Ştiam de prima dată când am ajuns aici că nu va trece mult timp şi o să mă reîntorc. După două zile am cedat gândului, m-am suit în tren şi într-o jumătate de oră eram din nou în Bologna.
Îmi place să spun despre Bologna că îmi este de acum ca o prietenă pe care mă bucur să o revăd din când în când. Şi nu este deloc greu să ajungi la ea: din Bucureşti (la fel şi din Târgu Mureş, Timişoara, Cluj Napoca şi Arad) sunt curse directe cu avionul, după 2 ore de zbor te plimbi prin capitala regiunii Emilia-Romagna.
Cu fiecare plimbare pe care am făcut-o, Bologna mi-a arătat că nu este, aşa cum a fost alintată, doar Educată (de la universitatea ei, cea mai veche din lume, fondată în anul 1088), Grasă (de la bucătăria ei delicioasă), Roşie (de la clădiri şi acoperişuri, iniţial, deşi cu timpul se făcea referire şi la situaţia politică a oraşului).
Este surprinzătoare. Dacă te laşi dus, condus, sedus de ea, o să ajungi în locuri pe care, se pare, nu oricine are norocul să le descopere. Am început aventura citadină pe o stradă oarecare, am uitat de hartă şi i-am dat voie oraşului să-mi arate frumuseţile. A fost cel mai bun ghid pe care îl puteam avea.
» Via dell’Inferno «
Cu soarele ce ardea nemilos, am ajuns pe Via dell’Inferno. Nu putea să fie via del paradiso.
Este, de altfel, una dintre cele mai pitoreşti străduţe din Bologna, îngustă şi mai puţin văzută de soare – probabil de aici îi vine şi numele, fiind o stradă întunecată, prin urmare era considerată şi periculoasă pentru cei care se avântau pe ea -, dar cu clădiri vechi şi pastelate, o atmosferă care nu are nimic de-a face cu secolul nostru.
» Între Via dell’Inferno şi străzile învecinate, a fost ghetoul, locul unde, în secolul al XVI-lea, au fost ţinuţi evreii din oraş. Este o zonă cu pasaje întunecoase şi alei înguste, dar azi cu clădiri colorate şi înflorate.
» Porticurile «
Bologna, se ştie, este celebră pentru porticurile ei. Tot oraşul este împânzit cu aceste tuneluri unice, fascinante, arcade ridicate în faţa tuturor clădirilor, astfel, de o parte sunt faţade, de cealaltă parte, din loc în loc la distanţe egale, pentru a lăsa lumina să pătrundă, se află coloane de sprijin. Este grozav să te plimbi ferit de razele directe ale soarelui (ori de ploi şi de ninsori), să mergi prin aceste galerii ce împânzesc tot oraşul şi să te opreşti la o cafenea, cofetărie, restaurant.
» Puse cap la cap sau coloană lângă coloană, ajung să se întindă pe o lungime de peste 38 (unii spun 40) de kilometri.
» Se spune că proprietarii de odinioară au fost încurajaţi să-şi construiască astfel de porticuri în faţa casei, deoarece impozitul pe care îl plăteau apoi scădea direct proporţional cu lungimea acestora.
» Il Collegio di Spagna «
În drum spre Via Saragozza şi la întoarcerea în oraş, am trecut pe lângă celebrul Il Collegio di Spagna.
» Collegio di Spagna a fost fondat în 1364 de cardinalul Gil Alvarez De Albornoz pentru studenţii din Spania care veneau să înveţe la faimoasa universitate din Bologna. A fost contruit de arhitectul italian Matteo di Giovannello Gattaponi, cu ziduri înalte de protecție, asemeni unei fortărețe într-un stil ce îmbină elemente gotice cu renascentiste.
» Din 1488 se află sub patronajul coroanei Spaniei.
» În 1923, cu ocazia unei vizite a regilor Spaniei la colegiu, un corespondent al ziarului britanic The Times a numit acest loc o pitorească oază spanioală în centrul vechi al Bolognei.
» Denumirea oficială este Real Colegio Mayor de San Clemente de los Españoles.
În curtea interioară, este o splendidă loggia cu bolţi gotice şi decorată cu fresce.
CITEȘTE: O plimbare memorabilă în Bologna: porticul San Luca
» Canalele «
Cândva, Bologna a fost precum Veneţia de azi: peste tot canale şi bărci. Citisem că, sub oraş, bine ascunsă, se află o reţea labirintică de canale, construită în Evul Mediu, pentru necesităţile aşezării de atunci. Cu ajutorul energiei produse de mori, a putut înflori, în acele vremuri, industria mătăsii. Tot astfel se putea măcina grâul pentru a se obţine făină, iar transportul mărfurilor se făcea pe apă.
În anii 50, reţeaua de canale a fost acoperită în cea mai mare parte, pentru a se putea circula cu maşini şi a se ridica noi clădiri. Azi există o asociaţie care organizează un tur pe canalele subterane ale Bologniei.
Ştiam însă că, pe o stradă, este o fereastră de unde se poate vedea Canalul Reno. Dacă aş fi urmărit harta, cred că nu nimeream. De fapt, uitasem complet de povestea asta, până când am ajuns într-un loc unde două persoane păreau că se uită la un zid. Surpriză. Era fereastra de unde am avut neaşteptata imagine. Ca să o vezi, trebuie să ajungi pe Via Piella 18. Este posibil ca fereastra să fie închisă (ceea ce îi face pe mulţi să treacă fără să-şi dea seama ce se ascunde dincolo de ea), aşa că, pentru a vedea canalul, tot ce trebuie să faci este, desigur, să o deschizi.
Aceste canale sunt atât de bine ascunse încât poți găsi și localnici care să nu știe de existența lor. Sunt însă acolo și, dacă vrei să le vezi și să le fotografiezi, le vei descoperi. 
V-am spus că am avut cel mai bun ghid. Pentru o zi de plimbare, Bologna a fost minunată. Nu i-am găsit eu toate locurile frumoase, dar ştiu că data viitoare va fi la fel de surprinzătoare. Și pastelată, cum îi stă bine oricărei așezări din Italia.
» Tu ce spui? «
◌ Ai fost în Bologna?
◌ Cu ce te-a surprins?
◌ Dacă nu ai ajuns, Bologna este pentru tine un oraş pe care ai dori să-l descoperi?
Join the discussion
Foarte dragut pare. Si povestea cu fereastra este foarte similara cu felul in care am dat noi de blaconul Julietei in Verona, oprisem pentru o scurta plimbare prin oras si vedem buluc de oameni la o poarta. Poarta dadea in curtea cu balconul. Check! 🙂
🙂 Este un oraş plin de surprize. Da, e fain când nimereşti din întâmplare locuri din astea, numai că la fereastra asta erau doar două persoane şi apoi am rămas singură. Aşa că, sunt toate şansele să treci mai departe, fiindcă prea puţini ştiu de ea şi se opresc acolo. Mă bucur că am nimerit, avea aşa un farmec romantic tot locul acela… am zis că-s în Veneţia! 🙂
Uite că am mai citit asta, şi Adriana (Traveling Hawk) a scris că ea chiar a păţit asta acolo, din nefericire. Recunosc, eram foarte atentă în gară când cumpăram bilet de la bancomat, în rest, pe străzi, nu am avut probleme. Am uitat de asemenea lucruri şi m-am bucurat să descopăr acest oraş care, chiar dacă nu este atât de impresionant, cel puţin la prima vedere, ca Roma, Milano ori Veneţia, cucereşte încetul cu încetul. Mă bucur că ţi-a făcut plăcere să citeşti acest articol şi sper să treci peste teamă şi să-i dai o şansă oraşului. Eu spun că vei fi încântată să-l descoperi!
Bologna e frumoasă şi mereu surprinzătoare, iar tu ai ştiut să aduci în prim plan elemente mai puţin cunoscute.
Bine spui, Laetitia, Bologna este mereu surprinzătoare şi sunt convinsă că ori de câte ori o voi revedea va avea cel puţin şi o surpriză frumoasă. Într-adevăr, nu multă lume ştie de aceste locuri şi, deşi ar fi trebuit şi aş fi vrut să fiu egoistă şi să le ţin doar pentru mine, nu am reuşit… 🙂 Sper să se bucure cât mai mulţi de Bologna!
Ai atatea povesti. Tu chiar nu te plictisesti niciodata. Din poze arata destul de atragator.
Eu pot să spun că am descoperit toată Bologna din întâmplare 🙂 Adica nu era planuita pentru acea vacanta in Italia, dar totusi am mers in ultima zi, iar lui Clau i-a placut cel mai mult din tot ce vazusem atunci (Venetia, Verona, Podova). Este foarte frumoasă, am mai fi stat noi mult si bine, dar eram chiar in ultima zi de vacanta, însă mă tot bate gândul să mai iau un zbor ieftin la Flori numai ca să merg să o văd. Am zis că este orașul în care te poti plimba in orice anotimp fara sa te ploua sau ninga sau ardă soarele, mi s-a părut deosebit de frumos și ai atâtea de văzut!!!
Încerc să nu mă plictisesc… 🙂 Bologna este frumoasă, cel puţin mie mi-a plăcut tare mult să mă plimb, să mă rătăcesc prin ea.
Am recunoscut priveliştea de pe ferestruica aia, am descoperit-o şi eu, din întâmplare 🙂
Clar m-a surprins Bologna, pot să zic că mi-a plăcut mai mult şi decât Florenţa, deşi am stat destul de puţin pe-aici.
Porticurile sunt un mare avantaj, am simţit asta pe pielea mea când a început să plouă.
Ce mă bucur, Bia, când aud pe cineva că i-a plăcut Bologna mai mult decât Veneţia… 🙂 La urma urmei, are şi ea canalele ei! Dar fiecare oraş are frumuseţea lui, nu prea compar. Bologna este însă surprinzătoare fiindcă, să fim cinstiţi, nu te aştepţi la nu ştiu ce, şi când ajungi să o cunoşti mai bine te surprinde incredibil. Păi să mergi, ai ce să faci/vezi. Numai când mă gândesc câte locuri mai am de descoperit acolo şi mâine m-aş urca în avion… 🙂
haha, ce întâmplare minunată, nu-i aşa, Andra? Ah, porticurile, eu am nimerit pe o vreme tropicală, un soare ce storcea sufletul din tine, aşa că au prins tare bine. 🙂
Canalul Reno arata ca desprins dintr-o poveste. Este de vis!
N-am vizitat Bologna, dar sunt convinsa ca are un farmec aparte, asa cum majoritatea oraselor italiene au. Cred ca Italia este singura tara pe care mi-as dori sa o strabat in lung si-n lat, fara sa ratez nimic, nici un oras, nici un sat, nici un peisaj. Sunt convinsa ca nu m-ar dezamagi :).
Sunt convinsă şi eu, Larisa, şi sper să ai ocazia să o străbaţi aşa cum doreşti. Nu o să te plictiseşti! 🙂
Cred ca nu degeaba ai aceasta frica, Liliana, mie chiar mi s-a intamplat la Bologna! Asta nu inseamna insa ca nu-ti va placea daca o vizitezi:)
Dupa cum ii spuneam si Lilienei si am povesttit si la mine pe blog, plimbarea mea prin Bologna a fost repede intrerupta de un grup de 3 femei cu fuste crete care, dupa ce m-au inghesuit la intrarea unei librarii, au plecat cu portofelul meu, fara sa-mi dau seama! Adica stiam ca asta se intampla dar nu mi-am dat seama cum! Apoi am realizat modul ingenios de operare…M-am dus imediat la gara si m-am intors la Trento.
Atat cat am apucat insa sa vad mi-a placut si mi-a lasat impresia unui oras puternic, care nu se bizuie doar pe gloria de odinioara, ci si pe dinamismul sau de astazi.
Este aşa de neplăcut când trăieşti asemenea lucruri şi mai ales frustrant, pentru că ştii că se poate întâmpla asta, crezi că eşti pregătit, dar au nişte metode şi efectiv nu realizezi pe moment ce ţi se întâmplă.
Mi-a plăcut mult Bologna, a fost o surpriză frumoasă. M-aş fi plimbat pe acolo oricât, nu m-aş fi plictisit, mai ales pe sub porticurile alea ce te apără de orice capriciu al vremii…:)
Bologna…da, mi-a placut mult. Are…culoare! Spre marele meu noroc am avut un ghid dispus sa ma petreaca pe sub porticuri racoroase si nu numai, sa ma fereasca de masini cand eu ma opream sa fac poze din strada (pentru ca era m bun unghiul) sa-mi povesteasca lucruri poate mai putin stiute…exemplul care-mi vine acum in minte este cel al boltii “Voltone del Podesta” de sub “Palazzo del Podesta” in Piazza Maggiore. Aceasta constructie nu are practic o baza ci se ridica pe patru piloni ce formeaza bolta despre care vorbesc. Daca stai cu fata la oricare din cei patru piloni si rostesti chiar si in soapta un cuvant, acesta se va auzi perfect in coltul diametral opus. A fost distractiv sa incercam de cateva ori acest “telefon fara fir”.
Chiar daca am multe alte orase din Italia pe lista mea “de vizitat”, as revedea cu drag Bologna.
Mira, ma alatur tie si spun: vizitati Bologna! Merita!!!
Oh, Bologna este şi printre oraşele mele preferate din Italia. Foarte interesantă povestea asta, nu ştiam, dar data viitoare când merg, să ştii că o să testez şi eu ecoul… 🙂