O noapte de vară la Mănăstirea Dragomirna

Când vine vorba de mănăstiri, mereu îmi amintesc, păcatele mele, de simpatica povestire a lui Vasile Voiculescu, Chef la mănăstire. Să-mi fie cu iertare!

Când îmi aduc aminte
de Mănăstirea Dragomirna,
este un pic altceva.

Îmi amintesc atmosfera de taină închisă între zidurile masive şi reci, pe care le-am străbătut când ceasul mergea spre ora 12 în noapte. Ziua plecase de mult, bătea aproape miezul nopţii şi noi umblam năuci prin Mitocu Dragomirnei. Căutam o pensiune. Am ajuns în pădure.

Până la urmă am găsit pensiunea la margine de pădure ― a doua zi dimineaţa am descoperit paradisul pe care l-am bănuit în toiul nopţii. Proprietara plecase la Suceava, aşa că mi-a spus la telefon să mergem la Mănăstirea Dragomirna, să înnoptăm acolo. La mănăstire, maicile ne aşteptau.

Era o noapte clară,
mii de stele erau cu noi şi,
în acea tăcere de taină,
desluşeam doar paşii acelor
călugăriţe grăbite,
foşnetul hainelor
ce se pierdeau în noapte,
umbrele ce alergau
dintr-un loc în altul.

Am intrat într-o clădire, străbăteam un culoar întunecat, între ziduri care mă făceau să simt mai degrabă fiori în faţa a ceea ce încercam să disting, dar nu puteam.

În faţă, măicuţa lumina calea
ţinând în mână o torţă improvizată.
Cât de reală putea fi imaginea asta?
Îmi imaginam că sunt supusă
unui test al iniţierii.
Într-o lume pe care noi,
cei din afara ei,
nu aveam voie să o înţelegem.
Eventual, bănui sau crea,
aşa cum ne lăsa imaginaţia.

Am ieşit în curtea mănăstirii şi am rămas acolo, aşteptând să mergem spre locul unde vom înnopta. Am stat în curtea mănăstirii în miez de noapte, am început o joacă de-a fotografia şi am privit alte umbre ce ne-au făcut să o luăm razna printre gânduri nerostite.

Ne-am odihnit în acea noapte într-o clădire pe care maicile au construit-o în incinta mănăstirii tocmai pentru a găzdui călători. Am aflat că abia au terminat de amenajat camerele, prin urmare, în acea seară de vară, noi am fost primii călători cazaţi acolo.

Măicuţele s-au retras în chiliile lor, iar noi am ieşit din camere şi am stat atunci afară privind drumul lunii în acea noapte şi ciulind urechea la liniştea aproape nefirească. Întreruptă, din când în când, de un greier insomniac ori de un altul amorezat până peste antene.

În asemenea momente liniştite din nopţile de vară poţi înţelege cum se trăieşte deplin. Mi se părea copleşitor gândul că tot ceea ce mă înconjura atunci era destinat într-un fel veşniciei. Iar eu îmi trăiam clipa exact în acel prezent, iar cu clipa următoare nu făceam decât un alt pas spre amurg.

A doua zi dimineaţa, măicuţele ne-au omenit cu un mic dejun frugal. Ne-am luat apoi la revedere de la ele, mulţumindu-le pentru tot. Pentru cerul încărcat de stele ce ne-a zâmbit în acea noapte, pentru frumuseţea firească şi prea des uitată a unei nopţi de vară. Pentru regăsirea sau întâlnirea cu un timp care mi-a reamintit că îmi este dat într-o anumită măsură.

Nu pentru a fi risipit.

» Ctitorul bisericii mănăstirii Dragomirna este mitropolitul Moldovei, Anastasie Crimca. Construirea ei a început în 1602.
» Fațadele bisericii au fost lucrate din piatră brută.
» Biserica are dimensiuni impresionante: 35 de metri lungime, doar nouă metri și jumătate lățime și o înălțime de 42 de metri.
» O bijuterie a bisericii este turla, învelită în trandafiri dăltuiți în piatră.
» În 1627, în jurul bisericii Dragomirna s-a construit un zid masiv și înalt, cu turnuri de apărare, ceea ce îi dă aspectul unei fortărețe.

» miniGhid «

• Cu mașina, dinspre Suceava: La ieșire din Suceava, spre Rădăuți, în Ițcani, după podul de cale ferată se face prima la dreapta spre Mitocu Dragomirnei. La intersecția cu localitatea Adâncata se face la stânga, se trece prin localitatea Mitocu Dragomirnei și după aproximativ 3 km se ajunge la mănăstire.
• Cu mijloc de transport în comun: Circulă mașini din Suceava.
• Distanțe: din Suceava – 12 kilometri ; din Piatra Neamț – 116 kilometri ; din Gura Humorului – 46 kilometri.

Noi înseamnă eu alături de Adina, Marius și fiul lor, Luca. Împreună am călătorit în acea vară în Bucovina.

Imagini: Marius Ristea

Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest