Chiar dacă se spune, şi unii cred, că nimic nu e întâmplător, acesta e şi titlul cărţii în care am găsit fraza lui Robert H. Hopcke, există lucruri care se petrec şi, ca să le dăm un nume convenabil, le mai spunem întâmplări. Deşi se pare că nu sunt.
Am postat cândva pe o reţea socială o fotografie pe care am făcut-o într-un orăşel, în timp ce rătăceam aşa cum fac deseori, fără ţintă, fără planuri. Pe unde ajungeam, erau decoruri simple, estivale, case cu două caturi, cu ferestre larg deschise, cu flori şi rufe colorate la uscat şi felinare agăţate pe pereţi. Şi linişte, sentiment că eram singură pe acolo, deşi, nu departe de mine, dar suficient să nu o mai aud şi să nu mai fac parte o vreme din ea, era îmbulzeala.
Am pus poza şi am scris „din întâmplare”, fiindcă aşa am simţit atunci când eram pe străzile acelea ascunse, ce puteau să fie la fel şi în secolul al XVI-lea. Cineva a comentat: nu cred în întâmplări. Mi s-a părut o replică excelentă. Potrivită. Care m-a pus pe gânduri. Cred că orice călătorie pe care o facem are în ea puterea de a schimba în bine ceva în viaţa noastră, dacă stăm cu ochii ciuliţi şi avem urechi să înţelegem ce privim, ce întâlnim.
Am avut mereu momente în care cevaul nedefinit de mine m-a dus spre oamenii care mi-au făcut poveştile. De cele mai multe ori, am numit aceste întâlniri noroc. Fiindcă nu ştiu cum să numesc faptul că, din zeci de băieţi care vânau turişti pentru o plimbare pe Lago di Garda, l-am nimerit exact pe cel de care aveam nevoie pentru a da savoare poveştii. Fără să-l caut, fără să ştiu că există, am ajuns fix la al lui motoscafo.
În ton cu nimic nu este întâmplător, zilele acestea, orice căutam, oriunde voiam să ajung, mereu dădeam de Paris, în diferite forme. Iar astăzi, traversând strada Franceză, m-au oprit aceste Bonjour-uri. Abia acum am făcut legătura cu numele străzii (se numește strada Franceză). Probabil va trebui să mai aştept să văd unde duc toate astea, deşi poate că ar trebui să-mi fie limpede. 
» Tu ce spui? «
◌ Anumite călătorii pe care le facem şi întâlniri de care avem parte, din cele ce ne pot schimba cursul vieţii, sunt din întâmplare sau crezi şi tu că nimic nu e întâmplător?
◌ Ai avut parte de astfel de poveşti „întâmplătoare” în viaţa ta?
◌ Cum numeşti aceste momente?
Join the discussion
Fiecare calatorie isi lasa cumva amprenta in viata ta.
Aşa cred şi eu că ar trebui să fie, Delia. Trebuie probabil să căscăm ochii şi mintea şi mai ales să vrem să învăţăm ceva bun.
Cu siguranta fiecare calatorie de pana acum nu a fost intamplatoare. Dupa 6 zile in Budapesta am hotarat sa incep sa alerg, cand am revenit din Nisa m-a inscris la prima cursa de alergare. Sunt cam 3 ani de atunci , iar eu sunt alergator 🙂
Aşa este, nimic nu este întâmplător, chiar dacă uneori avem impresia că e o simplă întâmplare faptul că am nimerit într-un loc, că am cunoscut pe cineva sau că luăm o anumită hotărâre… Succes, Ana!