Pentru că am renunțat la ele.
În anumite momente, aceste lucruri au însemnat alegeri care mi-au schimbat viaţa în bine, chiar dacă sunt simple schimbări, petrecute acum destul de multă vreme. Scriu despre ele pentru că, în diferite etape ale vieţii mele, locul lor era stăpânit de câteva deprinderi extrem de nesănătoase, unele şi costisitoare.
Prin urmare, nu pot decât să mă felicit din când în când fiindcă mi-am propus cândva şi am reuşi într-un final să scap de ceea ce nu era bine.
Dacă te regăseşti în vreuna din aceste metehne, după ce începi să te gândeşti o dată, de două ori, de câte ori te simţi în stare, poate o să descoperi că ţi-ar prinde bine şi ţie să îţi mai schimbi stilul de viaţă.
După ani în care am făcut alte alegeri, mult mai potrivite, pot să-ţi spun că este o senzaţie nemapomenită să îmi amintesc de momentele în care am reuşit să renunţ la obiceiuri care de fapt nu îmi aduceau bucurie. Acestea sunt cele trei lucruri (le-am spus cei trei „T”) de care şi astăzi mă simt mândră, fiindcă am ales să termnin cu ele.
» Ţigările «

Nu încerc aici să conving pe cineva să renunţe la ţigări, asta decide fiecare pentru el, dar nu pot să nu spun că pentru mine o astfel de alegere a fost una cât se poate de bună. Nu am fost o fumătoare pe termen lung, dar suficient cât să îmi dau seama că nu era deloc bine dacă mai continuam așa. Povestea a început în primul an de facultate, mai mult din curiozitate, apoi mi se părea şic să fumez, până într-o zi când am descoperit că primul lucru pe care îl făceam dimineaţa era, greu de ghicit, să aprind o ţigară. De aici, la un pachet pe zi, împărţit deseori cu alţii, a fost cale dreaptă.
Apoi într-o altă zi mi-am dat seama că mâncarea aproape dispăruse din jurul meu şi mă hrăneam cu ţigări, cafele, dulciuri. Din fericire, nu a ţinut mult acest trai diform, cred că nici nu se putea, iar într-o dimineaţă mi-am promis că din acel moment nu mai ating ţigările (nu, nu a fost de mâine nu mai fumez, a fost din acest moment nu mai fumez).
Prima zi a fost ceva mai grea, dar am supravieţuit. Cu timpul, alegerile mele s-au dovedit mult mai bune (ca să nu spun înţelepte). Apoi am uitat cu desăvârşire de ţigări. Şi nu mai suportam mirosul lor. Nu pentru că mi se părea tentant, mi se părea groaznic. La fel şi astăzi. Am prieteni care nu au fumat niciodată, dar dacă merg într-un restaurant sau cafenea unde se fumează pot să stea fără să-i deranjeze prea mult. Eu nu pot.
Îmi amintesc şi acum vorbele medicului de familie pe care îl aveam atunci, un om în vârstă, pedant şi tare simpatic: Dragă, dacă nu aveţi ce face cu banii pe care îi daţi zi de zi pe ţigări, decât să vă distrugeţi sănătatea mai bine aţi arunca acei bani la gunoi…
Nu i-am aruncat la gunoi, dar ştiu că i-am folosit pentru lucruri de care mă bucuram mult mai mult şi care, fără îndoială, nu dăunau sănătăţii. Cum ar fi, să călătoresc prin ţară, să îmi cumpăr cărţi, să merg mai mult la teatru. Să mănânc mai sănătos, inclusiv multe, multe fructe. Dacă aş fi continuat şi astăzi cu ţigările, ar fi însemnat minimum 400 de lei în fiecare lună. Biletele de avion, dus-întors, spre un oraş din Europa, pot să coste mai puţin. Sau o călătorie într-un sfârşit de săptămână într-un loc din România.
Dar ceea ce mă bucură cel mai mult este că am renunţat repede la acest viciu şi binele pe care l-am făcut a fost, în primul rând, pentru sănătatea mea.
» Televizorul «

Povestea asta cu televizorul a început de fapt cu televiziunea. A fost o vreme în zbuciumata mea carieră în media în care am lucrat la o televiziune, la cel mai stresant departament, cel de ştiri. Pentru mine, a fost una din cele mai aiuritoare şi chinuitoare perioade. Seară de seară, stăteam în redacţie cu inima cât puricele urmărind ştirile de la alte televiziuni şi eram sigură că aveam simptome de preinfarct dacă o altă televiziune dădea vreo ştire importantă de pe domeniul meu iar eu nu o aveam. Desigur, atunci când aveam eu o ştire specială pe care alţii au ratat-o îmi imaginam că treceau şi ei printr-un preinfarct.
Era ceva necurat în toată povestea asta, fiindcă, dincolo de acele momente tensionate (şi în fiecare zi erau câteva) nu pot spune că nu îmi plăcea prea mult ceea ce făceam. Dar ştiam atunci prea bine că îmi doream să lucrez altceva. Şi într-o vară am spus adio televiziunii. Puţin mai târziu, şi televizorului.
Sunt aproape zece ani de când nu mă mai uit la televizor. De altfel, am renunţat şi la cablul TV, iar televizorul meu a fost reciclat (sper). Asta nu înseamnă că nu ştiu ce se întâmplă prin lume, aşa cum cred unii că doar de la televizor te poţi informa. Poate doar despre anumite lucruri din România ştiu mai puţine, fiindcă totul este de multă vreme obositor, plictisitor, repetitiv şi imposibil de urmărit pentru mine.
Nu pot spune că, dacă am renunţat la televizor, am mai mulţi bani să călătoresc. Aici altceva este important. Este vorba de timpul pe care îl am pentru a face lucrurile care mă bucură cu adevărat – să alerg prin parc sau să povestesc cu o prietenă. În plus, am ales să mă bucur de lucrurile frumoase, pozitive din jurul meu.
» Trecutul «

Cu toţii avem parte de tot ceea ce ne alcătuieşte existenţa: pe de o parte, oameni care dau strălucire vieţii noastre, împliniri, momente memorabile, călătorii frumoase, pe de altă parte oameni pentru care ne luptăm şi nu merită, indiferenţă, invidie, urâciune. Ca să trec mai departe de o întâmplare care nu a fost aşa cum îmi doream, am aflat, cel puţin până acum, o singură reţetă: să nu mai privesc înapoi. Am cunoscut cândva o doamnă care la 94 de ani se bucura de o carte bună, râdea cu poftă, făcea chiar scurte călătorii prin ţară.
Vorbele ei le aud şi acum: „Draga mea, viaţa este exact aşa cum ţi-o faci tu. O vrei bună, aşa va fi. Te gândeşti că este rea, exact aşa este. La ce bun să te tot uiţi înapoi? Poţi schimba ceva?” Mi-a luat ceva timp să înțeleg că asta e ideea. Priveam, aproape trăiam în trecut, uitam că tot ceea ce există este, de fapt, doar în clipa de acum. În loc să mă bucur de această clipă, mă tânguiam ca un cor antic de un trecut care, indiferent cum era (de fapt, cum mi l-am făcut), aşa rămâne. Nu mai pot schimba nimic.Asta a fost una din cele mai grele şi mai bune lecţii. Să învăţ să mă bucur de prezent. Trecutul, aşa cum ştim, s-a dus şi nimic nu îl mai poate face altfel. Iar dacă tot ne uităm în urmă, măcar să privim lucrurile frumoase, care ne fac să zâmbim.
» Tu ce spui? «
◌ Care este acel lucru de care eşti acum mândru/ă pentru că, într-o anumită etapă, ai realizat că nu îţi face bine şi ai avut puterea să îl scoţi din viaţa ta?
◌ Cum a fost experiența ta?
◌ Poate o alegere care a contribuit apoi şi la creşterea bugetului tău pentru călătorii.
Join the discussion
mersi, mi-ai dat o idee constructiva sa fac un stop si sa multumesc momentului prezent, zicand adio:
– televizorului
– iluziilor si credintelor desarte despre lumea in care traim: (manipulare religioasa, libertatea in democratie, exploatarea corporatista, sistemul de invatamant, etc)
– alimentatia proasta cu tot ce cuprinde, printre care si carnea
urmeaza si altele… 🙂
mIRC-ul 🙂
eram dependenta de el prin liceu! stateam si cate 6 ore pe zi la povesti cu prietenii mei virtuali
Televizorul
Imi consuma mare parte din timp si eram mereu nervoasa (pe stiri, pe povestirile oribile, pe discutiile in contradictoriu)! intr-o zi am zis stop! a fost acum vreo 6 ani si mi-e atat de bine fara 🙂
Sims – the game
Alta mare obsesie a fostul jocul asta, cu care ma hraneam (la propriu) fiindca deseori uitam sa mai mananc, sa mai ies, sa invat, sa merg la vecina :)))
Am renuntat la el definitiv destul de tarziu, in anul 3 de facultate, dar am renuntat! 🙂
Nu-mi vine in minte acum vreun astfel de lucru la care sa fi renuntat si de care sa ma simt mandra. Dar cred ca sunt…
Uite, de exemplu, nici eu nu mai ma uit de vreo cativa ani la TV. Nu ma mai uitam nici in Romania si nu ma uit nici aici. Asa cum ai scris si tu, nu doar uitandu-te la tv vei fi informat. Sunt si alte mijloace. Iar daca sunt stiri pe care nu le aflu, pt ca nu ma uit la tv, ei bine inseamna ca nu sunt importante.
Ce bine ca poti spune: sunt trei lucruri la care am reusit sa renunt, sunt trei victorii pe care le-am castigat asupra mea! Asa, poti merge mai departe si indrazni si mai mult.
Eu nu pot sa ma declar victorioasa, sunt inca in lupta si incerc sa nu ma las.
Cele trei lucruri ale mele:
1. sa nu ma mai las ranita de altii
2. sa nu ma mai enervez, mai ales cand am de-a face cu oameni nervosi sau irationali
3. sa las in urma trecutul (asta se potriveste cu povestea ta)
La tv nu pot renunta. Imi doresc sa am mai multa rabdare 🙂 Daca as avea asa ceva, cred ca putea sa fiu si eu mandru de mai multe lucruri…
Subscriu la ce ai scris tu, Mira. E bine sa ne analizam viata, din cand in cand, si sa vedem ce putem face pentru noi, aici si acum.
Oh, da, asta toată lumea îşi doreşte, mai ales în lumea asta atât de grăbită… Dar dacă îţi doreşti, atunci depinde de tine să te educi pentru asta. Îţi doresc mult să reuşeşti fiindcă este posibil! 🙂
Da, cred că e un exerciţiu bun. La urma urmei, să vedem şi acele lucruri simple dar care sunt importante pentru noi.
Cu fumatul n-am avut niciodată treabă, deci nu mă bag 😀
Televizorul…aici cred că foarte mult contează şi cu ce îl înlocuim. Dacă trecem de la tv la stat non stop la calculator, la seriale, de exemplu, nu aş zice că am făcut mare afacere. Sigur, când îl înlocuim cu activităţi plăcute, reale, timp pentru prieteni, cum ai spus şi tu, atunci suntem într-adevăr în câştig.
Cât despre trecut, îmi place să cred că m-am împăcat cu el şi că am învăţat ce era de învăţat, iar acum merg înainte.
Eu sunt mândră că am renunţat la un stil de viaţă sedentar şi la o alimentaţie deloc sănătoasă 🙂
Absolut cele două lucruri realizate de tine sunt mari motive de mândrie. Meriţi multe felicitări!
Exact, depinde cu ce înlocuim televizorul, sigur că la mine este înlocuit o bună parte şi de munca la calculator, însă asta e muncă… televizorul era pentru timp liber şi cred că este mult mai preţios acest timp să-l petrec citind o carte, întâlnindu-mă cu o prietenă sau pur şi simplu să hoinăresc pe străzi, să mai fac fotografii, eventual… 🙂
cred că nu am avut nici o dependență, niciodată. sau ar trebui să mă gândesc, bine, bine. nu una legată de obiceiuri sau lucruri, oricum.
o fi bine să nu fie absolut nimic la care să nu pot renunța?
unde mă împiedic eu… oamenii. acolo mi-e baiul. acolo mi-e greu. să renunț și atunci când e singura cale. mă împac greu sau deloc.
în rest, simt că toate trec. și, cu cât trece mai mult timp, parcă cu atât mă simt mai puțin legată, de orice. n-o fi, totuși, mai mult rău decât bine?