Indicatorul din Biertan ce mă îndruma spre Copșa Mare mi-a arătat că aveam de mers doi kilometri, ceea ce m-a surprins, fiindcă eu știam de patru (când mergi pe jos, doi kilometri contează). Mai târziu, când am verificat din nou harta, m-am lămurit de unde au apărut acei doi kilometri. Distanța din centrul Biertanului până în cel din Copșa Mare este într-adevăr de patru kilometri însă din locul unde era pus acel indicator până la intrarea în Copșa Mare aveam de mers exact doi.
Eram aproape de ieșirea din Biertan, treceam pe lângă ultimele case din sat și, ca să fiu totuși liniștită în privința distanței, am întrebat o femeie care venea pe bicicletă. S-a oprit, s-a dat jos de pe bicicletă și am mers împreună până la casa unde locuia.
„Și mai puțin, imediat ajungeți. E mai departe de aici până la ieșirea din Biertan spre Richiș, dacă știți, decât până la Copșa. Urcați puțin dealul, treceți prin pădure – să nu vă fie teamă că nu am mai auzit în ultima vreme să vină urși – , coborâți și sunteți în Copșa.” 
Mi-a mai spus că din vârful dealului pot să văd satul și biserica și a pomenit și de o scurtătură folosită de localnici pe care ar fi bine să merg ca să cobor mai repede în sat. „Pe șosea se ocolește mult, aproape un kilometru”, am mai aflat de la ea. Ce bine e să-i întrebi pe localnici de una-alta și ce bine e când găsești pe cineva care știe exact ce să-ți spună.
Ne-am despărțit și eu mi-am continuat drumul. Nu aveam motive să iuțesc pasul, era o zi de toamnă perfectă, cu soare dulce și plăcut, exact cum aș vrea să fie fiecare zi. Mergeam pe un drum de poveste, imediat intram prin pădure – aveam tot ce-mi doream în acel moment și niciun motiv de a mă grăbi. Speram doar să nu am parte de o întâlnire cu un urs.
Nu ieșisem însă bine din Biertan și o mașină a oprit în dreptul meu, ușa s-a deschis și șoferul m-a întrebat dacă merg la Copșa. Excursia mea solo de la Biertan la Copșa Mare a fost extrem de scurtă. Era o mașină care îi transporta pe elevi la și de la școală și șoferul s-a gândit să facă un bine cuiva. Am mai avut și pretenții de la el, una singură, i-am spus șoferului că aș vrea să cobor în vârful dealului – ca să am panorame cu satul.
Când a oprit să cobor în vârful dealului, o fetiță mi-a arătat pe unde să urc pentru priveliște. Dacă aș fi planificat așa ceva, nu ar fi putut ieși atât de bine.
Am urcat pe partea stânga a drumului și am privit de sus așezarea cu biserica ei. M-am plimbat prin bălării, erau cât mine de înalte, să găsesc acel loc perfect – nu l-am găsit, dar cel puțin am încercat. Oricum, nu e un punct de belvedere amenajat, așa cum are Biertanul.
La un moment dat, am auzit mișcare, dar nu vedeam nimic – m-am oprit ascultând cu atenție când deodată, la câțiva pași de mine, a țâșnit o căprioară, a luat-o la fugă și s-a oprit mai sus; ne-am privit câteva secunde apoi ea a dispărut într-o pădurice. Cred că amândouă am avut un scurt atac de cord.
Am coborât din nou la șosea, acolo unde mă lăsase mașina, și o luasem în jos, spre sat. Mergeam încet privind printre crengile copacilor de la marginea drumului când mi-am amintit de scurtătură. Mi s-a părut oare sau chiar trecusem pe lângă ea, m-am întrebat, încercând să-mi aduc aminte cum mi-a spus exact femeia: „Imediat după ce ați coborât un pic dealul, e o potecă la dreapta”. M-am întors și am luat-o pe cărăruia pe care o văzusem dar care nu mi s-a părut atât de bătută încât să mă convingă că e într-adevăr scurtătura. Am luat-o totuși pe acolo și am făcut bine. 
Am ajuns repede în sat unde câțiva tineri stăteau de povești la un colț de casă, în rest aproape pustiu. Am pornit pe o uliță încercând să-mi dau seama cum pot ajunge la biserica fortificată pe care, curios, din locul unde eram, nu o mai vedeam. O femeie tocmai ieșise dintr-o curte și pornise în direcția mea – speram să nu intre în altă curte înainte de a ne întâlni. Nu a intrat și am putut să o întreb cum ajung la biserică.
„Ca să nu mai ocoliți, puteți merge pe aici tot înainte și… vedeți mașina aia oprită pe partea stânga? Acolo, la stânga, este o uliță îngustă ce vă scoate chiar la biserică. Să fiți atentă să nu treceți pe lângă ea.”
Îmi place tot mai mult să o iau pe scurtături și pot să jur că acea străduță a fost cea mai frumoasă pe care am mers vreodată și, așa cum mi-a spus femeia, m-a scos la doi pași de biserică.
Am urcat pe dealul unde era biserica fortificată din Copșa Mare și de acolo aveam o priveliște superbă cu satul. La câțiva pași, niște cai frumoși pășteau liniștiți – am aflat apoi că este acolo o familie care iubește caii și uneori se plimbă cu ei prin împrejurimi.
Poarta bisericii era încuiată, așa că am mai urcat puțin și m-am așezat pe deal, să fiu deasupra satului.
În dialectul săsesc, așezarea se numește Grisz-Kopesch, în germană – Großkopisch, în maghiară – Nagykapus, iar în română, înainte de a fi Copșa Mare i s-a spus Căpușul Mare. A făcut parte din așa-numitul Ținut Crăiesc (în latină fundus regius, în germană Königsboden) sau Ținutul Sașilor, aceasta fiind denumirea acelor teritorii care le-au fost împărțite sașilor la venirea lor în Transilvania.
Copșa Mare a aparținut de Scaunul Mediașului – Mediaș, ca un târg medieval dezvoltat, a fost sediu judecătoresc de la jumătatea secolului al XIV-lea însă numai după două secole, prin 1555, a reușit să finalizeze fortificația și să fie desemnat unul din aceste vechi sedii scăunale. 
Biserica fortificată din Copșa Mare a fost construită la jumătatea secolulului al XIV-lea pe locul unde s-a aflat o bazilică despre care se amintește într-un document din 1283 (an când este menționată prima dată și localitatea); zidul de incintă a fost ridicat spre sfârșitul secolului al XVI-lea. Ulterior, biserica a fost modificată de mai multe ori, ultima ei transformare importantă fiind făcută în 1797.
Când am văzut-o prima dată de departe, la intrarea în sat dinspre Biertan, biserica fortificată părea că domină și stăpânește totul în jur – stă pe coasta unui deal, deasupra satului și îl veghează, supraveghează permanent. De aproape, de unde stăteam pe deal și o priveam, părea imensă, impozantă și arătoasă. Avea grație și grandoare.
În timp ce eu eram ocupată să privesc biserica din exterior, o femeie cu o cutie mare în brațe a venit și a deschis poarta. M-am ridicat repede, am coborât și am intrat imediat după ea, în timp ce o întrebam dacă se poate vizita. Mi-a spus că m-a văzut pe deal când a plecat, dar trebuia să meargă să aducă ceva – acea cutie – și s-a întors repede bănuind că aș vrea să vizitez și biserica. Am plătit și, după câteva minute bune de conversație, nu tocmai legată de povestea acestei biserici, am intrat și în biserică.
Deasupra zonei centrale a bisericii – nava principală, cum se numește în arhitectură – zidurile au fost înălțate și dotate cu metereze și guri de aruncare (sau tragere, deși la început mai mult se aruncau diferite lucruri care să-i rănească pe atacatori); această modificare, făcută odată cu construirea zidului de apărare, a dus la crearea unui drum de strajă în turnul clopotniței și a unui acoperiș în formă de piramidă.
Am găsit în multe prezentări amintite aceste drumuri de strajă și mereu m-am întrebat ce era de fapt drumul de strajă, fiindcă de imaginat puteam să-mi imaginez diverse. Drumurile de strajă erau folosite pentru a le furniza muniția necesară celor care luptau. Tot pentru apărare, corul a fost fortificat și înălțat, astfel încât are cu 11 metri mai mult decât acoperișul din nava principală. 
» Bolta din interior ce acoperă zona centrală realizată în arcuri în relief datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
» Altarul cu cele șase coloane în stil clasic corintic și un ornament baroc deasupra este din 1854.
» Anul în care a fost realizată orga – 1800.
» Cămările de provizii au fost construite de-a lungul zidului de apărare însă, după ce cetatea nu a mai fost atacată, acestea au fost demolate.
Mi-a plăcut în Copșa Mare. Chiar dacă nu am auzit de la persoana care se ocupă acum de biserică povești vechi și vii – mi-a spus că este din Timișoara și din Copșa Mare e soțul ei – cel puțin e bine că se îngrijește cineva de această veche biserică și poate fi vizitată.
Plimbându-mă pe câteva ulițe din sat, unele largi, altele extrem de înguste, privind așezarea de sus, de aproape, de departe, înconjurată de dealuri domoale și păduri pe care le-am surprins în culorile luminoase ale toamnei, mi-am dat seama că mi-a plăcut Copșa Mare. Mult, neașteptat de mult.
» miniGhid «
• Cu mașina: Dinspre Sighișoara sau dinspre Mediaș, pe DN14, apoi stânga – dreapta pe DJ24 spre Valchid – Copșa Mare.
• Cu mijloc de transport în comun: Din Mediaș circulă autobuze spre Biertan, dar și în direcția Copșa Mare (se verifică la autogară, deoarece programul se poate schimba oricând).
• Distanțe: din Sighișoara – 27 kilometri ; din Mediaș – 30 kilometri.
• Se poate urca și în turnul bisericii pentru panorame, deși cei care urcă sunt avertizați că o fac pe propria răspundere – scările sunt vechi, prin urmare riscul prăbușirii există oricând. În viitor, se dorește refacerea accesului în turn, pentru a nu fi probleme – există în biserică posibilitatea de a dona pentru acest proiect.
⤳ Idee:
⧈ Dacă poți, stai cel puțin o zi. În funcție de anotimp, te poți bucura de diferite activități. Primăvara și vara sunt desigur cele mai animate – totul prinde viață și te poți bucura de mai multe drumeții – pe jos, călare sau cu bicicleta. Iarna, dacă este zăpadă suficiente, poți face plimbări cu sania trasă de cai. Toamna vine în culori superbe prin urmare, dacă îți place să faci fotografii, vei avea peisajele dorite. 
» Tu ce spui? «
◌ Ai fost la Copșa Mare? În afară de a vizita biserica fortificată, ce ai mai făcut în sat?
◌ Ți-a plăcut biserica? Așezarea?
◌ Dacă nu ai fost, te-ar tenta acum, după ce ai văzut câteva poze?
Comments are closed