Ravenna este, şi am văzut asta, norocoasă. A fost, cândva, capitală şi s-a ales cu cele mai senzaţionale mozaicuri bizantine din Europa de Vest, pe care le-a păstrat aşa cum italienii ştiu să poarte de grijă artei. O istorie lungă, spumoasă, colorată, care i-a adus opt monumente magnifice înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.
În urmă cu vreo 700 de ani, a mai făcut ceva fără să aibă habar că acel lucru va schimba atât de multe pentru ea. A găzduit un poet, fără renume pe atunci, gonit din propriul oraş. Îl chema Durante degli Alighieri, cunoscut cu numele de Dante. Nu îşi închipuia Ravenna din perioada medievală de câte războiri urma să aibă parte, după moartea acestui poet rătăcitor.
Oraşul acesta, astăzi de-a dreptul exagerat de fermecător, romantic, strălucitor, îmi demonstrează suav că a ştiut să lupte întotdeauna şi abil pentru ceea ce a considerat că îi aparţine. Iar când e vorba de Dante, nimeni nu a putut până azi să încheie pace cu vreun ravennate.
Priveşte doar
şi treci mai departe!
{Dante Aligheri}
Florenţa a fost oraşul natal al lui Dante, născut în 1265 în familia unor aristocraţi nu prea bogaţi, dar destul de influenţi. S-a căsătorit la 12 de ani (sau poate 20) cu o femeie aleasă de părinţi, a avut trei (poate patru, poate mai mulţi) copii şi cu certitudine a iubit-o toată viaţa pe Beatrice di Folco Portinari, deşi, cum a scris, s-au întâlnit doar de două ori. Beatrice a fost cu un an mai mică decât el şi a murit la 25 de ani.
Dante a studiat retorica, gramatica, literatura, iar după moartea lui Beatrice a aprofundat filozofia şi teologia. S-a alăturat unei bresle cu scopul de a-şi începe cariera politică, dorinţă care i s-a împlinit rapid, ajungând, în câţiva ani, în funcţia de guvernator. În Italia Evului mediu, existau două autorităţi: regele, puterea vremelnică, şi papa, puterea religioasă. Statul papal era susţinut de facţiunea guelfilor, iar împăratul de cea a ghibelinilor. În Florenţa, guelfii au format două părţi, numite albii (bianchi, care luptau pentru împărat) şi negrii (neri, de partea papei). Dante a fost un guelf alb.
Luptele politice între cele două tabere au devenit, la începutul secolului al XIV-lea, tot mai dramatice.
În cele din urmă, albii au pierdut şi Dante a fost acuzat de toate cele, inclusiv de fraudă, şi condamnat la plata unei amenzi uriaşe şi la un exil de doi ani. A respins acuzaţiile care i-au fost aduse, deşi asta nu l-a ajutat cu nimic, doar ca principiu, şi a refuzat să plătească amenda. Aşa că, a fost condamnat la exil pe viaţă, fără a avea dreptul să se mai întoarcă vreodată în Florenţa. Dacă se întorcea, putea să sfârşească ars pe rug.
Lumea nu e a celor modeşti,
ci a celor energici.
{Dante Aligheri}
Din acel moment, Dante a pornit în călătorii, rătăcind din loc în loc prin Italia, locuind prin diferite oraşe, la familii bogate de aristocraţi.
Se spune că a fost o perioadă şi în Franţa, înainte de a se stabili la Ravenna, la invitaţia unui nobil. Aici a continuat să lucreze la opera lui cea mai importantă, Divina Comedie, pe care a terminat-o cu puţin timp înainte de a muri, la 56 de ani, în septembrie 1321.
A fost înmormântat la biserica San Pier Maggiore (astăzi San Francesco) din Ravenna. După ce Dante este recunoscut ca primul cel mai valoros poet italian şi opera lui devine celebră în întreagă lume, Florenţa îşi aminteşte de el şi încearcă să-şi şteargă păcatele, începând o luptă pentru a obţine trupul (mai exact, osemintele) poetului. Aş putea spune, pătimaşă cum sunt de partea Ravennei, că şi Florenţa îi iubeşte pe florentini doar dacă aceştia ajung faimoşi şi, obligatoriu, numai după ce mor.
În încercările ei, Florenţa susţinea că Dante mereu şi-a dorit să revină acasă. Un lucru adevărat, dar care nu l-a împiedicat pe Dante să le asigure locuri deloc de invidiat, în Infern, celor care l-au alungat.
Ravenna, sarcastică, răspundea că florentinii nu l-au vrut cât timp l-au avut în viaţă, de ce l-ar vrea acum mort.
Timpul zboară
şi omul
nu îşi dă seama.
{Dante Aligheri}
Secole la rând, Florenţa a cerut, s-a înfuriat, a ameninţat, a protestat, a apelat la nobili şi la papă, chiar şi Michelangelo a fost un susţinător al cauzei florentine, a încercat să negocieze ca să-l aducă pe Dante în oraşul lui natal. În 1519, Ravenna, politicoasă, sau era maliţioasă, i-a invitat pe florentini să vină şi să-i ia rămăşiţele. Aceştia, convinşi probabil că în sfârşit obţin ceea ce vor, au venit. Mormântul era gol.
Cei mai surprinşi se spune că arătau chiar locuitorii Ravennei care le-au sugerat florentinilor că pot exista două variante: fie rămăşiţele lui au fost furate, fie Dante îşi continuă peregrinările prin Italia.
Ravenna însă l-a ascuns și l-a ascuns atât de bine încât mai că l-a pierdut pe bietul Dante pentru a-l descoperi după aproape trei secole şi jumătate. În 1865, pentru a celebra cei 600 de ani de la naşterea lui Dante, s-a renovat biserica unde a fost înmormântat. În timpul lucrărilor, un muncitor a găsit într-un zid o cutie în care se afla şi o scrisoare ce identifica rămăşiţele pământeşti ale poetului, aşa cum a scris în acel an The New York Times.
Te iubesc și
te voi iubi întotdeauna,
iar dacă și după moarte
oamenii iubesc,
te voi iubi și eu,
și mai bine cu tine în iad
decât fără tine în Paradis.
{Dante Aligheri}
Ultima încercare a Florenţei de a obţine trupul poetului a fost în anii ‘70. Răspunsul Ravennei: Nu. În stil propriu, cele două oraşe l-au celebrat şi continuă să-l celebreze pe Dante.
La Ravenna, în fiecare vară, Teatrul Dante Aligheri găzduieşte un festival de operă şi muzică clasică. În cea de-a doua duminică a lunii septembrie, când poetul este comemorat, uleiul pentru lampa de la mormânt este donat de oraşul Florenţa.
Mormântul lui Dante se află la capătul Via Dante Aligheri. În partea dreaptă, este un cimitir, unde au fost ţinute rămăşiţele poetului pentru a le proteja de bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În Florenţa, în biserica Santa Croce, unde sunt înmormântaţi şi Michelangelo, Galileo Galilei, Machiavelli sau Rossini, se află, din 1829, un mormânt gol. Construit de florentini pentru cel pe care, cândva, l-au alungat pentru totdeauna din oraşul lor.
Dacă îți urmezi steaua,
nu poți greși
destinaţia.
{Dante Aligheri}
După o zi splendidă prin Ravenna, în timp ce aşteptam trenul şi îmi luam un fel de la revedere de la acest oraş, am înţeles de ce mă bucur că Dante a rămas aici. Este locul care i se potriveşte. Fireşte, sunt subiectivă. Dar acum mi-l pot simplu imagina plimbându-se pe străzile Ravennei şi potrivind cuvinte, gânduri, pentru Divina Comedie.Ah, sper totuşi că slăbiciunea mea pentru orăşelul acesta aproape de coasta Adriaticii nu mă va costa dreptul de a putea să merg oricând şi în Florenţa. Dar cum nu poţi să ştii niciodată cu florentinii ăştia, îmi asum riscul.
687
După 687 de ani de la moartea poetului, în anul 2008, consiliul Florenţei a anulat sentinţa dată lui Dante Aligheri.» Tu ce spui? «
◌ Poate că tu eşti obiectiv/ă, aşa că vino şi scrie mai jos părerea ta, fără patimă!
◌ Tu ce crezi, unde ar fi locul lui Dante?
◌ De ce?
Join the discussion
Ce articol interesant si cate avem de invatat!
Cand te gandesti ce s-au dusmanit si razboit intre ele orasele Italiei! Oare astazi a mai ramas ceva din divergentele de altadata?
Îmi place atât de mult povestea asta pătimaşă încât a trebuit să o scriu. Fără îndoială că Florenţa ar fi fericită să-l primească înapoi oricând, doar că nu mai poate lupta cum a făcut-o prin alte secole. 🙂 Mulţumesc, Mirela, mă bucur că ţi-a făcut plăcere articolul!