Îmi place să vizitez unele mănăstiri pentru valoarea lor, pentru ceea ce au însemnat odată şi au reuşit să păstreze din alte vremuri.
Dincolo de ritualurile oricărei mănăstiri, Neamţ a fost în trecut un centru cultural important. În secolul al XV-lea, aici a fost înfiinţată o şcoală de caligrafi, copişti şi miniaturişti. La această mănăstire s-au format cronicarii Macarie, Eftimie şi Azarie. Ei sunt cei care au scris cronici despre Ţara Moldovei şi obiceiurile de la curte, din vremea domnitorilor Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Petru Şchiopul.
» Una din cele mai frumoase lucrări realizate la Neamţ (şi care se păstrează la Biblioteca Bodleiană din Oxford) este Tetraevangheliarul de la 1429, scris de un monah al mănăstirii pe pergament şi decorat cu splendide miniaturi.
Perioada de înflorire a mănăstirii a fost la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când aici s-a stabilit Paisie Velicikovski, cel devenit după moarte sf. Paisie. În vremea lui, la mănăstire erau peste o mie de călugări (azi sunt 60) care au continuat activitatea culturală. Mormântul sfântului Paisie se află în biserica mare a mănăstirii.
» Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări.
7 motive de a vizita Mănăstirea Neamţ
» VECHIMEA «
Ctitorul noii biserici, este Ştefan cel Mare care a înălțat-o în același loc la sfârșitul secolului al XV-lea.
» ORNAMENTELE EXTERIOARE «

» PICTURA INTERIOARĂ «
» TURNUL CLOPOTNIȚĂ «
Partea de jos a turnului a fost ridicată, se crede, de Alexandru cel Bun, la începutul secolului al XV-lea. Părțile de sus au fost adăugate mai târziu. În bolta gangului de la baza turnului, pe unde se intră în incinta mănăstirii, se pot vedea mai multe picturi ce reprezintă scene din vechiul roman popular Varlaam si Ioasaf, adaptarea creștină a legendei lui Gautama Buddha.
» MUZEUL «

» BIBLIOTECA «
Are peste 15.000 de volume şi mai mult de 500 de manuscrise, cele mai vechi fiind din secolul al XV-lea. Este cea mai veche bibliotecă a unei mănăstiri.
» SCHITURILE «

» miniGhid «
» Ştefan cel Mare venea la mănăstire călare, pe potecile de munte, peste vârful Pleşu, şi, se spune, de fiecare dată stătea aici o săptămână.
⤳ Idee: În apropiere este Rezervația de zimbri și faună carpatină „Dragoș Vodă”.
CITEȘTE: Trofeul regilor
» Tu ce spui? «
◌ Ai văzut Mănăstirea Neamţ?
◌ Care sunt impresiile tale?
◌ Ai făcut o drumeţie şi până la unul din schiturile din împrejurimi?
Join the discussion
Le-am vizitat pe toate din zona, dar cand era copil. De atunci n-am mai ajuns. Sunt frumoase, n-am ce spune, adevarate valori, cum spui si tu. Poate intr-o zi curand voi mai face o excursie pe acolo :)! Frumoase fotografii!
Merci, Larisa! Neamţ e o zonă super şi pentru drumeţit, aşa că hai că nu o să te plictiseşti :)!
Este Manastirea care imi place cel mai mult dintre toate…mi-e drag de ea…
Mă bucur, Roxana, este într-adevăr frumoasă și într-o zonă superbă! Numai bună de fotografiat 🙂
Am fost o singura data la Manastirea Neamt, dar sigur voi mai reveni. Am mai fost si la Schitul Sfintei Teodora – vai, cat de mult mi-a placut acolo si asta pentru ca amplasamentul sau si traseul pana acolo este foarte frumos 🙂
Te cred, Anda, în general locurile unde se află mănăstirile, schiturile, sunt de poveste, e o plăcere să faci un traseu.
Am fost si eu cand eram mai mica…tare mult mi-a placut…am vazut tot aici moastele sfantului necunoscut…nu stiu daca mai sunt expuse…
Mie îmi place tare mult zona! 🙂