Uneori, căutăm fără să ştim ce şi ne este dat să găsim fără să ştim pentru ce. Suntem parcă pe neaşteptate prinşi în goana după ceva şi, după ce primim, vânăm mai departe un altceva.Din nebunia asta de viaţă iute e tot mai greu să îţi pui frâu, să mai prinzi momente pentru tine, să înţelegi ce trăieşti şi să te mai desluşeşti. E aproape nepotrivit să îţi mai stea gândul la tăceri.
Și totuși, pentru că ne plac şansele şi oricând, oriunde, putem întâlni încă una, să ne facem timp de unele (cel puţin) ca să nu le risipim pe toate.
7 gânduri despre lume, şanse şi tăceri
Octavian Paler, frânturi din Caminante
Uneori, pierdem fără să ştim ce şansă am risipit.
Dar mă întreb dacă nu cumva tocmai cei care vântură lumea în toate părţile o cunosc cel mai puţin. Când să reflecteze la ceea ce au văzut? Abia au vreme să se amăgească, poate, că lumea nu mai are secrete pentru ei.
Există lucruri pe care le vei înţelege mai bine din amănunte şi din tăceri.
Nu descoperim nimic cu adevărat important într-o călătorie dacă nu descoperim în noi înşine.
Nu putem vedea toţi cerul ca un astronom, pământul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, păsările ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, să existe pe lume şi diletanţi a căror singură specialitate e melancolia. Şi, evident, eu fac parte dintre aceştia.
Lumea e plină de urmele celor care au crezut în ceva. Nicăieri nu există cea mai derizorie mărturie lăsată de cei care n-au făcut decât să spună “nu”.
Moartea e de ajuns pentru a da existenţei un tâlc mai ascuns.
» Tu ce spui? «
◌ Inspiră-ne și adaugă alte gânduri de la Octavian Paler, pentru că pe el l-am ales de data aceasta.
◌ Dacă ai citit Caminante, ce alte fragmente ai mai adăuga la cele prezentate?
◌ Este și pentru tine Octavian Paler unul din autorii la care te-ai dus când ai căutat inspirație?
Join the discussion