărit pentru mine.

Nu pot spune că, dacă am renunţat la televizor, am mai mulţi bani să călătoresc. Aici altceva este important. Este vorba de timpul pe care îl am pentru a face lucrurile care mă bucură cu adevărat – să alerg prin parc sau să povestesc cu o prietenă. În plus, am ales să mă bucur de lucrurile frumoase, pozitive din jurul meu.

» Trecutul «

Da. Trecutul. A privi mereu spre trecut. Poate fi un lucru la fel de nesănătos şi dăunător ca şi fumatul. Şi care poate distruge la fel de bine. Ştim cu toţii, viaţa nu e un suiş etern şi nici nu îţi aduce în fiecare zi numai veştile alea care te fac să plângi de fericire.

Cu toţii avem parte de tot ceea ce ne alcătuieşte existenţa: pe de o parte, oameni care dau strălucire vieţii noastre, împliniri, momente memorabile, călătorii frumoase, pe de altă parte oameni pentru care ne luptăm şi nu merită, indiferenţă, invidie, urâciune. Ca să trec mai departe de o întâmplare care nu a fost aşa cum îmi doream, am aflat, cel puţin până acum, o singură reţetă: să nu mai privesc înapoi. Am cunoscut cândva o doamnă care la 94 de ani se bucura de o carte bună, râdea cu poftă, făcea chiar scurte călătorii prin ţară.

Vorbele ei le aud şi acum: „Draga mea, viaţa este exact aşa cum ţi-o faci tu. O vrei bună, aşa va fi. Te gândeşti că este rea, exact aşa este. La ce bun să te tot uiţi înapoi? Poţi schimba ceva?” Mi-a luat ceva timp să înțeleg că asta e ideea. Priveam, aproape trăiam în trecut, uitam că tot ceea ce există este, de fapt, doar în clipa de acum. În loc să mă bucur de această clipă, mă tânguiam ca un cor antic de un trecut care, indiferent cum era (de fapt, cum mi l-am făcut), aşa rămâne. Nu mai pot schimba nimic.Asta a fost una din cele mai grele şi mai bune lecţii. Să învăţ să mă bucur de prezent. Trecutul, aşa cum ştim, s-a dus şi nimic nu îl mai poate face altfel. Iar dacă tot ne uităm în urmă, măcar să privim lucrurile frumoase, care ne fac să zâmbim.

» Tu ce spui? «

◌ Care este acel lucru de care eşti acum mândru/ă pentru că, într-o anumită etapă, ai realizat că nu îţi face bine şi ai avut puterea să îl scoţi din viaţa ta?
◌ Cum a fost experiența ta?
◌ Poate o alegere care a contribuit apoi şi la creşterea bugetului tău pentru călătorii.

Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne întâlnim și pe Google+ | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest