Toţi vorbeau în superlative şi îmi spuneau, în feluri diferite şi cu risipă de epitete, că este unic, magic, senzaţional, că o să fiu încântată. Ştiau ei. Îmi imaginam eu.
După 14 ore de mers cu maşina din Bucureşti la Baia Mare, trecând prin toate capriciile sezoniere ale unui început de toamnă – cu soare vremelnic şi intens pe un cer azuriu, cu ploaie nu mai ştiu pe unde, ninsoare prin alte locuri, zăpadă adevărată pe Valea Prahovei – şi după 3 ore zdravene de somn, la ora 5 dimineaţa eram gata de a umbla din nou, așa cum văd că a început să-mi placă, cu capul prin nori. Aşa-i viaţa mai frumoasă, din când în când.
În lumina tăioasă a dimineţii de octombrie, aerul vibra la orizont. Una lângă alta, pe câmpul zgribulit de brumă, echipele îşi pregăteau zborul. Sunetele scurte şi grave de arzătoare mă trezesc din semi-moliciunea orei timpurii, zbârlite şi ea de frigul toamnei, şi mă duc în atmosfera de culori a fiestei cu baloane din zori de zi. Flăcări imense, proiectate pe cerul violet, saltă din când în când din nacele. Probe, verificări, adaptări.
Aştept să surprind momentul unei flăcări iuţi, trec pe lângă mine cuvinte de neînţeles, de la oameni veniţi din diferite ţări, mânaţi de o aceeaşi dragoste care-i încape pe toţi.
Primul meu zbor cu balonul cu aer cald este cu Inga Igaune, singura femeie pilot de aici. Pentru statistică, în România sunt în prezent atestați 11 piloţi de balon, toţi bărbaţi. Inga este din Riga, Letonia. Am întâlnit-o în prima seară când am ajuns la Baia Mare, atunci mi-a dăruit o pereche de şosete pe care este desenat un balon şi scrie Riga Letonia Europa. Ca să mă înalţ de câte ori le port.
Inga pregătește balonul ce prinde aer, se ridică, aşteaptă nerăbdător zborul, ca şi mine. Oamenii din echipa Ingăi ţin cu putere de nacelă până urcăm toţi: eu, doi bărbaţi, tată şi fiu, pe lângă Inga şi colega ei.
Urcăm.
Ne înălţăm.
Creştem, ne facem tot mai înalt, mai departe, ne ducem lin prin văzduh, purtaţi ca nişte frunze ce nu au încotro şi se lasă fericite în voia vântului. În depărtări, baloane pe cerul lui octombrie. Suntem la câteva sute de metri de pământ, trecem deasupra unui sat, oameni ies în curţi cu ochii-n sus, ne privesc şi le arată copiilor balonul. Le facem cu mâna şi ei la fel, copiii râd şi îşi visează, îmi închipui, zborul lor.
Las camera foto şi îmi trăiesc acel zbor uşor, privesc munţii şi satele şi câmpiile aranjate în culori de toamnă. Mă bucur de reîntâlnirea mea cu liniştea din înălţimi. Acolo, sus, mă gândesc cum am dus un dor greu de ea. De zbor. Cu balonul sau oricum ar fi, ştiu acum că sunt a zborului. Fără leac. Lumea asta mi s-a strecurat în suflet şi acum face ce vrea cu mine.
CITEȘTE: Primul salt cu paraşuta: minutul senzaţional de cădere liberă
Inga îmi arată un stadion micuţ şi mă întreabă dacă ar fi bine să aterizeze acolo. Nu prea. Este înconjurat de gard şi pare să fie o poartă închisă, aşa că, mergem mai departe până găsim un loc deschis. O grădină este perfectă.
Pregăteşte aterizarea, aterizăm şi îmi spune să cobor, să merg după echipa ei. Ies din nacelă, trec printr-un gard şi la nici o sută de metri întâlnesc echipa ei. Sunt surprinsă cum de ajunsese acolo, apoi am aflat că, în momentul în care balonul se înalţă, echipa pilotului porneşte cu maşina şi urmăreşte prin GPS traseul zborului. Ajut, cred, să se strângă balonul şi vine surpriza Ingăi.
Ne povesteşte despre primul zbor cu balonul cu aer cald, prima tehnologie de zbor descoperită de omul care se visa şi pasăre.
Cei care au inventat balonul cu aer cald au fost fraţii Montgolfier. Ei au înălţat, în Annonoy, Franţa, un balon al cărui zbor a durat zece minute şi s-a ridicat la 1500 de metri. Regele Ludovic al XVI-lea i-a invitat pe cei doi fraţi la Paris unde le-a oferit sprijin pentru a continua experimentul. În prezenţa regelui, au înălţat un balon cu trei animale, un miel, o raţă şi un cocoş, care au supravieţuit zborului şi astfel s-a aprobat să se poată face un zbor şi cu oameni. Regele a hotărât că aceştia vor fi criminali condamnaţi, însă a renunţat după ce alţii l-au convins că primii oameni cărora le va reveni onoarea de a face primul zbor cu balonul trebuie să fie din înalta societate.
Cei doi au fost un profesor de fizică, un anume Jean-François Pilâtre de Rozier, şi un marchiz d’Arlandes. Zborul a avut loc în 21 noiembrie 1783, la Paris, a durat 25 de minute timp în care vântul i-a purtat la aproape 9 kilometri distanţă de locul decolării, ajungând la o altitudine de 900 de metri. Termină povestea şi mă aşază pe balonul împachetat în husă. Îmi dă o hârtie colorată pe care scrie în limba ei şi din care înţeleg Certificat. Îmi arată unde şi îmi spune să-mi scriu numele. Ceilalţi doi pasageri ai ei fac la fel.
Începe apoi ritualul botezului pentru noi, cei care am făcut primul zbor cu balonul cu aer cald. Îmi ia o şuviţă de păr, pune un lichid pe ea şi îi dă foc. Scap cu viaţă, fără răni. Şi cu părul pe cap, la locul lui, doar cu câteva fire ceva mai arse.
Prepară o pastă şi îmi face cu ea un semn pe frunte. Îmi spune, serioasă, că trei zile nu am voie să mă spăl pe faţă. Ne pune apoi pe toţi să ne trântim pe burtă pe balon şi toţi din echipa ei ne înconjoară şi ne lovesc, dar chiar că lovesc, cu palmele peste fund.
Îmi înmânează apoi certificatul ce atestă că am făcut primul zbor cu balonul şi că, de acum, sunt contesă de (grāfiene von) Tăuţi. Pentru că, se pare, în Tăuţi am aterizat cu balonul. Şi acesta e obiceiul la primul zbor cu balonul, în locul unde aterizezi eşti ridicat la rangul de conte, contesă. După ce ţi se dă foc la păr, eşti însemnat pe frunte şi primeşti nişte scatoalce. Să nu credeţi că e uşor să devii contesă. Este însă minunat.A fost o zi de care nu mă satur să îmi amintesc. Acea zi însemnată, înflăcărată, cu un zbor domol, cu oameni plini de zâmbete şi veselie.
Genul de zi
pe care o aștepți
cu frenezie și,
când ajungi în ea
să o trăiești,
ai vrea
să fie fără sfârșit.
Și te aştepţi, fiindcă îţi doreşti deja prins în ale zborului cărări, oricând să se întâmple din nou.
» Tu ce spui? «
◌ Te-ai plimbat cu balonul? Unde?
◌ Cum a fost experiența ta?
◌ Dacă nu ai zburat până acum cu balonul, cum ţi se pare această lume a baloanelor, începe să se coloreze şi pentru tine?
Join the discussion
Ce aventură!! 🙂 Interesantă penultima poză, cu baloanele înşirate la sol, ca de paradă. E simpatică ideea cu conte/contesă, dar fără ritualul ăla 😛
“Ritualul” a fost extrem de distractiv, s-a râs mult, nu a fost nimic dramatic, desigur! Fără acel ritual nu ar mai fi avut farmec acea diplommă! 😀 Cred că nu ţi-ai imaginat că ne-au torturat acolo! 😀 Dar ca să ajungi contesă trebuie să treci puţin şi prin câteva încercări! 🙂
Daaaaa, a fost o preafaină aventură!
Superb! Mie înălţimile îmi provoacă ameţeli, cred că eşti tare curajoasă. Îmi place fotografia în care se văd casele mici, de parcă ai avea lumea la picioare.
E senzaţia aia grozavă că eşti departe şi este bine, tare bine… 🙂
Hahaha foarte haioasa bataia la fund! Eu am o diploma fara niciun ritual, a ta are mult mai mult farmec 🙂
Oh, da, a fost tare, tare haios. 😀
Absolut, asta zic şi eu, doar să primeşti o diplomă e frumos, dar modul în care au făcut ei special acel moment a devenit pentru mine un moment memorabil. Tare mă bucur că am fost cu echipajul Letoniei, au fost singurii care au făcut acest ritual. Alţii au dat doar diplome, iar unii – nimic. 🙂 Tare mult mi-a plăcut de Inga şi de toată echipa ei, oameni frumoşi.
Minunat! Intotdeauna m-am intrebat cum e sa zbori cu balonul 🙂
Cred că acum eşti convins că este minunat şi o să zbori cu balonul! 🙂
Ce sa mai zic? Poate, doar atat: albastru de Baia Mare. Cerul, bineinteles.
Zborul meu a fost in Cappadocia, ca om de rand, adica n-am fost inaltata la rang de contesa dar diploma am primit:) Am fost mai multi in balon si nacela avea peretele bine mai inalt decat ce vad in poze, asa ca m-am cam chinuit sa ajung in ea:)
Senzatia insa cred ca seamana cu a ta. A fost grozav!
Minunat. Zborul…inaltatoare senzatie, foarte frumoase pozele.
Probabil ca fiecare “model” de zbor are propriul botez. Tatal meu care a fost pilot militar, mi-a povestit ca la ei, in armata, dupa primul zbor, colegii m mari te poarta pe sus si te arunca la propriu intr-un maracinis de la marginea pistei. A patit-o si el…nu scapa nimeni. 🙂
Ce frumooos şi haios! Dar cred că mai mult pentru cei care priveau, nu neapărat pentru cel aruncat! 🙂 Uite că nu ştiam că şi la profesionişti se practică.
Sigur că zborul meu a fost de plăcere, dar botezul a fost amuzant şi îmi amintesc mereu de acel moment. Cum să uiţi momentul când ajungi contesă? 😀