Sumar: (ce găsești mai jos)
» Scurtă prezentare despre ebook
» De ce despre Apuseni?
» Cine sunt
» De ce am scris această carte
» Pentru cine am scris această carte
» Este această carte un ghid despre Apuseni?
» Ce găsești în această carte
» Răsfoiește câteva pagini din ebook
» De unde pot cumpăra această carte
» Cum cumperi
» Detalii eBook

În sfârșit!

Au trecut ceva ani până când mi-am propus să scriu o carte despre drumețiile mele făcute, în toamna anului 2012, prin Apuseni.

S-au dus apoi luni bune până la prima versiune. A fost o lungă perioadă în care am planificat structura, organizat și re-organizat capitole, scris, rescris, scris, rescris, selectat informații, fotografii, editat. A fost și aceasta o lungă și plăcută călătorie pentru mine.

În cele din urmă am pus punct. Pentru că, așa cum a aflat cândva domnul Noica de la nea Pătru, și ne-a spus și nouă, „toate au un gătat”.

Apusenii au un farmec aparte. Deși nu sunt deloc ameţitori ca înălţimi, comparativ cu alţi munţi, Apusenii au ceva ce mă atrage la ei de fiecare dată și asta m-a făcut să spun întotdeauna că sunt munții mei. Acolo poți cutreiera păduri întinse, explora peșteri, descoperi cătune departe de tot ce îi este la îndemână trăitorului la oraș.

Prin acele locuri în care natura face spectacol de măreție, îți mai ies în drum oameni buni ca pâinea caldă care, la prima întâlnire, te invită în casa lor. Tot de la ei, cei care își duc viața în așezări învecinate cu păduri și sălbăticiuni, tu, călătorul de acum, vei putea auzi urarea ca-n vremuri străvechi „mergi cu Dumnezeu”. În acele locuri îndepărtate, sunetul tulnicului mai răzbește și plutește duios peste văi și munți și îți vrăjește sufletul pentru totdeauna.

⤜ De ce despre Apuseni? ⤛

Iată întrebarea mea preferată legată de această carte: „Dar ce-ți veni să scrii de Apuseni?”

Din zeci de motive. Primul, cel mai obișnuit, fiindcă iubesc Apusenii. Prima mea drumeție acolo a fost la Ghețarul de la Scărișoara. Aveam opt ani și este și azi printre cele mai frumoase amintiri. Mergeam atunci pe acel drum de poveste, așa cum și mintea mea era plină de povești nemuritoare, și mă rugam în gând să nu se sfârșească. S-a sfârșit, însă drumețiile mele în Apuseni au mers mai departe. Nu întotdeauna atât de des pe cât mi-aș fi dorit, dar poate că tocmai de aceea au și mai multă vrajă asupra mea de fiecare dată.

M-am întors și reintors mereu la Apuseni, la munții mei, cum le spuneam, cum le spun.

Spre deosebire de drumețiile anterioare, cele din 2012 le-am făcut solo și cu dorința de a scrie pe blogul meu despre experiențele pe care le trăiam. A fost și prima dată când am mers să fac și fotografii în zonă. Înainte cu trei luni îmi cumpărasem prima mea cameră foto și am pornit spre Apuseni fără să-mi fac prea multe planuri. În loc de planuri, aveam emoții, nerăbdare, entuziasm. Reîntâlneam un loc drag, de care îmi era dor.

⤜ Cine sunt ⤛

Despre mine și despre blogul Călătorii la Singular, poți citi în prezentarea despre Mira.

Sunt născută în Transilvania, prin urmare e una dintre regiunile în care am călătorit mult. Pe lângă orașe tot mai vibrante, orășele fermecătoare, foste așezări săsești, sate pitorești, natură spectaculoasă, Transilvania are și acest ținut aparte numit atât de frumos: Apuseni.

La începutul verii din anul 2012, am lansat blogul meu de călătorii și m-am gândit că Apusenii ar fi un ținut numai bun pentru a aduna povești pe care să le dau mai departe.

Așa că, la început de toamnă, am pornit la drum. Îmi place să călătoresc cât mai simplu, chiar dacă acest simplu poate fi azi destul de dificil.

Și totuși, nu mă pot opri și caut mereu acele lucruri simple și frumoase, mâncăruri specifice, meșteșuguri cumva păstrate. E o bucurie călătoria în care cunosc oameni de-ai locului, nu doar explorez locuri. Acea călătorie ce mă surprinde mereu cu omenia celor întâlniți din înâmplare. Apuseni mi-a oferit încă o dată toate acestea.

⤜ De ce am scris această carte ⤛

După ce am lansat blogul meu Călătorii la Singular, am întâlnit multe femei care mi-au spus că ar vrea să călătorească singure, dar nu pot să scape de acea frică de necunoscut. Cum a fost și această poveste ce pare inventată, dar vă asigur că este reală.

În urmă cu câțiva ani, cineva îmi povestea că a petrecut câteva zile într-un mare oraș din Europa. „Nici nu vreau să-mi mai amintesc, mai mult am stat în casă și n-am văzut aproape nimic”, mi-a spus. Nedumerită, am întrebat-o firește ce a pățit. „Nimic, doar că prietena la care am mers era toată ziua la serviciu și o așteptam să se întoarcă acasă ca să ieșim în oraș”, mi-a explicat. „De ce nu ai mers singură?”, am întrebat-o eu și mai nedumerită. Răspunsul ei m-a lăsat într-un fel fără replică, „Mi-a fost teamă, dacă mă rătăceam sau pățeam ceva?”, cu toate că i-am spus: „Bine, dragă, dar erai totuși într-un oraș, nu în vârf de munte!”.

Dacă nu suntem obișnuiți cu acest stil de a călători, orice loc unde ne trezim singuri ne poate da stări de neliniște. Cum nu mai suntem în zona noastră de confort, reacționăm și mintea ne spune și ne convinge că pericolul ne pândește la orice colț. Soluția cea mai simplă și sigură este să renunțăm sau să stăm la adăpost. Depinde de fiecare.

În ultimii ani, am primit numeroase mesaje de la femei. Unele vor să călătorească și mi-au spus că încearcă să depășească teama de a porni la drum de una singură iar poveștile mele despre a călători solo le-au dat încredere.

Teama este ceva natural. De ce ne este teamă? Mirra Alfassa a spus acest lucru într-un fel minunat:

„Dacă am ști că
numai lucruri bune
pot să ni se întâmple,
atunci nu am mai
avea de ce să ne fie
teamă și să ne facem
în permanenţă griji”.

Drumețiile solo în Apuseni au fost pentru mine adevărate teste. Nu am vrut să dovedesc absolut nimic. Nici că sunt o curajoasă (nu cred), o aventurieră (poate, câteodată), o altă aiurită care nu-și găsește locul pe această planetă (mai degrabă). Mi-am spus, la urma urmei, și în Apuseni trăesc oameni, chiar dacă „vecinii” sunt deseori la mare distanță unii de alții, nu se văd, nu se aud. Ceea ce e minunat, nu-i așa?! Câteodată, cel puțin.

Ar fi fost cât se poate de ușor și atât de confortabil dacă aș fi mers cu mașina. Să plec liniștită cu mașina spre diferite locuri din Apuseni, mai mult sau mai puțin izolate. Iar dacă nu aș fi fost singură, ar fi fost și mai ușor. Atunci, nu aș fi avut probabil de ce să-mi fac griji pentru ceva, tot jobul meu era să privesc peisaje și să fac poze.

În realitate, nu a fost deloc așa. Am călătorit pe jos – uneori mergeam pe zi zeci de kilometri fără să întâlnesc pe cineva sau vreo locuință. Am călătorit cu ocazii, cu multe ocazii, mașini și mai ales căruțe, și am stat de vorbă cu localnici. Acei oameni din Apuseni care mi-au ieșit în drum mi-au arătat ce înseamnă bunătate, generozitate, omenie. Dacă eram cu mașina, aș fi pierdut fără îndoială multe experiențe unice trăite acolo.

Când am ajuns în Albac, unde m-am cazat, în prima mea zi am fost să vizitez colecția etnografică de acolo. Serios, asta am făcut. Cel care avea cheia era un localnic și el m-a pus în legătură cu fiul meșterului care face lespezi din piatră pentru celebrele plăcinte moțești. Tot acel băiat mi-a povestit ce trasee extraordinare sunt în Apuseni și mi-a reamintit câte locuri superbe sunt de explorat acolo. După ce m-a ademenit cu toate frumusețile naturale ale Apusenilor, mi-a zis: „Dar nu mergeți singură, nu-i așa?”

După două zile, „D’apoi numa singură?” a devenit un refren. De câte ori întâlneam un localnic, știam că va urma și această întrebare. M-am obișnuit și mi-am continuat drumețiile numa singură.

Așadar, un motiv este că îmi face plăcere să împărtășesc și din experiența mea de călător solo.

Un alt motiv: pentru că există în România numeroase locuri superbe despre care merită să scriem atâta timp cât încă mai au frumusețe și viață.

⤜ Pentru cine am scris această carte ⤛

Pentru toți cei, toate cele care vor să descopere Apusenii altfel și să se bucure de câteva povești cât se poate de adevărate.

Pentru toți oamenii din Apuseni, cu gândul în special la cei care mi-au ieșit în drum, m-au ajutat în diferite moduri, mi-au oferit cu generozitate din timpul lor.

⤜ Este această carte un ghid despre Apuseni? ⤛

Nu este un ghid, așa cum știm că sunt astfel de cărți, la modul clasic. Vei găsi însă informații utile și detaliate despre locurile pe care le-am vizitat, de genul cum se ajunge, ce poți face într-o zonă, ce tip de trasee sunt.

⤜ Ce găsești în această carte ⤛

Cartea are două părți: Hoinărind prin Apuseni, cu poveștile din drumeții, și Gusturi de Transilvania, cu cele 40 de mâncăruri.

Hoinărind prin Apuseni are 12 capitole.

1/ În căutarea norocului

Este capitolul în care vorbesc despre plecarea mea în această călătorie. De ce m-am hotărât să merg, ce m-a făcut să-mi iau „câmpii” și să urc la munte.

„Auzisem cândva, de undeva,
că locuitorii din Apuseni spun
despre omul care cutreieră acele locuri însingurate
că își ia norocul și forţa de la munți.
O legendă locală povestește despre zânele pădurii
care uneori umblă prin acel ținut
ca să se încarce cu puteri magice.
Nu am îndrăznit să-i întreb dacă ei
chiar cred în aceste povești,
fiindcă eu aveam de fapt nevoie să cred în ele
și nu doream să-mi fie spulberată speranța
că mă voi umple și eu de puteri magice.”

– Fragment din capitolul 1 În căutarea norocului –

2/ La moți

O prezentare personală a Apusenilor și a oamenilor care locuiesc acolo și sunt numiți „moți”. Așa cum i-am știut dintotdeauna.

„În adolescență îmi imaginam moții
la fel ca oamenii de iarbă din preria de după Munții de Argint,
cei din Poveste fără sfârșit a lui Michael Ende.
Cu siguranță că nu a existat vreo legătură între ei,
în afară poate de faptul că și moții aveau obiceiul
să poarte plete (chică), adică își lăsau părul lung
și îl strângeau în vârful capului, într-un moț.
Şi lumea mai spunea despre moți că ar fi cumpătați
în tot și toate, ar duce o viață aspră,
ar trăi cu puțin și ar răbda multe,
la fel ca oamenii de iarbă.
Ai zice că în astfel de oameni,
cu chipuri dure și priviri sobre,
se strâng toate mâhnirile lumii
și nu mai are cum să fie loc
de ceva bun în sufletele lor. ”

– Fragment din capitolul 2 La moți –

3/ Ceva de modă veche

Despre o întâlnire, despre o pățanie tehnologică ce m-a trezit la realitate, despre momentul în care am aflat că „e ciudat să călătorești singură”.

„Aproape de miezul nopții
îmi luam numa singură la revedere
de la prietenii mei de la pensiunea de trei stele,
îmi puneam laptopul în rucsac,
rucsacul în spate și mă întorceam
la pensiunea mea cu o stea mai puțin.
A doua zi începea întotdeauna devreme
și, fiindcă eram în Apuseni,
îmi era capul numai la aventuri.”

– Fragment din capitolul 3 Ceva de modă veche –

4/ Râsul

Vorbele unui localnic m-au făcut să-mi spun că ar fi mult mai bine să renunț la ceea ce îmi doream atunci și acolo: să fac drumeții.

„– Dar nu mergeți singură, nu-i așa?,
a încheiat uitându-se fix în ochii mei
care îmi închipui că se făcuseră verzi în acea clipă.
M-am uitat cumva peste el, prin el,
privind în gol și stupid sau mai degrabă
încercam să dau impresia că sunt complet
uimită de întrebare.
Se uita ţintă și mi-a dat impresia că
aștepta parcă să audă ceva de genul
„o, nu, sigur că nu, cum să merg singură,
nu sunt nebună.”
Ceea ce nu am fost în stare să afirm atunci,
așa că am rămas în tăcerile mele
și mă gândeam la lordul Goring care spunea,
în alt context, dar se potrivea
și cu situația mea,
că totul e periculos,
iar dacă nu ar fi,
viața nu ar merita să fie trăită.”

– Fragment din capitolul 4 Râsul –

5/ Când o femeie din Apuseni râde

O întâlnire aproape ireală, pe un traseu fabulos spre Ghețarul de la Scărișoara.

„A închis apoi gura,
mulţumită nevoie mare de faptul că și-a împlinit misiunea
de-a mă informa prompt ce fac urșii în Apuseni.
Moții cei muți au o calitate rară:
vorbesc puțin și spun prea multe.
Cu gândul la urși, i-am zâmbit,
i-am urat numa bine și mi-am văzut
de poteca mea ce ducea tot mai departe,
tot mai sus și se adâncea în pădure
acolo unde multe animale sălbatice
se pare că mă așteptau.”

– Fragment din capitolul 5 Când o femeie din Apuseni râde –

6/Te așteaptă o lume să faci lucruri bune

Norocul călătorului. Atunci când îți ies în drum oameni buni, buni, buni ca pita caldă.

„La Ocoale am stat destul cât să fiu
prinsă în arhaica lui frumusețe,
cum spunea Geo Bogza,
nu neapărat despre acest sat.
Există locuri care,
oricât de neștiute sunt și vor rămâne,
au o vrajă a lor ce face inima să tresară
și să bată puternic și atât e suficient
pentru a-ți aminti apoi mereu de ele.
Așa a fost între mine și acel cătun numit Ocoale. ”

– Fragment din capitolul 6 Te așteaptă o lume să faci lucruri bune –

7/ Un om face o tigaie din piatră

O vizită la meșterul care face tigăi din piatră.

„Copiii au venit rând pe rând
și au început să urce în mașină și,
după 30 de secunde, aveam impresia că în acea dacie
intrase deja jumătate de școală.
Erau șase. Omul ăsta chiar celebrează viaţa,
mi-am spus. Nu știu dacă mi-a auzit gândul,
ceea ce ar fi fost înspăimântător,
sau pe fața mea – ce nu a fost niciodată și
nu va fi vreodată una de poker –
se vedea tot ce-mi trecea prin cap,
dar știu că s-a întors spre mine și
mi-a spus zâmbind: »Numai doi sunt ai mei,
ceilalţi sunt din vecini«”.

– Fragment din capitolul 7 Un om face o tigaie din piatră –

8/ Tăcerile și moara Minervei

La doi oameni în vârstă, care făceau, cândva, făină la moara de apă din gospodăria lor.

„M-a condus până la poartă și,
după câţiva pași, mi-am întors privirea spre ea
și i-am făcut semn cu mâna, de rămas bun.
Toată în negru părea și mai plăpândă.
Şi-a ridicat și ea mâna dreaptă,
tremurândă, slăbită de timp și vremuri,
de parcă era un puf de păpădie
legănat în vânt.
M-a înduioșat.”

– Fragment din capitolul 8 Tăcerile și moara Minervei –

9/ Casa de Piatră

Casa de Piatră este un cătun în Apuseni, departe de lumea dezlânțuită, aproape de ceruri, păduri și stânci calcaroase.

„Ei sunt dintre cei plămădiți
pentru a-și duce viața în astfel de așezări,
departe de larma orașelor,
și nu socotesc prea mult ceea ce au
și nici nu se frământă mereu cu gândul la
ceea ce nu au și ar vrea,
convinși că doar acel ceva i-ar face fericiți.
Se lasă vieții și o trăiesc așa cum este,
cu bune, rele, suiș, coborâș.
Au ceea ce au și viața
merge mai departe,
zi de zi,
până la capăt.”

– Fragment din capitolul 9 Casa de Piatră –

10/ De la capătul lumii la cântecul Domnicăi

De la Groapa Ruginoasă la Pătrăhăițești, în atelierul meșterului care face tulnice. O femeie mi-a răscolit toate dorurile când a început să cânte la tulnicul ei.

„A luat-o spre grădină,
ca să puteţi să filmaţi mai frumos, mi-a spus.
S-a oprit lângă un foișor,
a ridicat tulnicul spre cer
și a început să-mi povestească.
De când se știu, în acest fel și-au arătat
inima oamenii acestor locuri.
Sunetul tulnicului s-a înălţat în văzduh
și, așa cum s-ar fi cuvenit,
aș putea crede că tot ce era viu în acel loc,
în acel moment,
și-a oprit respiraţia
și a stat să o asculte pe Domnica.”

– Fragment din capitolul 10 De la capătul lumii la cântecul Domnicăi –

11/ Rovin

Un om întâlnit pe drum, alături de care am călătorit un pic. Cu căruța, desigur.

„– Asta-i nevastă-mea, mi-a zis calm Rovin.
– De ce face așa?
– Vine cu viteză la vale, se crede pe mașină, fiindcă mă depășește.
– Hai, bărbate, mai cu spooo…, am auzit-o la doi pași.
Când a ajuns în dreptul nostru și m-a văzut,
s-a oprit brusc, mai-mai să cadă lată
cu bicicletă cu tot.
S-a holbat la mine și am bănuit că încerca
să priceapă cum și de ce am ajuns eu acolo.”

– Fragment din capitolul 11 Rovin –

12/ Între piatră, pădure și cer

Ultimul capitol. Despre ei, moții, impresii și gânduri.

„Țara Moților a rămas o lume aparte,
cu superstiții și ritualuri,
povești și taine păstrate pe veci
între piatră și ceruri,
deși ceva se risipește tot mai mult și pe acolo.
Şi, cu toate că nu îmi place și
e dureros să mă gândesc la asta,
știu că e tot mai aproape timpul
când acel loc încă magic, arhaic,
pitoresc și atât de primitor
pentru un călător,
va pierde toate acestea și
nu va mai fi niciodată la fel.”

– Fragment din capitolul 12 Între piatră, pădure și cer –

Tot în prima parte, găsești o listă cu 10 locuri & experiențe pe care le poți vedea și experimenta în Apuseni. Și partea de final, cu titlul Un sfârșit, în care e o scurtă concluzie a ceea ce au însemnat pentru mine aceste drumeții, notă însoțită de mulțumirile mele.

Gusturi de Transilvania are cinci secțiuni cu 40 de mâncăruri prezentate. Ar putea să fie mult mai multe, însă pentru această carte am ales 40. Nu toate se găsesc în meniurile restaurantelor și, evident, nu înseamnă că sunt neapărat doar ale Transilvaniei.

Toate mâncărurile prezentate au fost deseori gătite de bunica și mama mea, prin urmare m-am bucurat de savoarea lor de nenumărate ori. Pe unele le gătesc și eu, pe altele le-am găsit și gustat cu plăcere în diferite locuri din Transilvania. Dacă vi se oferă în Transilvania o ciorbă de ardei umpluți, o supă de chimen, o tocană de ceapă cu ouă, clătite cu urdă și mărar ori gomboți, nu ar trebui să refuzați.

1/ La mic dejun și/sau cină

„Cum se mănâncă slănina în Transilvania:
Se taie slăninuța,
se curăță o ceapă-două,
dacă e vară se adaugă și roșii și gogoșari,
nu se uită de pită, făcută tradițional în cuptor,
se învelesc bucatele în șervet,
se aruncă și un dărab (o bucată) de caș,
se pun toate în traistă,
se urcă un deal,
se stă la umbra unei căpițe,
se uită de lume,
se mulțumește în gând pentru toate acele bunătăți,
se mestecă molcom, se înghite.”

2/ La prânz – Felul întâi. Supe și Ciorbe

„Cimbrul,
tarhonul, leușteanul,
mărarul sunt câteva plante
folosite din belșug în
bucătăria transilvană.
Chinezii le-ar fi numit
cele patru plante nobile
sau cele patru plante ale armoniei,
le-ar fi așezat pe trepte înalte,
le-ar fi închinat poate și versuri și,
fără îndoială,
le-ar fi pus și în picturi
și imprimat pe mătăsuri.”

3/ La prânz – Felul doi. Mâncăruri

„Doamnelor și domnilor,
dacă n-ați gustat niciodată
această tocană de ceapă cu ouă,
făcută de un ardelean,
nu vă faceți griji,
dar faceţi cumva să aveţi ocazia
de-a vă răsfăţa cu
minunea asta de mâncare.”

4/ La desert

„În toată lumea, îmi imaginez,
se fac clătite. Dacă nu,
de mâncat cu siguranță că se mănâncă.
Chiar și eu mă pricep la clătite
– de preferință, dacă face cineva aluatul,
eu le coc,
dar mult mai iscusită sunt să le mănânc.
În diferite locuri pe unde am călătorit,
am gustat clătite de toate felurile.
Simple sau cu gemuri,
cu fructe, cu diferite plante
sau cu tot felul de sosuri.
Preferatele mele rămân
cele cu magiun de prune,
cum le mâncam în copilărie
și de care nu m-am săturat vreodată.”

5/ Alte gusturi tradiționale de Transilvania

„După ce jumările
se scurgeau și se strecurau,
rămânea unsoarea ce era folosită la gătit,
dar mai era atunci și un sandviș grozav,
un fel de McSlana:
se ungea unsoare pe o felie de pâine
și se presăra un pic de sare.
Atât.
Mi-a fost deseori
pachețelul cu mâncare
la școală
alături de un măr.”

⤜ Răsfoiește ⤛

Click pe imagine

⤜ De unde pot cumpăra această carte ⤛

Cartea este în format .pdf, ceea ce înseamnă că poate fi citită pe laptop, telefon, tabletă, Kindle, ce vrei tu.

De cumpărat se cumpără cât se poate de simplu de pe website-ul Gumroad. În momentul în care ai comandat cartea și ai făcut plata cu cardul, vei primi pe adresa ta de email un link unic și vei putea downloada ebook-ul.

Pentru a proteja dreptul de autor, prima pagină va fi marcată cu adresa ta de email. Va apărea ceva de genul: Sold to…. Din acest motiv, transmiterea linkului s-ar putea să nu fie chiar într-o clipă, dar sigur foarte aproape de o clipă.

Prețul este în dolari, însă acest lucru nu are importanță, pentru că lumea online nu are frontiere. Este la fel ca atunci când cumperi online produse cu prețurile în moneda altor țări sau când călătorești în alte țări și plătești cu cardul la cumpărături.

NU trebuie să ai card în dolari pentru a cumpăra.
Plata se face de pe orice card valabil,
indiferent dacă este în lei, euro sau altă monedă.

Gumroad este o platformă online ce permite creatorilor (independenți) să vândă direct. Inclusiv ebooks. În privința tranzațiilor, este un website sigur, tocmai de aceea l-am și ales. Tranzațiile sunt securizate TLS, ceea ce înseamnă un grad de securizare și mai mare decât SSL. Poți citi detalii și pe website-ul lor, dar, pe scurt, niciodată nu stochează detalii despre tranzacțiile tale. Există din 2011, sediul central este în San Francisco, Statele Unite ale Americii.

Cumpără eBook

Notă: Linkul te va duce în pagina de prezentare a ebook-ului de pe Gumroad.

⤜ Cum cumperi ⤛

Mai simplu nici că s-ar putea imagina. Practic, din două click-uri.

Din website-ul Gumroad, de pe pagina de prezentare a ebook-ului, faci click pe I want this! (este în dreapta sus). Îți va apărea un formular care arată așa (textele în română îmi aparțin):

Pe scurt: Click I want this > Completezi datele cardului tău > Click Pay

Plata se poate face fie prin card, fie prin cont Paypal, la alegere.

Din nou și încă o dată: Toate informațiile tale sunt complet securizate prin TLS, succesorul SSL, ceea ce înseamnă un protocol de criptare și mai îmbunătățit și sigur în ce privește transferul de date și informații. Dacă ești interesat, pe wikipedia găsești toate detaliile despre aceste lucruri.

În câteva momente după ce ai făcut plata, vei primi pe adresa ta de email un link unic cu ebook-ul în format .pdf pe care îl poți downloada.

⤜ Detalii eBook ⤛

Stil: Memorii, Călătorii
Colecția: la Singular
Limba: Română
ISBN .pdf: 978-973-0-29762-1
Format: .pdf
Număr pagini: 208
Publicat prima dată în anul: 2019
Autor: Mira Kaliani
DTP: Adina Ristea
Copyright © Mira Kaliani, Călătorii la Singular

⤜ Impresii cititori ⤛

Aici vor fi adăugate impresii de la cititori. Dacă vrei să împărtășești o părere legată de carte, poți să iei legătura cu mine pe Facebook sau să adaugi comentarii la postările ce au legătură cu cartea.