Am fost devreme să-l vizităm pe baronul Brukenthal… și ne-am petrecut toată dimineața cercetând colecția sa de pictură, poate cea mai întinsă din Europa, aparținând unui singur particular.
Spre sfârșitul lunii aprilie 1802, în ziua de 26, colecționarul de antichități, mineralogul și călătorul englez, Edward Daniel Clarke (1769 – 1822) a plecat din București și, după trei zile, a trecut hotarul dintre Țara Românească și Transilvania. Intrând pe teritoriul Transilvaniei, el a scris în jurnalul său de călătorie:
Aici avea totul un aspect nou: holde imense de grâu ondulându-se la adierea vântului, țărani veseli și zâmbitori, vite zdravene, sate numeroase, nimic, într-un cuvânt, care să semene cu țara pe o părăsisem.
După trei zile, la 29 aprilie 1802, a ajuns la Sibiu, alături de o solie a ambasadei turcești care se îndrepta spre Paris. El a notat:
La patru ore de Turnu Roșu, am ajuns la Sibiu, odinioară numit Cibinium, care a purtat și numele de Hermanopolis, de unde vine și numele de Hermanstadt.
[…]
Este capitala provinciei, un oraș mare și bogat, bine populat și situat într-un ținut șes. Sibiul cuprinde cincisprezece mii de locuitori. Teatrul este deschis numai în timpul verii.
[…]
Faptul de a vedea la geamuri chipuri frumoase de femei era așa de nou pentru noi, încât ne credeam deodată transportați în altă lume.
[…]
Cum adusesem cu noi o scrisoare de recomandare de la soția baronului Herbert Rathkeal, internunțiul german de la Constantinopol, către baronul Brukenthal (un nobil venerabil despre care se spune că că ar fi fost favoritul Mariei Tereza), am înmânat-o curând după sosirea noastră și am fost poftiți să petrecem toată ziua următoare în casa lui și să-i vizităm imensa colecție de pictură, antichități și specimene de istorie naturală.
SUS •• Imagini: Stânga: Portret al baronului Samuel von Brukenthal, sfârșit de secol XVIII, autor anonim | Dreapta: Sibiu, Centrul Vechi
• Editat de Mira Kaliani / Călătorii la Singular
A doua zi, 30 aprilie, Clarke și cei din suita ambasadorului turc au răspuns invitației și „am fost devreme să-l vizităm pe baronul Brukenthal” (26 iulie 1721 – 9 aprilie 1803), fost guvernator al Transilvaniei, între anii 1774 și 1787. Călătorul englez a lăsat câteva însemnări despre colecțiile baronului din vremea în care acesta trăia și locuia la palatul său din Sibiu.
În jurnalul lui de călătorie, Clarke a povestit:
Ne-am petrecut toată dimineața cercetând colecția sa de pictură, poate cea mai întinsă din Europa, aparținând unui singur particular.
Cuprinde multe opere datorate celor mai buni maeștri și sunt incontestabil picturi originale. O parte din colecția sa privea Anglia. Am văzut o Vedere a Londrei, de Griffier tatăl (John/Jan Griffier, pictor olandez stabilit la Londra), înfățișând un bâlci pe marginea Tamisei. Toate personajele erau arătate purtând coarne.
Această pictură ar fi socotită de mare valoare în Anglia pentru că oferă o vedere a orașului Londra redată cu cele mai mici amănunte, așa cum exista spre sfârșitul secolului al XVII-lea, când se aflau multe mori de vânt în mijlocul orașului, precum și câmpuri care au fost acoperite de atunci încoace cu pietre și străzi.
Biblioteca baronului, a comentat englezul, „era mai degrabă plină de cărți folositoare decât cărți rare”. În această bibliotecă plină, a admirat o lucrare deosebită:
Aici se află un manuscris, o carte de rugăciuni, dar care în Anglia ar fi socotită ca întrecând orice preț ce s-ar putea calcula în bani, căci avea pe fiecare foaie câte o pictură de Albrecht Dürer, drept iluminare a textului, cu niște culori tot atât de vii și acum ca atunci când au fost mai întâi așternute pe foaie.
SUS •• Imagini: Stânga: Portret al lui Edward Daniel Clarke | Dreapta: Sibiu, Centrul Vechi
• Editat de Mira Kaliani / Călătorii la Singular
Colecția de minerale consta „mai ales din minereuri de aur”, dintre cele deosebite ale Transilvaniei, iar „baronul poseda cele mai splendide exemplare”.
Au urmat celelalte colecții despre care pasionatul colecționar de antichități a amintit:
Am cercetat apoi colecția de vase grecești, numite aici, ca în multe alte locuri, etrusce, precum și o serie numeroasă de geme antice, atât camee, cât și intagli. În sfârșit, am inspectat cu toată atenția, în timpul pe care îl aveam, colecția de medalii aparținând baronului și care ar cere o cercetare de o săptămână. Nu am putut observa decât o mică parte a sa.
Printre medaliile grecești, am observat una de aur a lui Lysimach (Lysimachos sau Lisimah, general macedonean, aprox. 360 î.Hr.–281 î.Hr.), de mărimea unei „coroane” engleze și care, după cum credem, este singurul exemplar cunoscut de această mărime. Din seria de medalii romane, am observat o medalie de bronz a lui Pescennius Niger (Gaius Pescennius Niger Augustus, cca. 135 – 140 – 194, împărat roman în jur de 13 luni), care este deosebit de rară și poate chiar unică.
Interesat de a colecționa minerale, a fost însoțit de secretarul baronului la locuința unui „misit de minerale, unde am găsit câteva din specimenele cele mai rare din Transilvania”:
… dar acesta, aflând că eram englez, și-a sporit îndată prețurile de cum le acceptam, în așa măsură că… am fost silit să renunț la specimenele cele mai valoroase.
SUS •• Imagine: Zi de târg în Piața Mare din Sibiu, 1789, Franz Neuhauser | Muzeul Național Brukenthal
• Editat de Mira Kaliani / Călătorii la Singular
În timpul vizitei colecțiilor de artă, baronul Samuel von Brukenthal le-a oferit oaspeților o masă, ocazie pentru Clarke de a urmări, „ceremonialul și manierele germane de odinioară, guvernatorul aflându-se acolo cu mulți musafiri”. El a povestit:
Vinurile erau servite în cești de cafea de porțelan și felurile de mâncare aduse de jur împrejurul mei, unul câte unul. Venerabilul baron (Samuel von Brukenthal avea atunci 81 de ani) ne-a tratat cu cel mai vechi Tokay, precum și cu alte vinuri din Ungaria și Transilvania, poftindu-ne să bem «în sănătatea sașilor», spunând că el însuși este sas, referindu-se la colonia lor din Transilvania.
Costumul domnilor era destul de ciudat, au apărut în haine sau jachete croite scurt, cu peruci și purtând sabie.
Doamnele și ele afectau aerul și aroganța unei curți suverane germane, dar își țineau furculițele perpendicular, ținând mânerele ca și când ar fi fost bastoane de plimbare, într-un fel care ar fi socotit nespus de grotesc și barbar în țara noastră.
O observație care l-a făcut să adauge:
În lucrarea ‘Tableau de L’Angleterre’, Von Archenholz (Johann Wilhelm von Archenholz, 1741–1812) spunea că «ai putea recunoaște oriunde un englez, dacă îl observi la masă, pentru că întotdeauna își pune furculița pe partea stângă a farfuriei lui».
Am putea adăuga că un francez poate de asemenea să fie recunoscut la o masă, pentru că folosește numai furculița, fără cuțit; un german își pune furculița perpendicular în farfuria lui, iar un rus o folosește pe post de scobitoare.
A doua zi, la 1 mai, englezul Edward Daniel Clarke și ambasadorul cu suita lui au plecat mai departe spre destinația lor finală, Parisul. Despre Sibiu, a mai menționat:
După ce am părăsit Sibiul, am trecut prin râul Cibin (de unde își ia orașul numele de Cibinum), întrucât nu există pod.
Memoriile lui Edward Daniel Clarke din călătoria prin Țara Românească și Transilvania au apărut prima dată în limba originală, engleză, începând din 1810, într-o serie de șase volume, intitulată Travels in various countries of Europe, Asia and Africa.
Așa cum baronul Samuel von Brukenthal a transmis prin testament, palatul din Sibiu a fost deschis oficial ca muzeu public, Muzeul Brukenthal, în 1817.
Comments are closed