Toată lumea iubeşte călătoria cu trenul, spun unii. Probabil. Eu ştiu că multă vreme, când porneam la drum, trenul a fost mereu prima mea alegere. Şi nu doar dintr-un singur şi banal motiv.
Totuși, cel mai bun motiv îmi era, la vremea respectivă, şi cel suficient: atmosfera. Ori de câte ori cumpăram biletul, mă întrebam ce fel de oameni voi întâlni, ce istorioare o să mai aflu. Călătoria cu trenul prin România mi-a dăruit deseori o poveste straşnică, o vorbă memorabilă, pe care le-am preluat în reportajele mele, pentru poezia şi miezul şi rostul şi umorul din ele. Unii dintre acei călători întâlniţi într-un tren oarecare au devenit personaje în scrierile mele.
Oamenii adoră să povestească despre ei, să spună celorlalţi tot felul de întâmplări, vesele sau triste, aşa cum e alcătuită viaţa fiecăruia. Iar eu ador să ascult. Şi într-un simplu compartiment de tren totul era aranjat pentru poveşti de spus şi de ascultat. 
Deşi o perioadă nu am mai călătorit prea des cu trenul prin România, atunci când am mers din nou am înţeles că multe s-au schimbat şi nu mai e vremea pentru a privi înapoi fără rost.
Îmi plăceau vechile vagoane toate compartimentate, aveam senzaţia că merg în vizită la cineva, unde ne strângeam la taifas. Acum, în trenul fără compartimente, poveştile se aud mai rar… Şi nici oamenii pe care îi întâlnesc în tren nu mai sunt la fel.
Ne-am schimbat la pas cu tehnologia. Călătorim şi stăm permanent conectaţi, conversăm cu smartphone-ul, scriem mesaje fără să obosim, postăm cu pasiune pe reţele sociale, trăim la maximum în lumea virtuală. Gata, în tren nu mai e loc pentru poveşti.
Dar e loc de multe şi mari întârzieri. Aşa am aflat că un tren poate pleca la timp, dar nu se ştie niciodată când ajunge la destinaţie. În anumite momente, poate să fie chiar plăcut şi aş putea să trec peste acest lucru. În toată această vreme, însă, tarifele au crescut direct proporţional cu întârzierile tot mai mari.
Într-o zi, trenul numit InterRegio în care mă aflam a străbătut o distanţă de 400 de kilometri în opt ore, dar, dacă norocul surâde, am înţeles că se pot face şi nouă, zece ore. Ca o amintire, cu acceleratul meu de altădată această distanţă o parcurgeam în mai puţin de şase ore. 
Într-o altă zi de vară, trenul Intercity în care eram a parcurs 100 de kilometri în aproape trei ore. În octombrie 2012, am citit această ştire: În primele nouă luni ale anului, trenurile din România au avut întârzieri de peste 2,4 milioane de minute, adică aproape patru (4) ani şi şase (6) luni. Motivele: restricţii de viteză, calamităţi naturale, probleme tehnice ale vagoanelor, furturi de echipamente de siguranţa circulaţiei.
Există anumite lucruri care nu se mai potrivesc, nu mai merg pentru tine de la un anumit moment şi, ceea ce este bine, ai soluţii şi pot fi înlocuite.
Nu aş fi renunţat niciodată la a călători cu trenul în România. De fapt, nu am renunţat, nu aş putea face asta, îmi place să merg cu trenul şi de multe ori, de cele mai multe, este prima alegere. Rămâne călătoria mea preferată şi cea mai frumoasă şi nici nu mai contează, uneori, toate dezavantajele pe care le are în momentul de faţă în România (de fapt, mint, contează!).
De un timp, însă, pe distanţe mai lungi am început să mă gândesc şi la altă variantă. Aşa că, anul trecut, pentru prima dată, după prea mulţi ani, mi-am adunat tot curajul de care eram în stare şi am făcut o schimbare.
Am ales să călătoresc din când în când şi cu vestitele autocare ce transportă călători prin toată ţara. Mereu m-am temut să merg cu autocarul pe distanţe mari şi tocmai de aceea aveam nevoie pentru asta de curaj. Ştiam că îmi este rău ― îl posed şi pe cel de avion, dar se manifestă mai blând şi mai rar ― şi tot drumul poate fi chin. 
Până la urmă, banii şi timpul au decis în favoarea autocarului. Şi m-am convins că o călătorie cu autocarul chiar poate să fie plăcută. De ceea ce mi-a fost teamă, aş vrea să cred că am scăpat.
Indiferent însă ce aleg, autocar sau tren, fiecare are şi dezavantaje, pe lângă avantaje. Aceasta este lista mea subiectivă cu plusuri şi minusuri la călătoria cu trenul şi autocarul şi este valabilă doar pentru România.
Călătoria cu trenul
Plusuri
» Scapi de răul de maşină (dacă îl ai);
» Poţi citi (ştiu, unii pot citi şi în autocar);
» Te poţi plimba când vrei ca să-ţi dezmorţeşti picioarele, nu eşti nevoit să stai ore în şir numai jos. Dar dacă nu primeşti bilet cu loc, poţi sta în picioare tot drumul;
» În anumite trenuri ai posibilitatea să cumperi mâncare, dar şi dulciuri, cafea, apă;
» Excelent pentru distanţe mari: în unele trenuri ai la dispoziţie cuşetă sau vagon de dormit;
» Pentru mine, rămâne o călătorie confortabilă şi relaxantă; şi aş putea să spun şi una sigură;
» Mai cunoşti pe cineva, mai afli o poveste;
» Cum sunt spirit eco şi liber, din câte ştiu este mijlocul de transport care poluează cel mai puţin (e vorba de trenurile pentru persoane).
Minusuri
» Întârzieri mari;
» Tarife mari; deşi cu carduri şi prin comandă online poţi salva ceva bani;
» Deseori sunt cerşetori, ceea ce îmi spune că CFR nu arată (prea mare) respect pentru călătorii care şi-au cumpărat bilet;
» Cum am spus, nu întotdeauna primeşti loc, prin urmare poţi să mergi câteva ore bune şi să stai numai în picioare;
» Cele mai multe au aer condiţionat, nu se mai poate deschide geamul, şi, sincer, mie nu îmi place. 
Călătoria cu autocarul
Plusuri
» Pe anumite rute, circulă din oră în oră;
» Ajung la destinaţie la ora anunţată (excepţii doar când sunt probleme mari în trafic) ;
» Tarifele sunt mai mici în comparaţie cu trenul (chiar şi dacă beneficiezi de reduceri la CFR);
» În situaţia în care nu are staţie într-o anumită localitate, dar trece pe acolo, şoferul opreşte, în general, dacă îl anunţi din timp unde vrei să cobori.
Minusuri
» Cam înţepeneşti pe scaun (mai ales dacă ai picioarele mai lungi);
» Problema mea (dar ştiu că nu doar a mea): ca să scap de răul de maşină, pot să stau numai pe locuri din faţă (update: după numeroase plimbări, acest rău de mașină a dispărut complet, prin urmare locul nu mai contează);
» Pe distanţe mari, este destul de obositor; la tren poţi lua bilet la vagonul de dormit;
» Nu pot citi din carte (mă refer la mine, tot din cauze de rău de maşină), însă pot să citesc de pe tabletă, să intru pe Insta. Ciudat, cred, dar probabil că o explicație științifică există dar probabil nu vreau să o aflu. 
» Tu ce spui? «
◌ Când nu porneşti la drum cu maşina personală, ce preferi: tren sau autocar?
◌ De ce?
◌ Ce ai mai adăuga listelor mele cu minusuri şi plusuri?
Join the discussion
Păi uite, tocmai sunt într-un tren. Baia Mare – București. Cușetă. Trist. Lent. Sec. Nimic special. Noroc cu internetul. Altfel, da, mi-ar plăcea o călătorie cu trenul, așa cum o povestești tu. Cu povești. Reale.
Săptămâna viitoare plec la Milano. Și Torino. Și o să fie așa. Autocar. Avion. Autobuz. Metrou. Tren. Toate în aceeași zi. 🙂
E bine. Mai bine decât cu mașina personală…
Prefer clar trenul.
Am calatorit mult cu trenul si prin Romania. De fiecare data cand mergeam spre munte, mergeam cu trenul, cu grupul de prieteni muntomani :). Era amuzant si placut, stand la palavre, nici nu stiam cu trece timpul.
Intr-adevar, singurul inconvenient era intarzierea. Faceam uneori 4-5 ore pana la Busteni sau Predeal din Bucuresti, adica pe aprox. 150 km. Asa ca incepusem sa optam pentru masinile personale (mult mai ieftin, daca ne “combinam” mai multi la aceeasi masina) sau pentru microbuz (mai scump, dar mai rapid).
Aici calatoresc des cu trenul. Toata lumea o face, microbuze, autocare nici nu prea exista, decat pe distante mici. Multa lume lucreaza la sute de km de casa, si toti fac naveta cu trenul. 230 km= aprox 50 minute cu un tgv. E chiar mai comod decat masina, dar in schimb si tariful este pe masura.
Intarzieri nu prea sunt, doar foarte rar si asta pentru ca la francezi e tare populara greva :)).
Asta da, experienţă, toate într-o zi… 🙂 Şi eu spun la fel, când merg cu trenul călătoria începe din acel moment, deja începi să cunoşti, să vezi alţi oameni… cu maşina personală eşti închis în lumea ta… 😀 Asta e impresia mea, nu spun că nu ai un alt confort, dar nu vorbesc despre asta!
Drum bun spre Italia!
Şi eu prefer trenul, călătoria cu trenul este cea mai plăcută, îmi pare rău că uneori trebuie să mai aleg şi o maşină, dar diferenţele de tarif sunt consistente.
Mergeam mult cu trenul şi pe distanţe mari, din Bucureşti spre Cluj, dar înainte – şi aici mă refer în anii 90 – tarifele erau bune şi chiar nu prea erau întârzieri, în ultimii ani e cam neplăcut, însă când găseşti oameni interesanţi sau ai o carte bună, uiţi de întârzieri. 🙂
Aşa este, în Europa lumea face naveta cu trenul pe distanţe mari şi rar se întâmplă să nu vină la timp. Da, ştim cum e cu grevele la francezi… 😀
Si amintirile mele imi spun acelasi lucru despre trenuri, Mira. Dar sunt amintiri. N-am mai calatorit cu trenul in Romania (cu mici exceptii pe ruta Timisoara-Bucuresti, cand merg noaptea, la cuseta si numai cand nu am alta varianta la dispozitie) de nu mai stiu cand. Ultimele amintiri se leaga de vagoane murdare, personaje “afumate” si bagarete… Calatoriile mele in tara petrecandu-se cam in limita a 250 km, spre Apuseni, prefer masina. La fel si pentru vacantele petrecute in afara tarii, in Europa, in Balcani sau pana in Austria si Germania, nu mai departe. In rest, calatoresc cu avionul (e prima optiune cand am banii necesari), pe care prefer sa il iau de la Budapesta, unde ajung in 3-4 ore. O fi asta si din cauza ca gara din Timisoara este deprimanta???
Imi place ultima poza, cu autocarul:)
Mă bucur că amintirile tale mai vechi sunt la fel de frumoase şi îmi pare rău că amintirile noi nu mai sunt la fel. Eu am mers şi cu personal, sau cum se numeşte acum, pe distanţe mici, dar nu am întâlnit personaje din astea, în general, când mergeam cu trenul, am cunoscut oameni interesanţi, unii chiar foarte interesanţi.
Da, tu ai avantajul că eşti aproape de Budapesta, dar până acolo mergi cu maşina, nu?
Da. Cum trec granita, la cativa km urc pe autostrada si nu mai cobor pana la aeroportul din Budapesta.
Clar trenul! Îmi place că am mai mult loc şi mă pot dezmorţi. Sincer, conversaţiile cu alţi pasageri nu mă prea atrag, prefer să stau cu nasul într-o carte (sau două, în funcţie de durata călătoriei :D)
Când merg cu trenul de Crăciun şi de Paşte la ai mei fac destul de mult pe drum, însă chiar şi aşa e mai ok decât cu microbuzul. Iar preţul e asemănător.
Mă bucur să descopăr că multă lume preferă călătoria cu trenul!:)
Sigur, depinde de conversaţii, dar am mai nimerit oameni tare interesanţi, care m-au prins în poveşti. De fapt, eu ascultam… 🙂 Alteori, o carte, două, cum spui tu, e tot ce trebuie pentru a face călătoria plăcută. Dar mai sunt diferenţe de tarif între cele două. Ultima dată când fost, de exemplu, până la Alba Iulia, diferenţa de preţ era dublă, cu trenul era mult mai mult, aşa că am mers cu un autocar.
Trenul imi pare cel mai sigur dar e scump, cu intarzieri care cresc proportional cu distanta parcursa, de multe ori murdar si cateodata plin de conationali dubiosi. Plus ca in unele vagoane e mai rau ca la autocar, te lovesti de picioarele celor din fata ta chiar daca tii genunchii la piept… Asa ca optez pentru autocare, nu microbuze.
Autocarul! forever 🙂
Iubesc autocarul fiindca pot sa vad! Si cand nu vad (mergem pe autostrada) pot sa dorm sau sa citesc! stiu sunt o norocoasa fiindca pot sa dorm si un fund si in general oriunde 🙂
Pot sa citesc oricat de rau ma zguduie asa ca nu am probleme
Am strabatut cu autocarul muntii Atlas, probabil cea mai “panoramica” calatorie!
In ultima vacanta am ales o calatorie cu autocarul de o noapte in locul trenului ce ma ducea in 2 ore jumate. Diferenta de pret era de 40 de euro, si nu, nu a fost vb de pret! chiar prefer autocarul fiindca urasc trenurile! mi se par seci, ma plictisesc teribil si imi confera un disconfort pe termen lung!
Dintre avion, tren, autocar si cam toate mijloacele de transport prefer autocarul 🙂
Mereu verific prima data orarul trenului, daca vreau sa ajung intr-un oras mare. Cand am fost la Iasi, in februarie, asa am facut, dar nu-mi convenea ora la care ar fi ajuns trenul. Singurul care era cat de cat ok pt mine era InterCity si tariful mi se parea prea mare. Asadar, am ales varianta autocar. Nu am rau de masina, pot citi, pot asculta muzica… Intr-adevar, cam amortesti si nu ai acelasi confort, dar prefer sa ajung la ora rezonabila la destinatie, ca sa pot vedea mai multe, si sa platesc mai putin:) Pe Valea Prahovei voi alege, insa, mereu trenul. La fel si pentru Timisoara sau Sibiu:) E acceptabil ca tarif si ca orar
Este scump, într-adevăr, pe distanţe mari. Dar depinde de tip, de exemplu, am venit din Braşov în Bucureşti cu un personal, cred că Regio, am plătit 20 de lei, ceea ce nu este mult.
Dar chiar că eşti norocoasă, cel puţin aşa îi consider eu pe cei care pot citi în autocar. Fiindcă tare aş vrea să pot şi eu călători cu autocarul oricât, fără să mă sperie mereu gândul că o să-mi fie rău.
Dar mie mi-au plăcut întotdeauna şi trenurile, eu le văd mai romantice… 😀 Deşi nu pot spune că acum au ceva romantic. Cred că îmi place trenul şi pentru că am cunoscut oameni faini, au fost apoi o grămadă de momente simpatice în timpul studenţiei… Aşa că, am şi amintiri haioase legate de călătoria cu trenul.
Deci şi tu eşti printre fericiţi, fiindcă poţi citi în autocar… 🙂
Aşa este, Anda, uneori cu trenul ajungi la ore imposibile şi atunci varianta autocar este cea mai bună. Pe Valea Prahovei, da, nu e distanţă mare. La Sibiu, cred totuşi că autocarul e mai ieftin, dar nu doar asta contează, la urma urmei.
Prin tineretile mele am facut destui km cu trenul. Nimic nu se compara cu timpul pe care il petreci in vagoane. Din pacate o masina sau un autocar nu au acelasi farmec. Dar la ora actuala sunt mai practice.
Aşa este, deseori sunt variante mai avantajoase… Mulţumesc de comentariu şi bun venit! 🙂
S-au dus vremurile cand mergeam cu trenul la bunici, la munte sau la mare. In principal din cauza intarzierilor mari (8 pre de la Predeal la Bucuresti… ajungeam si pe bicicleta). CFR mi-a dat o lectie de viata: am invatat ca e mai ieftin, mai comod si mai flexibil cu masina :-). Din cand in cand mai uit, si ma mai urc in tren, si CFR imi reaminteste lansandu-ma sa astept 2-3 ore pe cate un peron, alaturi ce alte cateva zeci (sau poate sute) de nefericiti.
Da, aşa este Bogdan, din păcate de multe ori sunt întârzieri şi sunt mari. Dar tot îmi place să călătoresc cu trenul. Cred că acum unul din motive este pentru că pot citi liniştită muuuult timp… 😀
subscriu; trenul e preferabil nu doar pentru motive strict utilitare, ci si pentru ca te lasa sa te bucuri de calatorie intr-un mod in care alte mijloace nu te lasa.
am calatorit si in India cu trenul, iar comparatia dintre caile ferate indiene si CFR pare a fi clar in defavoarea CFR; of, mi-e tare dor de CFR-ul de altadata 🙂
Ei bine, asta îmi este cam greu totuşi să cred că în India e mai bine cu trenul… 😀 Dar dacă zici tu, nu mă costă nimic să încerc a crede. 🙂
Era imposibil sa vorbesti despre calatorii fara sa amintesti de tren. Circul cu trenul foarte mult (in 2011 am mers 50.000 de kilometri) si ma consider un calator mai încăpățânat. In fiecare calatorie pe care am facut-o am luat un aparat de filmat/fotografiat care sa inregistreze kilometrii parcursi: gari, trenuri, peisaje, oameni, amintiri. Asta mi-a adus multe inconveniente: oboseală, riscul furtului echipamentelor si personalul CFR recalcitrant la vederea lentilei foto. Cand eram mic, faceam un drum Suceava – Constanta, Brasov, Bucuresti sau Braila pentru tabere sau festivaluri, iar acel drum era recompensa pentru premiul de la scoala. Spuneam la toata lumea ca imi place foarte mult sa circul pe calea ferata, eram entuziasmat, indragostit, simteam fiecare secunda traita, fiecare trap de roată peste joantele (acele spații dintre șine care provoacă acel sunet: taga-tang, taga-tang) liniilor.
Acum fac naveta zilnic 100 de km cu trenul. Plec de-acasa la 5 si ma intorc la 18, cand programul de lucru este de doar 8 ore. Înjur și blestem logica celor care programează trenurile de navetă, ajunge omul să aștepte și 90 de minute să plece de la locul de muncă spre casă. Unde mai pui că pentru a ajunge acasă, trebuie să schimb 2 trenuri (din cauza privatizarii unor rute). Care și ele, trenurile, sunt puse decalat unul față de altul. Nu-mi vine să cred și mi-e rușine că acum 10 ani eram înnebunit să merg cu trenul, iar acum nu știu cum să fac să-mi repar mașina mai repede să beneficiez de confortul ei, de muzica și știrile de la Actualități, de plăcerea de a conduce.
Dar postul tău e unul gingaș, care se referă la ”one-year travel” sau ”one-month ride”. Culmea, că de exemplu eu, simplu cetețean al județului Suceava, care vrea să viziteze Transilvania, nu mai pot circula cu trenul până la Brașov pe motiv că acesta s-a anulat. Concurența ”autocarelor”, ”microbuzelor”, deci a ”regelui asfalt”, falimentează, încet, dar sigur, calea ferată. Și nu e decât vina unora de la CFR, care habar n-au decât să stea în birou. Ei pun trenuri aiurea, la ore total neatractive, au grijă de calea ferată cum are grijă lupul de oi… Noroc de studenți și de pensionari, care încă circulă cu trenul și găsesc în această călătorie o experiență interesantă.
Am noroc de câte o carte începută la început de lună și terminată la sfârșit de lună, numai lectura mă împiedică să mai spun că… urăsc călătoria cu trenul, când acum ceva timp o îndrăgeam mai mult decât orice.
PS: Locul meu de muncă este un atelier de reparații… ghici ce… locomotive. 🙂