Am fost de zeci de ori la Mănăstirea Suceviţa. Fiindcă am fost de zeci de ori în Bucovina. Traseul meu preferat spre Suceviţa este dinspre Vama, prin Pasul Ciumârna.
⦙ Este fantastic acest drum. Croit prin pădure, înviorat pe alocuri de câte o fâneaţă ce râde în soare, ondulată pe dulcea obcină. Unii spun că
⦙ aici vezi cel mai frumos peisaj al Bucovinei. Am îndoieli cu privire la cel mai, cea mai. Mai ales când e vorba de peisajele Bucovinei.
Opresc şi zăbovesc. Încet. Încet. La ce atâta grabă? De fiecare dată când ajungeam la Suceviţa, de altfel în oricare alt loc, mă găseam mereu în grabă. Ca şi cum cineva mă obliga să văd într-o zi tot ce se putea vedea acolo (mai degrabă credeam eu asta). Sau ce ne spun ghidurile turistice că nu trebuie să ratăm. Am început să fiu indiferentă la trebuie să vezi ori nu trebuie să ratezi!
Între timp, am crescut, şi nu doar că am mai crescut, dar vreau să cred că am și un pic mai multă înţelepciune faţă de acum zece ani. Aşa că, am hotărât să o iau încet. Fără grabă. La ce foloseşte graba atunci când călătoreşti?
A fost un vot simplu. Azi, doar Suceviţa. În acea vară am găsit gazdă la o pensiune în apropiere de Vama. Am pornit destul de dimineaţă de la pensiune cu gândul de a ajunge la Putna. Pe drum, îmi făceam planuri – voi opri măcar cinci minute la Marginea ca să mai cumpăr un vas de ceramică. Nu a mai fost nici Marginea, nici Putna.
SUS: Mănăstirea Sucevița
Fotografii: Mira Kaliani / Călătorii la Singular
Am oprit la Suceviţa. Şi mi-am spus ca de data aceasta să rămână doar Suceviţa. Nimic mai mult. A fost ceva nou, cu totul diferit. Ce făceam până atunci când ajungeam la Suceviţa? Intram în incinta mănăstirii, fotografiam repede biserica, plecam. O altă destinaţie planificată minuţios mă aştepta.
Acelaşi ritual turistic făcut de multe ori. Aceleaşi fotografii. În acea zi, am zis, gata, ajunge, vreau altceva. Era o superbă zi de vară, aşa că am avut tot motivul din lume să urc pe vârful dealului de lângă mănăstire.
Să stau acolo să privesc de sus lumea, Sucevița, şi să fac fotografiile pe care nu am vrut să am, până atunci, răgazul să le fac. Ce putea fi mai potrivit pentru o astfel de zi?
Ai urcat vreodată aici? Dealul acesta (ca multe altele, să spun drept) este destul de înşelător. Privit din curtea mănăstirii, nu părea cine ştie ce, mi-am spus într-o clipită sunt sus.
N-am fost chiar într-o clipită, dar nu a durat nici chiar o veşnicie, din păcate.
Era atât de frumos
şi măreţ
încât aş fi vrut ca
acele momente
să se dilate la infinit,
să rămân în acel tablou
plin de viaţă,
să nu se sfârşească nicicând
acea secundă.
SUS: Mănăstirea Sucevița, vedere de pe deal
Fotografie: Mira Kaliani / Călătorii la Singular
De sus, imaginea a fost cuceritoare. Se vede? Tot privind fotografia mă gândeam cum s-ar vedea oare de pe dealul celălalt?! Data viitoare cu siguranță.
Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest
Join the discussion
bună idee, asta cu privitul de sus, de pe deal! cu prima ocazie voi încerca 🙂
nu am urcat pe deal, din pacate… asa cum ai mentionat repezeala si de multe ori obsesia de a trece prin locuri populare ne indeparteaza de la esenta, de la perspectiva intregului, reusind doar sa “zoom-am”, de multe ori fara sa ne gandim sau sa indeptam atentia la tot ce foarmeaza acel intreg si sa experimentam o viziune de viata atotcuprinzatoare.
Chiar merită să încerci… am uitat acolo de timp, de toate! 🙂
Frumos spus, mulţumesc pentru comentariu.
Aşa este, deseori trecem grăbiţi și cam uităm să ne bucurăm de lucrurile care ne fac plăcere.
A fost o experienţă simplă, tocmai de aceea a fost atât de grozavă! Când ai ocazia, încearcă!
poze excelente. cu ce aparat le-ai facut?
Cu un Nikon D200.
La ultima, cea cu fotografia de pe deal, am avut noroc de o zi superbă şi mai ales să fiu cu cineva care se pricepe mult mai bine decât mine la fotografii. De la el am învăţat şi învăţ în continuare arta asta de a face fotografii. Şi îmi place extraordinar!
faci niste fotografii formidabile, Mira! eram cat pe ce sa fiu invidios 🙂
Nimeni nu îmi spune că scriu fabulos, toţi vorbesc de fotografii 🙂 Of, of…
Intr-adevar fotografia este ceva mai senzuala , dar ce se intampla daca simturile dau gres sau nu ne lasa sa descoperim ce este dincolo? … as vrea sa incurajez scrisul. pentru mine mesajul este cuceritor, pentru ca este sincer si pastreaza individualitatea scriitorului, si aduce un strop de nou in largirea perceptiei noastre.
Da, dar să nu uităm că o fotografie atrage repede privirea şi, vorba veche, spune mai mult decât o mie de cuvinte 🙂
Mulţumesc pentru mesajul tău.
eu aş contrazice vorba asta, cât ar fi ea de veche 😉 căci pentru un om care are ceva de spus, fotografia nu-i decât un pretext, un imbold sau o unealtă ajutătoare ca să exprime frumuseţi ce clocotesc înăuntru-i. nu?
Ei, Catherine, era o vorbă veche, nu trebuie neapărat să credem în ea… dar după cum vezi, fotografiile ne cam fură privirile… sau nu o fi aşa? Cine mai ştie 🙂
Când te decizi să încerci și dealul din față să dai de știre, că poate o să aveți companie 😉
Haha, bine Mihai, o să ţin minte! 🙂