Am reuşit nu o dată să mă întorc din unele călătorii obosită şi stresată şi am descoperit astfel câteva moduri în care o călătorie simplă mi-a adus mai mult chin decât încântare. Şi, culmea, în niciuna nu a fost vorba de umblat prin aeroporturi…
Călătoria un chin: 3 idei
Cele trei au funcţionat pentru mine perfect şi m-au ajutat să devin irascibilă și de neînțeles. Și nu m-am regăsit deloc în astfel de stări.
» GOANA «
Din cele opt nopţi petrecute în Bucovina, în fiecare am poposit la o altă pensiune, în altă localitate. Dimineaţa devreme porneam la drum, în timpul zilei alergam dintr-o pensiune în alta, ca să culegem cât mai multe date pentru ghid. Seara târziu ajungeam într-o nouă aşezare, ne cazam, picam ca morții de oboseala şi a doua zi devreme o luam de la capăt. 
Ce am învăţat din această experienţă
Nu poți cunoaște când ești pe fugă – da, poți bifa, am fost acolo, dar ești ca turistul mereu cu ochii pe floarea-soarelui pregătit să plece repede mai departe, fără să trăiască în acel prezent. Îmi place varietatea, dar vreau să mă bucur mai mult de ceea ce văd, descopăr într-un moment. Să înțeleg. A mă gândi mereu la următoarea mişcare, următorul loc unde vreau (sau trebuie) să fiu, mi se pare obositor şi fără sens. Și pentru mine asta nu e călătorie.
» NU RATA «
Tot ce-ţi iese în cale trebuie văzut. Nimeni nu ar trebui să se învinuiască vreodată că vrea să vadă cât mai multe. Ajunşi la o destinaţie, e cât se poate de firesc să ne dorim să vizităm tot ce se poate sau măcar ceea ce este interesant pentru noi. Să avem cât mai multe locuri despre care să povestim. Aşa am fost multă, prea multă, vreme. Plecam în călătorii şi mă întorceam frântă.
Gândul că, poate, a doua zi trebuia să merg la un serviciu, mă epuiza definitiv, îmi sorbea şi picurul de energie pe care mă chinuiam să-l ţin treaz în mine. Asta ne spun şi toate ghidurile turistice: nu rata! Ei bine, uneori îmi propun să ratez tocmai acele locuri despre care un editor înfocat îmi povesteşte cu ton imperativ că n-am voie și pornesc aiurea umblând pe străzi obişnuite ori privind cerul de pe o colină.
Când am ajuns prima dată în Maramureş, după ce am vizitat într-o singură zi patru biserici, mi-am spus nu mai vreau biserici.
Când am descoperit Parisul, la prima mea întâlnire cu el, am vrut să văd în trei zile tot ceea ce alţii vizitau într-o săptămână, o lună sau mai mult. Pe principiul, când mai ajung eu oare la Paris? Eram îndreptățită să spun asta, cel puțin în acele timpuri, când aveam nevoie de viză pentru a călători și în Franța. Acest lucru m-a făcut să nu mă mai pot bucura, la un moment dat, de ceea ce văd, fiind mereu cu gândul că nu voi avea timp să văd tot ce vreau.
Aiuritor. Chinuitor. Inutil. Pentru mine.
Ce am învăţat din această experienţă
Pentru mine, călătoriile sunt pentru a fi trăite, a-mi lăsa o amprentă unică. Nu doar să fie consemnate, bifate pe o lungă listă cu destinații.
» GRUPURILE «
Este adevărat că, astăzi, multe tururi organizate în grupuri mai mari oferă o anumită libertate, dar nu foarte mare: există un anumit traseu ce trebuie respectat. Nu m-am simţit niciodată confortabil într-un asemenea grup. Îmi este clar că asemenea excursii nu sunt pentru mine. Dar nu puteam să aflu acest lucru până când nu am încercat.
Cele mai dificile lucruri pentru mine în asemenea situaţii sunt să respect un program destul de strict şi să renunţ la a vedea anumite locuri sau la a sta de vorbă mai mult timp cu oameni pe care îi întâlnesc fiindcă nu este timp. Da, călătoria în grup organizat nu este în stilul meu. Mă obosește, mă chinuie.
Ce am învăţat din această experienţă
» Tu ce spui? «
◌ Te regăseşti în una din aceste situaţii?
◌ Ai avut momente în care călătoria a devenit un chin?
◌ Povestește și din experiențele tale…
Join the discussion
Si eu cateodata am tendinta sa alerg sa vad cat mai multe tot pe principiul “cand mai ajung eu aici?”. Dar cand pot prefer sa merg linistita, sa vizitez pe indelete, cu rabdare, sa descopar incer locurile ca sa ma pot bucura de ele. Cateodata chiar imi rezerv o zi, o jumatate de zi pentru care sa nu fac nici un plan, doar sa hoinaresc asa pe stradute, sa ma pierd in admosfera locului. E foarte placut. Referitor la grupuri, eu prefer calatoriile in 2, de obicei, sau cel mult cu inca 2-3 prieteni . In grupurile mari nici eu nu ma simt bine, tocmai pt ca este greu sa te pui de acord cu programul ca toata lumea sa fie impacata.
Da, Larisa, aşa este cel mai fain, să te detaşezi din când în când de mulţime şi să te bucuri de lucruri simple, să rătăceşti prin locuri mai puţin turistice. Ca şi tine, şi eu prefer călătoriile în doi, chiar dacă uneori mai merg şi singură, mă bucur la fel de mult de acele momente. Exact cum ai spus, în grupuri mari este aproape imposibil să fie toată lumea mulţumită… de aceea, mă feresc de asemenea excursii.
Nici mie nu-mi plac vacantele in grup, prefer sa dau mai multi bani si sa vizitez pe indelete. Astea cu grupul sunt bune in cadrul unei vacante mai ample, cand vrei sa vizitezi un anume obiectiv si e de preferat sa ai un ghid bun.
Si cred ca mai bine vezi mai putin, dar in ritmul tau, decat sa bifezi la repezeala niste chestii.
Absolut, Andra :), sunt de acord cu tine… este adevărat că există dorinţa firească de a vedea cât mai mult, dar eu cel puţin am ajuns la concluzia că mai bine mă bucur de un loc interesant mai mult timp, decât să trec în viteză, doar ca să spun că am fost în nu ştiu câte locuri.
Nu spun că nu e bine să vezi cât mai mult… este minunat, dar nu în sensul merg la Paris, de exemplu, stau 5 ore şi, gata, l-am bifat văzut… Contează mult oamenii pe care îi cunosc, poveştile pe care le ascult, ceea ce dă viaţă locurilor, la urma urmei… să mă pierd în atmosfera unui loc, cum frumos scria Larisa.
Eu ma impac foarte bine cu ambele stiluri, ba chiar comut spontan intre ele cand gasesc un loc care imi face cu ochiul 😛
N-am problema cu a vedea cat mai multe in cat mai putin timp, am exercitiu deja si nu sunt un calator superficial, absorb informatii atat inainte de a pleca cat si de pe drum, uneori din zbor. Lumea e prea mare si viata e prea scurta ca sa zabovesti prea mult intr-un singur loc. Si ce daca ma intorc obosita? Oboseala unei calatorii reusite in care am vazut tot sau chiar mai mult decat mi-am propus da dependenta, nu mai pot altfel 🙂 E drept insa ca exercitiul asta mi l-am facut in timp, si calatoritul se invata, ca orice altceva…
Da, Ioana, ai perfectă dreptate, să ştii că mă gândeam şi la tine când scriam, ştiind foarte bine că tu obişnuieşti să mergi în multe locuri în timp scurt :)… Ceea ce nu este deloc rău, dimpotrivă. Este cât se poate de fain, şi eu mai mergeam şi, uneori, mai rar, e drept, merg aşa, dar nu este chiar ceea ce îmi doresc.
Cu siguranţă, viaţa e scurtă şi cu toţii ne dorim să vedem cât mai mult, niciodată nu putem din păcate vedea tot… Dincolo de a vedea locuri îmi place să cunosc oameni în locurile unde ajung, să descopăr mai multe, nu doar ce mi se oferă la prima vedere… şi, ce să fac :D, îmi place să zăbovesc în unele locuri care îmi apar interesante, fiindcă şi aici găsesc eu farmecul călătoriilor mele 🙂
Călătoresc nu doar pentru a merge într-un alt loc, ci pentru a cunoaşte, a înţelege, a asimila, a privi altfel, dincolo de ceea ce citesc… ştiu că suntem în epoca vitezei, tocmai de aceea vreau să mă deconectez din când în când de viteza asta de neînţeles, măcar atunci când călătoresc… Cred că, în timp, fiecare îşi găseşte propriul stil de călător, ceea ce i se potriveşte… şi asta, desigur, îi va aduce ceea ce îşi doreşte… 🙂
“Importante sunt amintirile pe care le strâng şi care sunt exclusiv ale mele.”- asta chiar ar trebui sa fie principiul dupa care sa se ghideze oricine pleaca in calatorie! In mare, noi ne programam doar zona catre care vrem sa plecam si ceva obiective mai importante…in rest…minunatele pauze de cafea pe marginea drumului intr-un peisaj magnific, cazare cautata din mersul masinii si capul sucit dupa orice indicator care ne poate duce catre vreun potential loc de vazut…cam astea sunt minunatele noastre excursii…
Foarte fain, Roxana! Cred că aşa este mai interesant, şi pentru mine ăsta e spiritul călătoriei care mi se potriveşte… Să ajung în locuri pe care să le descopăr zărind un indicator (amărât) sau auzind de la vreun localnic despre el, fără să mă informez înainte. Aşa am ajuns să văd locuri minunate, pe care mulţi la ratează.
Eu chiar încerc ca, în nebunia asta de zi cu zi, când mereu suntem pe fugă cu orice, măcar atunci când călătoresc să-mi acord răgazul de a mă bucura de acele momente şi de a nu mai face totul în grabă.
Sunt convinsă că şi voi vă bucuraţi mult mai mult de astfel de excursii 🙂