Sighişoara era încă adormită şi nu ştia că i se pregătea o zi splendidă de vară. Era aproape şapte, mult prea devreme pentru viermuiala obişnuită din citadelă.
Negustorii de abia au urcat în cetate şi îşi scoteau mărfurile, fără grabă, cam somnoroşi, necuprinşi încă de tensiunea vânzării. În acele ceasuri timpurii, moleşeala nu s-a risipit cu totul şi nimeni nu părea să aibă energia de a rosti vorbe.
Era perfect. După ce o noapte întreagă am umblat pe străzile Sighişoarei, lăsându-mă în voia unui spirit hoinar-liber-fericit, acum mă plimbam pe străduţele cetăţii şi mă lăsam toropită de liniştea pe care nu credeam că acest loc poate fi în stare să o adune.
CITEȘTE: 12 fotografii din Cetatea Sighişoara, Transilvania
Toată această atmosferă potolită s-a schimbat atât de subtil şi rapid pe lângă mine, încât din nou a trebuit să admit că şi de data asta mi-a scăpat momentul. Acel moment când pieţele şi stradelele Cetăţii din Sighişoara îşi pierd tihna şi se aprind sub paşii trecătorilor. Am încercat inutil să fiu atentă, să prind trecerea de la liniştea amorţită la o roială ce începea să mă năpădească. Mi-am amintit atunci de singurul loc din Cetatea Sighişoarei unde liniştea nu se întrerupe.
Am urcat Scara Acoperită, iar când am ajuns pe deal, am avut toate motivele să mă bucur de cele mai simple şi fireşti lucruri: de cerul proaspăt, de soarele îngăduitor de la acea oră, de momentele de astâmpăr pe care le găseam aici. Nu m-am gândit niciodată cum şi când s-a întâmplat asta, dar ştiu că, dintr-un anumit moment, am început să vizitez uneori şi cimitire vechi, micuţe.
Nu cred că este ceva lugubru în asta. Sau probabil că numai eu nu cred asta. Oricum, Cimitirul evanghelic din Sighişoara este un loc pe care îmi place să-l vizitez. Îmi place pentru liniştea lui, dar îmi place acolo şi pentru că nimic nu îmi pare grandios. Arogant. Sfidător. Gălăgios. Nimic exagerat, fără măsură. Nici măcar colorat. Singurele culori sunt date de florile apărute pe unele morminte şi de verdele proaspăt al verii.
Cimitirul poate fi privit şi ca un parc, dacă îţi place mai mult aşa, unul ceva mai diferit. Pe alee, sunt şi câteva bănci unde cel care vrea să se despartă puţin de lumea tumultuoasă poate veni în liniştea deplină de aici. Deşi este un loc destul de cunoscut, prea puţini găsesc motive, sau măcar acel imbold de moment, de a-l vizita.
Aşa că, şi de data asta m-am trezit singură pe acolo. Cel puţin, aşa cred. În acel loc atât de liniştit şi simplu, mă gândesc la somptuozitatea ce apare tot mai mult acolo unde nu ar trebui să fie. O văd ridicolă şi inutilă, dar nu insist în asemenea gânduri. 
În Cimitirul evanghelic, simţul monumentalităţii a fost lăsat doar în seama bătrânilor copaci. Aici învăţ, încerc să învăţ, o nouă lecţie de înţelegere a ceea ce a existat cândva în Cetatea Sighişoara.
Îmi place mult acel spirit săsesc justiţiar ce a şters toate diferenţele sociale. În cimitir, stau unele lângă altele pietre funerare şi cruci ce amintesc de profesori, primari, doctori, oameni simpli. Se odihnesc acolo cu toţii, unii lângă alţii. Dincolo de viaţă, rangul nu mai are niciun drept.
Printre monumente funerare din piatră, nimic din ceea ce este în exterior nu îmi mai apare complicat. Eventual trecător. Privind pietre funerare seculare ce străjuiesc acum aleea principală mi-am amintit din nou vorba că ne lăsăm deseori păcăliţi şi credem că avem prea mult timp la dispoziţie, că ne este nelimitat. Gândul acesta face bine. Este impulsul de care am nevoie din când în când.
Timpul dă lecţii bune. Am coborât Scara Acoperită şi mă gândeam la toate lucrurile care aşteaptă să le fac. Ştiu că le voi face, iar asta mă face să mă bucur şi mai mult de fiecare moment pe care îl primesc să-l trăiesc. 
» miniGhid «
• Pe aleea principală, sunt pietre funerare vechi, din secolului al XVIII-lea.
• Vizitezi Biserica din Deal, vezi Turnul Frânghierilor şi surprinzi panorame cu oraşul.
• E un loc plăcut de stat, meditat, citit. Sunt şi câteva bănci, unde poți să stai în liniște, ceea ce e diferit de un parc (de obicei aglomerate și gălăgioase).
» Tu ce spui? «
◌ Ai vizitat Cimitirul evanghelic din Sighişoara?
◌ Când ajungi în locurile unde se află cimitire vechi, cum este acesta, dar unde nu sunt înmormântaţi oameni celebri, mergi să le vizitezi?
◌ Sau crezi că este… cam ciudat?
Join the discussion
Si mie imi plac cimitirele, au o liniste aparte. Am vizitat unul in satul olandez in care locuiesc, pentru ca urma sa fie desfiintat, a fost deosebit, morminte foarte vechi, un cimitir micut, aproape intim. Una dintre primele activitati, daca imi amintesc bine, pe care le-am facut in liceul german din Sibiu a fost sa mergem impreuna cu toate clasele IX si cativa profesori la cimitir, in partea cu mormintele sasilor si timp de cateva ore am ingrijit mormintele care aveau nevoie de asta. Asa am umplut cateva ore cimitirul de viata, destul de deosebit 🙂
Da, Mira, e ok să vizitezi cimitire vechi în călătorii sau chiar în oraşul în care locuieşti, dacă ai norocul să existe aşa ceva. Eu merg adesea în Belu ca într-un parc plin cu monumente de artă şi linişte, la Paris am văzut Pere LAchaise şi, desigur acestea sunt doar câteva exemple. Cimitirele pot fi un loc bun de plimbare şi reflecţie asupra istoriei, timpului şi vieţii în general.
O singră observaţie am asupra articolului tău. Te-ai referit la pietrele funerare folosind expresia “cruci”, ceea ce e greşit. Una dintre principalele diferenţe între cultul evanghelic (reformat, în general) şi celelalte clasice creştine (ortodox, catolic) este absenţa semnului crucii. Există uneori şi cimitire mixte, sau mai degrabă persoane înmormântate în alte culturi, alături de membri familiilor lor mixte. Căci de-aia e fascinantă Transilvania noastră, că s-au amestecat în ea oameni, obiceiuri, religii, limbi diferite… şi a ieşit acest amalgam unic 🙂
Mi-am amintit că am o trăistuţă suvenir din Sighişoara, am fost acolo acum mulţi ani 🙂 La cimitirul ăsta n-am ajuns însă.
Poate pare cam deplasat, dar în general cimitirele mi se par nişte locuri pline de poveşti. Mă uit la pietrele funerare, la poze, la ce scrie pe cruci şi încerc să-mi imaginez cum a fost viaţa celor care acum sunt acolo… E o experienţă interesantă
PS: Ce lumină frumoasă şi caldă 🙂
Miki, care este satucul ala? 🙂
Si pe mine m-a impresionat locsorul asta putin cunoscut al Sighisoarei, acum mai bine de 10 ani cred. Ma bucur ca e la fel de liniste (si de multe ori, de soare) cum imi aduc eu aminte! Pentru mine cimitirele, mai ales cele micute si vechi, linistite, cu soare si flori, sunt locuri de liniste si de multumire sufleteasca, nicidecum de tristete…
Made se cheama satul, dar nu stiu daca mai exista cimitirul intre timp.
Si eu ador sa viztez cimitire…la cel englezesc de langa casa ma duc mai mereu si il ador, iar anul asta pe lista mea de ”neaparat trebuie sa vad” este si un cimitir :).
Aşa sunt şi eu, Andra, îmi imaginez tot felul de poveşti despre acei oameni care, cândva, au iubit, au suferit, au râs, au plâns… Iar acele momente de linişte mă ajută să mă gândesc la toate lucrurile pe care uneori le amân sau nu am chef. Cum spui, este o experienţă şi asta.
Da, era o lumină frumoasă, într-o dimineaţă blândă de iulie…:)
Chiar că a fost o experienţă la Sibiu! Dar de ce s-a desfiinţat acel cimitir? Ce este acum acolo?
Şi în acest cimitir, în ultimii mulţi ani, sunt înmormântaţi şi ortodocşi, catolici, prin urmare sunt şi cruci.
Nu-i aşa că este tot o experienţă? Unul englezesc aş vrea să vizitez şi eu… 🙂
Cimitirul s-a desfiintat pentru ca intre timp exista unul mai nou si mai mare, iar cel vechi nu mai era folosit pentru noi inmormantari si nu mai era ingrijit. Familiilor li s-a dat un termen limita pana la care sa decida daca vor ca mormintele rudelor sa fie mutate in cimitirul nou. Nu stiu ce se va intampla cu terenul respectiv.
superbe fotografii, Mira! iar pentru prima poza nu stiu ce sa fac: sa te urasc, sau te aplaud? 🙂
iar cimitirul de acolo ar trebuie trecut in Top10 Romania, in opinia mea…
Pingback: De pe blogurile de turism adunate (14)
Nu prea vizitez in general cimitire, dar uite ca pe asta l-am vazut :)) cand am fost cu profesoara de istorie intr-o excursie la Sighisoara in liceu.
Am fost la Sighisoara acum 8 ani. Tot am zis ca mi-as dori sa mai ajung acolo, sper ca asta sa se intample cat de repde. E ciudat sa spui despre un cimitir asa ceva, insa chiar pare un loc frumos. Un loc unde eu nu m-as plictisi deloc.
Sunt o ciudată… 🙂 Dar chiar este un loc interesant, mai ales dacă mergi vara, când este atâta zgomot în cetate, acolo e o linişte pe care o poţi atinge! 🙂 Este unul din locurile mele preferate din Sighi. Aşa că, mergi la Sighişoara când poţi, cât mai repede, dacă se poate, urcă acolo şi aştept impresiile!