Nu ajung pe mare în Genova și nici nu părăsesc orașul pe o corabie, în căutarea unor ținuturi nedescoperite, dacă mai e posibil așa ceva.
Iau trenul. Cobor în Stazione Principe și primul care îmi iese în cale e Colombo. Cristoforo Colombo (sau, cum îl știm noi, Cristofor Columb). Cel puțin o zi am scăpat de Garibaldi, un gând ce m-a amuzat că mi-a trecut atunci prin cap. Firește că nu a fost așa, Garibaldi e peste tot, iar dacă nu-l mai vezi, sigur nu mai ești în Italia. Mă uit la Columb, el scrutează zările, îl las în pace o vreme și intru pe niște străduțe înguste, irezistibile. Urc și pe Salita alla Spianata di Castelletto pentru una din cele mai frumoase priveliști asupra orașului cu marea.
Simt nevoia să îmi cumpăr și o hartă a Genovei și constat că mă dezorientează și mai mult, nu știu de ce. O arunc în rucsac și iau la hoinărit alte străzi. E iunie, e dimineață, încă devreme, și totuși soarele e în stare să ardă ca nebunul peste Italia.
Marocani și nu numai, oameni din tot felul de locuri mai puțin norocoase, stau prin zona vechiului port al Genovei (Porto Antico) să vândă câte ceva. Peste tot, e o vânzoleală fără seamăn, o trăsătură a multor orășele italiene, și tot tipic Italiei este haosul aiuritor în care de fapt stă mult farmec. Îndrăgesc din prima acest oraș, cu toată zăpăceala din el. Oricât de banal ar suna, e unul din orașele în care simt deplin spiritul Italiei și spre care aș vrea să pot naviga în timp, să fiu pe străzile lui în alte epoci. Dacă ar fi posibil, aș alege a doua jumătate a secolului al XV-lea, atunci când îmi imaginez o Genovă la fel de tumultuosă și se pare că exact așa și era.
Orașul de la malul mării trăia cu frenezie și prospera – la docuri comerțul nu se oprea o clipă. Corăbii numeroase plecau încărcate cu lână, grâne și ulei de măsline și altele se întorceau cu sare, blănuri, condimente, aduse din sudul îndepărtat al coastei africane sau din nordul misterios al Islandei. Au fost anotimpuri când între zidurile masive din piatră ce înconjurau orașul roiau fără încetare negustori, marinari, constructori de nave, meșteșuguri.
Au fost vremuri când stradelele medievale vuiau de viață și haos și la fel e și acum, doar că nu mai dai de oameni călare, căruțe, animale care se loveau, înghesuiau, înghionteau în vânzători ambulanți și cumpărători. Au fost zile în care un băiat alerga pe străduțele Genovei, cobora în port și privea marea ce părea infinită. Așa s-a născut un vis, o aventură ce a schimbat lumea. În bine și în rău. Trec pe sub impozanta Porta Soprana sau Porta Sant’Andrea, un simbol al mândrei Republici Maritime – câteva secole, Genova a fost un oraș liber, înfloritor în Evul Mediu (perioadă din istoria Europei, între anii 500 – 1500). Monumentala poartă este una porțile vechi care a rămas din așa-numitele ziduri Barbarossa, construite în vremea lui Frederick Barbarossa sau Frederick I, din 1155 până în 1190 împărat al sfântului Imperiu Roman.
Pe o placă i se amintește trecătorului, aproape cu aroganță (dar nu poți să te superi pe Genova pentru asta), că orașul nu și-a pierdut vreodată mândria, nici independența.
Sono munita di soldati, circondata da mura mirabili… Se porti pace, puoi toccare queste porte. Se cerchi guerra, triste e vinto ti ritirerai.
adică
Sunt apărată de soldați și înconjurată de ziduri impresionante. Dacă vii cu gânduri pașnice, poți atinge aceste porți. Dacă încerci să provoci un război, te vei retrage învins și trist.
Genovezii
și-au numit orașul
Mândra,
Amanta Mărilor,
Republica Măreției,
La Superba.
Ajung la ceea ce se spune că este Casa di Cristoforo Colombo, unde s-a născut și a copilărit. Dacă vrei să crezi asta, deși unii spun că nici măcar nu s-a născut la Genova (știm însă cum sunt poveștile cu oameni ajunși faimoși – oricine vrea să fie al lui, dar sincer e treaba fiecăruia pe cine sau ce crede).
Îmi place și displace acest personaj. A fost extraordinar. A fost îndrăzneț, dar a fost crud, din lăcomia pentru faimă și bogăție. A mers la școală pentru că a fost băiat – fetele nu aveau această șansă, cu toate că școlile în acea perioadă nu erau locuri prea atrăgătoare, așadar a știut să citească, să scrie, a învățat noțiuni de bază de aritmetică, latină și gramatică.
În acele timpuri, fiii își ajutau tatăl în munca lui și îi preluau apoi afacerea. Cristofor a lucrat ani mulți în țesătoria pe care o avea părintele lui ceea ce nu l-a încântat deloc, fiindcă gândurile lui erau la mări, bogăție, faimă, iar ca țesător nu putea să aibă toate acestea. Într-o zi a coborât în port, s-a angajat pe o corabie și a plecat pe mare. Așa a început o aventură.
Despre Cristofor Columb – câteva lucruri știute mai mult, mai puțin sau (poate) aproape deloc
# Familia
# Pe mare
# 10 ani
Monarhii de atunci ai Portugaliei, Franței și Angliei l-au refuzat, pentru că sfătuitorii lor i-au convins că toate calculele lui erau greșite și că această călătorie ar dura mult mai mult decât a estimat Columb. Același lucru li s-a spus și regilor Spaniei, Ferdinand și Isabella. Ceva însă i-a făcut pe aceștia să nu-i bage în seamă pe cei care susțineau că visul lui Columb e nebunesc și imposibil și i-au dat banii necesari pentru călătorie.
# Apă. Numai apă.
În acele timpuri, cei mai mulți europeni credeau că există doar Europa, Asia și Africa și restul e o întindere de apă. Columb a fost însă un norocos. Când a pus din nou piciorul pe pământ, deși a crezut că se afla în Asia, ajunsese în America, pe atunci necunoscută europenilor. A fost în octombrie 1492.
# Darul europenilor
# Crud. Neomenos.
Pe insula Hispaniola (La Española) a fondat prima colonie spaniolă din Lumea Nouă, pentru că descoperise că locul avea ceva ce i-a plăcut mult: aur. Nativii insulari care nu reușeau să adune suficient aur erau pedepsiți crunt și puteau să rămână fără mâini (li se tăiau), iar coloniștii spanioli care nu acceptau aceste practici erau spânzurați.
Un trimis regal a aflat de toate acestea, l-a arestat pe Columb și l-a trimis în Spania, în lanțuri. Regele Ferdinand i-a oferit libertatea și, mai mult, i-a susținut financiar cea de-a patra călătorie spre Lumea Nouă.
# Finalul
În cele din urmă, Columb a ajuns înapoi în Sevilia, cel puțin așa s-a crezut. În 1877, în interiorul catedralei Santo Domingo s-a descoperit o cutie cu rămășițe umane pe care era scris numele navigatorului iar asta a dus la întrebarea firească: Au luat spaniolii rămășițele altuia? În 2006, s-au făcut teste ADN pe cele din Sevilia și, cel puțin după unele rezultate, s-a demonstrat că aparțin lui Columb. Autoritățile din Republica Dominicană au refuzat însă să acorde dreptul de a fi analizate rămășițele rămase acolo.
Prin urmare, e posibil ca exploratorul să fie îngropat și în lumea veche, din care a plecat, și în lumea nouă, unde a ajuns din întâmplare și a trecut-o pe harta lumii.
Iar el a trecut în cealaltă lume așa cum și-a dorit să fie în viață: faimos și bogat.
Nostalgii genoveze și câteva lucruri despre Colombo. Cristoforo Colombo.
» ESENȚIAL «

• A făcut prima călătorie pe mare la 19 ani.
• Zece ani a încercat să obțină finanțare pentru călătoria lui pe mare prin care dorea să găsească o rută maritimă spre Asia.
• În octombrie 1492 a ajuns în America, necunoscută pe atunci europenilor. A crezut prima dată că se află în Asia.
• A fost descris ca un bărbat curajos, dar crud, violent, neomenos.
• A murit la 55 de ani, în Valladolid, Spania.
» Tu ce spui? «
◌ Dacă ai fost în Genova, ai vizitat casa lui Cristofor Columb?
◌ Cum ți se pare acest aventurier? Ce alte lucruri știi despre el?
◌ Ce alți aventurieri din alte vremuri te-au inspirat?
Join the discussion