La Polul Nord: experienţe fără limite

Când l-am întrebat pe Orlando Szasz dacă ar dori să povestească pentru cititorii Călătorii la Singular despre aventura lui la Polul Nord, mi-a răspuns repede şi firesc: sigur că da.

De altfel, la fel de repede am aflat că s-a hotărât şi să plece în această expediţie extraordinară. Nimic surprinzător. Pentru un om de afaceri, a lua o decizie în câteva minute, indiferent cât de aventuroasă, ar trebui să fie ceva cât se poate de obişnuit.

Mai degrabă mi se pare (puţin) neobişnuit şi surprinzător faptul că, deşi călătoreşte din pasiune şi a văzut o bună parte din lumea asta, nu are propriul blog unde să povestească despre experienţele trăite. Şi nici nu îl tentează asemenea încercări, spunând că este un perfecţionist şi ştie ce lucruri poate face excelent. A avea un blog nu intră aici. Dar este minunat şi mult de apreciat că îşi găseşte timp să povestească despre călătoriile lui. Iar cea la Polul Nord este unică pentru oricine, prea frumoasă pentru a nu fi spusă pe un blog de călătorii.

Așa a început o aventură și povestea ei spusă de Orlando Szasz. În cinci minute m-am hotărât: merg la Polul Nord. Ştiam că va fi una din cele mai spectaculoase experienţe pe care le-aş putea trăi, aşa că n-am stat pe gânduri. Aventura mea nordică a început într-o dimineaţă fierbinte de iulie, când din Cluj-Napoca am luat un avion până la München, de unde cu un alt avion am mers la Helsinki. Aici i-am întâlnit pe tovarăşii mei de aventură, veniţi din toate părţile lumii. Efectiv de pe toate continentele. A doua zi am pornit din Helsinki spre Murmansk, unde ne îmbarcam pe nava ce ne ducea la Polul Nord.

Citisem undeva că Murmansk este un loc încântător în luna iulie, când liliecii sunt în floare. Era iulie şi tot ce-am văzut acolo semăna cu vechile oraşe miniere ale României. Totul era cenuşiu. Tern, fără culoare, fără un dram de pitoresc. Asta însă nu i-a împiedicat pe ruşi să se laude teribil cu acest oraş, aşa că ne-au ţinut acolo câteva ore şi ne-au făcut să vizităm ceea ce ei numesc atracţii turistice: o gară ponosită, piaţa cu 5 colţuri (erau nişte intersecţii pe-acolo şi formau 5 colţuri), monumentul farului, monumentul eroului rus. Desigur, dacă n-ai încotro, faci şi asta.

În sfârşit a venit și vremea îmbarcării. Nava 50 de ani de victorie, așa se numea, una rusească, pusă cât de cât la punct de americani pentru a putea fi folosită în croaziere de acest gen, era pregătită. Și imensă ― 159 de metri în lungime şi 30 de metri lăţime ― chiar lăsa impresia, de fapt nu era doar o impresie, că eşti acolo în deplină siguranţă. După două zile de navigat pe Marea Barents, am ajuns în zona arhipelagului Franz Josef, la aproximativ 1.000 de kilometri de Polul Nord.

Peisajul era spectaculos. Uimitor. Au apărut banchizele. Am văzut primele balene.

Cu cât înaintam, urşii polari au început să-şi facă şi ei apariţia. Unul mai curios şi, după cum arăta, cam flămând, s-a apropiat mult de nava oprită. Altul îşi căuta în continuare hrana, fără să pară în vreun fel interesat sau deranjat de prezenţa noastră. Zgomotul elicopterului speriase o ursoaică şi puii ei. Fără îndoială, a fost pentru prima dată când au auzit un asemenea sunet.

Mulţi m-au întrebat dacă asemenea expediţii nu afectează mediul, sălbăticia zonei, habitatul animalelor. Eu spun că nu. Nava nu poluează, tot ce era în interior era eco-friendly, totul se recicla. Iar pe unele insule pe care am ajuns şi am coborât, am adunat gunoaiele aduse acolo de ape.

» Asemenea expediţii se fac o singură lună pe an.
» Din echipaj fac parte şi un antropolog, un istoric şi un biolog, care ţineau în fiecare zi diverse seminarii interesante despre zona de aici. Sunt profesionişti, oameni care ştiu ce înseamnă să ai grijă de natură şi sunt extrem de responsabili în tot ceea ce fac.

Din păcate, spuneau că încălzirea globală are un impact puternic asupra zonei.

Mi-am petrecut dimineţi, după-amiezi, seri şi nopţi (un fel de a spune, fiindcă era în permanenţă lumină), stând pe puntea vasului şi privind ore în şir marea ce părea că n-are margini. După două zile bune de mers pe mare, a început un alt spectacol fascinant: cel din ţinutul gheţurilor.

Nava îşi croia drum printre acele bucăţi imense de gheaţă, iar uneori se oprea, blocată între ele. O lua de la capăt şi, în cele din urmă, reuşea să-şi facă loc şi să meargă mai departe.

Ore, zile la rând, peisajul rămânea acelaşi. Şi totuşi, era ca o vrajă. Stăteam şi priveam neîncetat, nu mă puteam plictisi, nu voiam să-mi desprind privirea de acel spectacol.

Simplu, desăvârşit, grandios. Totul părea ireal: albul halucinant al gheţurilor nesfârşite, ziua ce nu ajungea niciodată la capăt, soarele ce apărea uneori şi învăluia locul într-o lumină uimitoare.Mi se părea incredibil să fiu înconjurat de atâta frumuseţe naturală.Mă bucuram de liniştea acelui loc şi resimţeam acea atmosferă tihnită din jurul meu într-o stare continuă, extraordinară de calm. A fost ca o purificare a minţii.

În jur era doar natură pură şi totul îmi părea perfect. În acel capăt de lume, izolat, însingurat, am învăţat să privesc altfel natura. Asemenea experienţe nu ţi le poţi imagina. Cu siguranţă, trebuie să le trăieşti.

Privind gheaţa masivă învinsă sub greutatea navei, mă gândeam uneori la primii navigatori care au ajuns în acest ţinut. Îmi imaginam cât de vulnerabili erau şi se puteau simţi în corăbiile lor simple. Sigur, asta nu i-a descurajat pe unii care au reuşit să străbată întinderea de gheţuri şi să atingă Polul Nord.

Văzând acum cu câtă greutate înaintează uneori acest spărgător de gheaţă, considerat cel mai puternic din lume, şi cum este din când în când încolţit de banchize, aventura acelor primi navigatori pe aici îmi pare de-a dreptul uimitoare.

Fără limite: 100% experienţe de Polul Nord

» Pe gheaţă «

M-am plimbat pe gheață, dar evident nu a fost orice fel de gheaţă. A fost gheaţa de la Polul Nord.

» Deasupra gheţurilor «

Nava era dotată cu un elicopter. Plimbarea deasupra gheţurilor a fost una din cele mai grozave amintiri pe care le puteam primi de aici.

» Urșii polari «

Am privit urşii polari în mediul lor natural. Este un alt spectacol de care nu te poţi sătura. I-aş fi privit ore în şir, cu acea curiozitate a omului dornic să vadă ce va urma, ce vor face, cum vor reacţiona în anumite situaţii.

» Pe lângă aisberguri «

Am trecut pe lângă aisberguri uriașe şi am văzut sutele de mii de păsări pe stânca lui Rubini (Rubini Rock). O întâlnire cu un aisberg este întotdeauna impresionantă. Magnifică este şi stânca Rubini sau Rubini Rock, din arhipelagul Franz Josef, unde se află cea mai mare colonie de păsări din zona Arcticului.

»Baia în Arctic «

Am făcut o baie în Oceanul Arctic, însă sincer să fiu chiar nu aveam de gând să fac aşa ceva. A fost groaznic, pur şi simplu groaznic, dar nu puteam să ajung la Polul Nord şi să nu încerc experienţa asta.

Iar când am văzut atâta lume, femei şi bărbaţi, unii mult mai în vârstă, pregătiţi şi hotărâţi să înoate în ocean, mi-am zis că nu pot rata o baie în Oceanul Arctic. Aşa că m-am aşezat la coadă. Mergeam doar câte unul. Când mi-a venit rândul, m-am aruncat cât mai departe, ca să înot cât mai puţin. Traseul era aşa: înotai până la navă, o atingeai şi te întorceai.

Impactul cu apa rece a fost atât de puternic încât în primele secunde nu am simţit nimic. În momentul în care m-am întors şi am ieşit din apă, mi-am dat seama că nu îmi mai simţeam picioarele. M-am cam speriat, am mers repede la saună şi în câteva minute mi-am revenit.

Pentru fiecare era pregătit un pahar de vodcă pe care să-l bea înainte de a sări în apă. Eu cum nu beau tărie, nu am luat. Pe urmă mi-am dat seama că vodca îşi avea atunci rostul ei. Fără îndoială, călătoria la Polul Nord a fost cea mai minunată aventură a mea de până acum. Tot ceea ce a implicat ― efortul făcut, costul excursiei, timpul ― a meritat din plin.

Este acel gen de călătorie din care te întorci îmbogăţit prin ceea ce trăieşti, vezi, înţelegi, experimentezi.

Îmi dau seama acum cât de mult m-a schimbat şi inspirat această expediţie. Am înţeles ce minunate sunt asemenea călătorii în care ai ocazia să (re)descoperi natura în toată frumuseţea ei. Simplă, autentică, sălbatică. Şi să nu ai nevoie de nimic altceva. Să te bucuri de tihna pe care ţi-o dăruieşte, de spectacolul ei firesc, fascinant, de simplitatea ei.

Când nava a dat semnalul de pornire înapoi, am aruncat o ultimă privire spre gheţurile de la Polul Nord.Ştiu că nu voi mai vedea vreodată acel loc. Dar a fost suficientă o întâlnire în care mi-a oferit zeci de momente memorabile. Unice. Pe care le voi avea mereu.

Fotografii: © Orlando Szasz

» Tu ce spui? «

◌ Cum ţi se pare o astfel de călătorie?
◌ Visezi să trăiești aceste experiențe?
◌ Dacă ai merge la Polul Nord, ai experimenta o baie în Oceanul Arctic?

Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne întâlnim și pe Google+ | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest