Fundătura Ponorului sau Cum să te trezești într-o lume din alt timp

Există un loc unde urci pe culmi străvechi și aluneci într-un timp îndepărtat când omenirea avea alte rosturi, alte amintiri.

E o viață simplă,
într-un iureș
de culori.
Tentantă
ca o ispită.

În această lume, sunt și azi oameni care te întâlnesc prima dată, te primesc în conacele lor, îți oferă un loc de dormit, ceva de mâncare și nu vor în schimb nimic de la tine. Nimic. Pare un colț al bucuriei, al vrajei, al basmului fără amurg, cel puțin pentru mine, în trecere prin acea lume.

Nu mi-a fost
deloc greu
să fiu
aici
complet
și deslușit
în fiecare
moment
prezent.

Să mă bucur de un ținut despre care am tot auzit, l-am tot văzut în imagini și acum era rândul meu să-l descopăr la pas, să-l experimentez.

Călătoria, ca orice călătorie veritabilă, a început sub semnul emoțiilor de toamnă. Am plecat la drum cu noaptea în cap pe o ploaie rece și deasă și îndărătnică ce cădea, sunt aproape sigură, doar ca să-mi facă mie în ciudă. Aveam impresia că fiecare strop îmi șoptea răutăcios că vor veni alții și mai mulți. Și totuși, ca să-i fac și eu ploii în ciudă, am pornit cu o mare și vie dorință, să urc la munte, în Șureanu. Jinduiam după o nouă aventură montană. Ploaia din acea dimineață părea însă interminabilă și mă făcea să mă simt deznădăjduită (și, recunosc, un pic mânioasă pe ea).

Și totuși am mers hotărâtă în stație și am așteptat cu nerăbdare mașina care mă ducea la Deva. Mi-am găsit un loc, mi-am pus căștile, am dat drumul la muzică, am închis ochii și am rătăcit prin păduri colorate și mângâiate de soarele delicat de toamnă, am privit un cer luminos și păsările înveselite, am mers pe cărări înfrunzite pe care mi-am lăsat urmele pașilor, am respirat cu poftă aerul tare și proaspăt de la înălțimi. Am fost în culmea fericirii mele închipuite.

Asta e frumusețea imaginației, te duce acolo unde tânjești să fii. În realitate, în Deva am dat de aceeași ploaie rece, monotonă, strâmbă. A fost însă și o schimbare ușoară. Se luminase puțin și dintr-o dată vedeam viața nu numai printre stropi de ploaie ci chiar cu un strop de optimism.

Până când ajungeau și cei doi prieteni – acum îi pot numi așa, deși la Deva a fost de fapt prima noastră întâlnire reală, până atunci am stat doar în virtual – mi-am lăsat rucsacul în autogară (spre deosebire de gara din Deva, în autogară este un serviciu pentru bagaje; în plus, toaletele de aici sunt curate – accesul se face pe bază de cartelă) și am pornit pe străzile plouate și aproape pustii ale orașului. Cetatea era sus, la locul ei, în văl de pâclă și în aburul ploii.

Nu știu cum și de ce, dar știu că la un moment dat ploaia s-a oprit și asta e tot ce mai am de spus despre ea în această aventură. Până la urmă, totul are un sfârșit și eu m-am simțit victorioasă. După câteva ore, mi-am întâlnit tovarășii de drum, Cami și Vicu, și am pornit spre Hațeg și, mai departe, spre Federi.

La Ohaba Ponor, unde începea drumul de munte, am lăsat mașina și am luat-o pe jos spre Lunca Ponorului (Fundătura i-au spus localnicii și a devenit denumirea cea mai cunoscută).Din drum, din satul Ohaba Ponor, se vede intrarea în peștera Șura Mare. Portalul peșterii are aproape 40 de metri înălțime. În drum spre Fundătură, am trecut pe deasupra peșterii. Accesul în această peșteră este recomandat exclusiv speologilor.

Doream să ajung la Fundătura Ponorului de ceva vreme, iar norocul a fost că am găsit oamenii perfecți pentru această tură – unul dintre motivele esențiale, sunt oameni care iubesc muntele, în plus ei au mai fost acolo, prin urmare știau drumul (și, un alt plus, erau echipați și cu GPS).

Treceam prin pădure și pășeam pe întinderea imensă de frunziș înfocat și melancolic și intram lin în atmosfera tainică de toamnă exact așa cum mi-am imaginat-o când călătoream pe ploaie.

O femeie care mergea la Fundătura la conacul ei ne-a îndrumat pe o altă scurtătură și în față s-a deschis un amfiteatru spectaculos peste care se așezau ușor orele stelare.

Am ajuns la Fundătura.

Cred că
acest cuvânt
magic,
magicos,
magikós,
aici s-a născut.
Ar fi putut.

Experiențe autentice la Fundătura Ponorului

Pot fi zeci de experiențe. E locul perfect pentru cei care caută, măcar din când în când, simplitatea, aventura, natura, frumusețea unui cer în zi și noapte, calmul unei zile, al unei nopți.

» În amurg «

Se înserase deja când am ajuns la conacul unde aveam găzduire. Tanti Paraschiva și fiul ei, Dorin, ne-au așteptat și invitat în conac, într-o încăpere micuță, primitoare. Bun, nu e conacul nobilului cu toate facilitățile lumii, dar tot conace numesc oamenii de acolo sălașele lor răsfirate pitoresc din loc în loc. Acestea sunt locuințele lor temporare, folosite atunci cât țin animalele la munte.

Condițiile sunt minime, rustice, dar asta e una din acele experiențe extraordinare, de trăit cel puțin o dată în viață. În acest fel, poți aprecia mai mult simplitatea, pe de o parte, și confortul pe care îl ai în lumea civilizată, pe de altă parte. Vara, firește, se poate instala cortul.

» La felinar «

Nu mai sunt azi prea multe locuri unde să stai la povești la lumina felinarului. Firește, poți cumpăra un felinar, stinge luminile în casă și sta la lumina lui.

La Fundătura Ponorului însă nu trebuie să faci asta, pentru că nu există curent, prin urmare totul e ca-n alte vremuri. Dorin a instalat un panou solar, dar cum și în acea zi (la fel ca în ultimele multe zile) soarele a stat mai mult după nori, într-o jumătate de oră, toată energia lui s-a dus și lumina becului s-a făcut tot mai slabă, slabă, până când nu a mai fost. Așa că, a venit rândul felinarului să ne lumineze – deseori tot vechile lucruri ne oferă acel minim confort de care avem nevoie.

În camera unde am dormit eu și tanti Paraschiva (prietenii mei au dormit în pridvor), focul ardea mocnit în vatră, căldura se așeza în suflete și noi două am mai stat la povești până târziu în noapte, la lumina lămpașului (felinarului).

M-am simțit ca-n căsuța străbunicilor, dintr-un sat din Hunedoara (mi-a amintit însă și de perioada comunistă când învățam la flacăra lumânării fiindcă se lua curentul seară de seară). Dar aici atmosfera a fost de desfătare, cu nimic trist în ea, doar bucuria de a fi într-un loc plăcut, alături de oameni buni care au lăsat generozitatea să le stea acolo unde îi este locul, în suflete.

» Mii de stele «

Acolo, la munte, cerul e mai aproape. Dacă e o noapte senină – iar toamna astfel de nopți sunt și friguroase – ai impresia că te plimbi printre stele.

Tanti Paraschiva mi-a spus că mă va deranja la noapte, fiindcă una dintre văcuțele lor urmează să fete și trebuie să vadă de ea. Firește că nu m-a deranjat deloc, ba chiar, i-am spus, aș putea să o ajut (sau încurc, mai degrabă).

» Zori de zi «

Nimic nu e mai plăcut decât să te trezești cu noaptea-n cap atunci când știi că natura e acolo, în jurul tău, gata să te cucerească. Aș fi vrut să am acea lumină perfectă a dimineții, pentru imagini, dar nu a fost să fie. Data viitoare, câte vor fi.

Nu se luminase și tanti Paraschiva m-a întrebat dacă poate să aprindă felinarul. Abia așteptam. Am întrebat-o de văcuță și mi-a spus amărâtă că doi viței s-au născut în acea noapte (ceea ce se întâmplă foarte rar ca o singură văcuță să aibă doi viței), însă din nefericire amândoi au venit pe lume morți. Acestea sunt problemele pe care le au din când în când cu animalele.

Și, uneori, mai trebuie să vadă și de sănătatea lor. Sunt însă oameni ai muntelui, puternici și căliți și atitudinea lor în fața momentelor grele e de genul trecem noi cu bine și peste asta. Sincer, impresionează, emoționează. Mă uitam la tanti Paraschiva, părea atât de firavă pentru o viață atât de dură și totuși în ea e putere și e sufletul comoară și e credință și pe ele se bazează și merge mai departe zi de zi, așa cum fiecare e dată de Dumnezeu, cu câte un necaz, din când în când, dar și cu momente de mulțumire.

Dimineața, toată lunca era în ceață. Am avut un început de zi întunecos și chiar nu mai credeam că vom scăpa de ploaie. Mult mai târziu soarele a apărut și ne-a pus pe fețe zâmbete largi.

» Chicera Izvorului «

Pe oriunde o iei, natura face spectacol în Șureanu. Am pornit pe vale – trecut peste punți alunecoase, sărit prin ape pe pietre instabile, ceea ce toamna e o provocare (vara, o plăcere) – apoi am urcat prin pădure și am ajuns la Chicera Izvorului de unde am avut panorame amețitoare.

» Întâlniri «

Ne-am oprit la un conac la invitația proprietarului care a venit repede după ce câinii lui au început să facă o gălăgie (doar gălăgie) de răsunau văile și munții.

Un cal, Șoimu, am aflat, era pregătit de drum, cu tarnița și desagii. Omul nostru urma să coboare în Federi, unde locuiește cu familia. Povestim tot felul și îi spun despre cei doi vițeluși născuți fără viață.

– Vreți să vedeți un vițel de câteva zile?, ne-a întrebat. Am mers la grajd și acolo era un pui singur-singurel. O vițică, de fapt. Aflu că are numai câteva zile și nu are un nume. „Puneți-i un nume și așa o să-i spunem”, mi-a spus. Și i-am spus, nu mă întrebați de ce, Smaranda. Acest nume mi s-a părut atunci că i se potrivește acelui pui frumos.

» La pârleaz «

Cu siguranță, în copilărie ai trecut cel puțin un pârleaz peste garduri sau în drumețiile pe care le-ai făcut, dacă nu, aici găsești destule.

» Bucate simple «

Oierii care trăiesc și muncesc aici o bună parte din an îți pun pe masă preparatele tradiționale ce se fac la stână. Au o savoare aparte de la pajiștile bogate pe care stau toată ziua animalele și pasc. Firește, poți să cumperi de la ei pentru a duce acasă un pic din simplitatea unor bucate cu un gust perfect.

Ai mâncat vreodată jir? Jirul e fructul fagului și se folosea, la țară, ca mâncare la porci (și mistreții îl mănâncă la fel de bine). Cum eu sunt un porcușor (dar numai după horoscopul chinezesc), m-am bucurat și eu de savoarea acestui fruct.

 

» Libertatea «

Șureanu înseamnă o zonă montană de un pitoresc ireal. Mereu am avut aici senzația aia de libertate nebună, nemaipomenită, bucurie ce nu mă-ncape. Primăvara, în aceste locuri, mi s-a spus, totul e acoperit de un verde neobișnuit. Din primăvară până toamna târziu, pe pășunile pe care le au aici, oierii din Federi și din Ponor își țin oile și vacile.

Ai aici imaginea bucolică a cirezilor și turmelor cocoțate pe câte o coamă de deal și munte. Diminețile, mai ales cele de toamnă, lunca e învelită în ceață și arată ireal.

» Omul.Natura. «

Cei care vin aici ar trebui să se bucure de natură și să nu-i facă daruri. Și totuși, nici în privința asta nu suntem toți la fel. Probabil că nu mai există un loc în România unde să te bucuri deplin de liniște și de măreția naturii. Mereu trebuie să fie ceva care să deranjeze, să strice, să urâțească.

Vara trecută, povestea Dorin, au venit la Fundătura mai mulți străini cu mașinile lor de teren pentru a se distra pe pășuni. Dincolo de poluare, de zgomot, de impactul negativ asupra mediului, de pagubele pe care le lasă în urmă – distrugerea pășunilor -, astfel de activități mai ales în parcuri naturale și naționale ar trebui penalizate cu adevărat, nu doar teoretic.

De pe coama unui deal, priveam în jos și auzeam zgomotele mai multor motociclete enduro ce au cutremurat toată liniștea văii, într-o ne-armonie completă cu tot ce era acolo. Cu siguranță, în fiecare mai există atâta bun simț ca să fim cu toții capabili să păstrăm ceea ce avem deosebit și să respectăm natura și comunitățile care sunt legate de natură. Cel puțin, în naivitatea mea, mai sper asta.

Fundătura Ponorului sau Cum să te trezești într-o lume din alt timp
» ESENȚIAL «

Un loc ascuns în masivul Șureanu, la Fundătura Ponorului s-ar fi putut inventa cuvântul magic. Din primăvară până târziu în toamnă, pe pășunile pe care le au aici, oierii din Federi și din Ponor stau aici cu turmele de oi și cirezile de vite. O călătorie aici e o întoarcerea în alte vremuri. Seara, stai la lumina felinarului – nu este o zonă electrificată – și asculți povești până târziu în noapte. Aici, la munte, e un loc perfect unde noaptea poți să privești cerul limpede împânzit de milioane de stele ce strălucesc și atunci înțelegi încă o dată că aceste lucruri simple sunt de fapt momente prețioase și spectaculoase.

» miniGhid «

Unde se află: Fundătura Ponorului se află în Munții Șureanu și face parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, care este o arie naturală protejată de interes naţional.
Cum se ajunge: Se merge pe șoseaua ce leagă Petroșani de Hațeg. Se intră apoi pe drumul spre Ponor, se trece prin Ohaba-Ponor, se continuă până unde se termină asfaltul și se face un drum la stânga, spre Federi. Noi am lăsat mașina acolo unde s-a terminat drumul asfaltat și am pornit pe jos, pe drumul din dreapta, despre care spuneam că e mai scurt – îl recomand dacă aveți GPS cu traseul. La întoarcere, am coborât prin Federi. Ambele trasee le-am parcurs în aproximativ trei ore – mers obișnuit, opriri pentru poze, pauze de stat cu ochii-n zări.
Unde stai: La un conac. Vara, se poate campa în apropiere de aceste sălașe – firește, știm cu toții că în asemenea locuri animalele sălbatice dau târcoale.
Web: Află detalii despre reguli de vizitare, trasee turistice, sfaturi pentru drumeții de pe site-ul oficial – Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina.
⦿ Trivia:

• În zonă nu este curent electric, prin urmare nu este acces la internet (eventual de la telefon, în cazul în care ai semnal), televiziune sau semnal la mobil (doar pe anumite vârfuri când urci). E bine să ai baterii de rezervă pentru camera foto, fiindcă nu ai unde să încarci acumulatorii.
• Să ai echipament de munte, sac de dormit, izopren (mai ales dacă știi că vei sta la cort), mâncare, apă.
• Respectă natura și comunitatea care trăiește acolo. Încearcă să nu faci gălăgie, să nu mergi cu mașina și alte motoare pentru a deranja viața diferită din acel loc. La plecare, nu uita să strângi gunoaiele și să le arunci acolo unde le este locul.

{Imaginile unde apar eu sunt făcute de Cami. Mulțumesc, Cami, mulțumesc, Vicu, pentru această aventură și imagini (a fost prima dată când am primit atât de multe poze cu mine dintr-o drumeție).
Pe Camelia o puteți urmări aici, unde postează fotografii faine din drumețiile ei.}

» Tu ce spui? «

◌ Ai fost la Fundătura Ponorului?
◌ Dacă da, cum a fost experiența ta? Dacă nu, te-ar tenta să mergi?
◌ Cum crezi că ar trebui protejată mai bine zona de cei care „uită” să respecte natura?

Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne întâlnim și pe Google+ | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest