Ţi s-a întâmplat vreodată să ajungi într-un loc şi să te deranjeze, chiar scoată din minţi, tot felul de lucruri cărora, într-un târziu, îţi dădeai seama că erau complet banale și puteai la fel de bine să le treci cu vederea și să nu le acorzi importanţă?!
Ştiu că am trecut prin asemenea situaţii şi, în loc să mă detaşez şi să privesc altfel, reuşeam să-mi fac multe griji, chiar să fiu furioasă, supărată foc.
Călătoria un chin: alte două idei
» CU ALȚI OCHI «
Uneori uitam ce înseamnă să stai liniştit, fără gânduri năucitoare, ce cotropesc mintea, venind şi dispărând cu viteze fenomenale, în timp ce altele le luau locul. Stăteam mereu în alertă, pregătită să reacţionez. Şi reacţionam, fiindcă acestea erau tiparele pe care le aveam.
Mergeam în călătorii, cu planuri bine stabilite. Mă întoarceam nemulţumită fiindcă vremea urâtă mi-a dat planurile peste cap sau pentru că la restaurantul pensiunii unde m-am cazat era o nuntă, ceea ce era egal cu gălăgie și ceea ce ducea la… găsește un alt loc unde să mănânci… Dacă nu ploua sau nu era vreo nuntă, găseam alte motive să fiu nemulţumită. Nu se putea să nu găsesc. Din fericire, mi-am revenit.
Am reuşit să privesc altfel. Plouă? Minunat! Mă pot plimba şi prin ploaie… Poate reuşesc chiar şi câţiva paşi de step… Nu neapărat, dar contează dispoziția. E nuntă la restaurantul pensiunii unde stau? Grozav. Mă bucur sincer pentru cei doi şi uite un motiv bun să merg şi să descopăr alte locuri din zonă unde sper să găsesc mâncare bună.
Ce am învăţat din această experienţă
Vrei să vezi într-un lucru aparent supărător ceva frumos, care să te facă să zâmbeşti? Cu siguranţă, nimeni nu te va opri şi nici nu se va supăra pe tine. Aşa că, încetul cu încetul, am învăţat că a doua variantă este întotdeauna cea mai bună. Ba chiar mai sănătoasă, se spune.
» CU COPII «
Dacă obişnuieşti să porneşti la drum cu familia ta, care include şi copii, o să înţelegi, sper, ceea ce vreau să spun aici. Nu sunt expertă în călătorii cu familia, însă cele câteva excursii pe care le-am făcut împreună cu copii m-au învăţat cât este de important să ţin cont şi de ceea ce le face lor plăcere să vadă, să facă. Şi nu doar de ceea ce îmi doresc eu.
Ca să nu fiu greşit înţeleasă, să fac lumină de la început: excursiile împreună cu copiii sunt minunate, cu o condiţie: să se ţină cont de preferinţele şi dorinţele fiecăruia. Atunci când porneşti la drum alături de o familie cu copii, am descoperit două situaţii care te pot indispune.
Fie familia respectivă nu ţine cont de ceea ce i-ar plăcea copilului să facă, fie ţine cont numai de ceea ce vrea el să facă. Poate sunt şi alte situaţii, eu le-am întâlnit pe cele două. Când vrei să vizitezi un anumit muzeu, realizezi că un copil se va plictisi aici. Ce faci? Renunţi tu sau îl chinui pe el?
A doua variantă este aproape imposibilă, având în vedere că cei mici sunt extrem de dibaci în a ne arăta că s-au plictisit.
Ce am învăţat din această experienţă
Cum eu vreau ca totul să fie o bucurie şi o încântare, încerc să stabilesc dinainte unde mergem, cum vom petrece timpul. Povestindu-i ce vom vedea, ce vom face, încercând să-i stârnesc curiozitatea.
Crede-mă, dacă mergi cu un copil la Muzeul Victimelor Comunismului nu te aştepta să fie interesat de ceea ce vede şi să înţeleagă ceva din acel loc. Desigur, probabil sunt şi excepţii.
Din păcate, însă, am văzut scene în care părinţii şi-au ieşit groaznic din fire pentru că pur şi simplu nu sunt capabili să înţeleagă de ce copilul lor nu poate să se bucure şi nu are răbdarea să stea în locurile pe care ei vor să le vadă.
» Tu ce spui? «
◌ Ţi s-a întâmplat să călătoreşti într-un loc şi să te enervezi pentru tot felul de lucruri cărora, mai târziu, ai realizat că le-ai acordat prea multă importanţă când puteai la fel de bine să le ignori?
◌ Ai călătorit cu copii? Cum procedezi pentru a împăca dorinţele tale de a vedea anumite locuri cu cele ale copiilor de a se distra?
Join the discussion
Mi s-a intamplat sa ma enervez din diverse motive, dar in timp, am invatat, cum spui si tu sa privesc lucrurile altel. Adivca sa vad mai mult partea lor frumoasa si sa ignor micile mizerii. Si nu numai in calatorii, ci si in viata in general. Doar asa cred eu ca putem avea o viata mai fericita. Si chiar daca la momentul respectiv m-am enervat, am incercat, dupa, sa iau acasa cu mine doar amintirile placute.
Cu copii nu prea am calatorit, dar sunt de acord cu tine. Trebuie sa le starnim cumva curiozitatea pentru locurile vizitat, fireste cu lucruri pentru mintea lor: povesti, legende, jocuri…chestii copilaresti. Si da, am observat si eu , copii sunt fascinati de apratele foto 😉
Asta cred şi eu, la ce bun să strângem în noi lucrurile urâte… vor fi mereu, ne place sau nu. Daaa, aşa este, când sunt deja mai măricei şi nu le mai poţi da jucării, aparatul de fotografiat le stârneşte interesul.
Conteaza mai mult impresiile pe care ni le facem despre lucruri, nu lucrurile in sine, am invatat si eu lectia asta. Si daca vedem pozitiv, ne simtim inconjurati de lucruri bune. E foarte utila si in viata in general gandirea asta, pe langa calatorii 🙂
Cu ploaia am avut o experienta pe care initial am considerat-o neplacuta, dar apoi mi-am dat seama ca datorita norilor si cetii au iesit niste poze superbe, aerul mirosea proaspat, iar temperatura a fost perfecta.
Nu-i aşa, Andra :), mereu vrem soare fără să ne gândim că atunci când vremea e mai capricioasă putem face fotografii superbe?! Mă bucur că ai amintit acest lucru. Într-adevăr, atitudinea pe care o avem ne aduce, la urma urmei, fericirea şi mulţumirea de zi cu zi. Multă vreme am privit mereu cu încrâncenare la ceea ce mi se întâmpla şi nu îmi era pe plac, dar mă simt minunat că am reuşit să învăţ să privesc altfel, să văd în orice eşec un pas înainte. Zâmbetele nu dăunează nimănui, nu-i aşa 🙂
Treaba cu enervatul imi e mai cunoscuta decat mi-as dori. Incerc sa privesc lucururile din alt unghi, dar nu intotdeauna imi iese asa cum mi-as dori.
Daaa, şi mie, dar vorba ta, depinde de noi cum privim lucrurile mai puţin plăcute, ba chiar să nu le dăm importanţă…da, ştiu că e uşor de zis 😀