Pământul nu mai este, pământul e înecat în aburi lăptoși ce se aseamănă cu marea. Suntem deci singuri acum cu luna, în imensitate, iar luna arată ca un balon ce călătorește în fața noastră.
La 8 iulie 1887, scriitorul Guy de Maupassant (5 august 1850 – 6 iulie 1893) a făcut călătoria vieții lui. În acea zi de vineri, dimineața primise așteptata telegramă de la Paul Jovis, căpitanul Jovis, în care era anunțat: „Timp frumos. Granița cu Belgia. […] La ora 5 la fabrica de la Villette sunteți așteptat.”
Cei doi s-au cunoscut pe la începutul anului. Maupassant, cronicar literar la Figaro, l-a întâlnit pe Jovis, care lucra la construirea unui balon pentru zboruri cu turiști. Maurice Mallet, proiectantul balonului, povestea cum a ajuns Maupassant să urce în nacela balonului și să facă acel zbor, în acea vreme un lucru extraordinar.
Într-o dimineață, dl. Jovis era la atelier și radia. «Vești bune», mi-a strigat de îndată ce m-a văzut, «am găsit un nume și un naș pentru balon». L-am întrebat: «Unde?», «La masă, la domnul Guy de Maupassant; el a dat numele balonului.. Se numește Le Horla!» {Le Horla era titlul unui roman de-al lui Maupassant, publicat cu un an înainte.}
[…]
Aceste cuvinte au avut asupra mea un efect magic. Simțeam că suntem pe cale să realizăm o expediție ce va lăsa urmări în analele navigației aeriene. Un poet, iată de ce avem nevoie pentru a interpreta marile momente ale vieții aeronautice. Cei prudenți să rămână pe pământ dacă asta vor, atâta timp cât oamenii înțelepți urcă la bord.
Același Mallet spunea mai târziu că Jovis se deosebea de toți aeronauții pe care îi cunoștea, prin faptul că, ori de câte ori pornea într-o expediție cu balonul, le menționa de la început călătorilor inclusiv direcția spre care se îndreptau și unde urma să aibă loc aterizarea. „Și nu se înșela niciodată… sau atât de rar încât nici nu merită să vorbim”, menționa Mallet.
La ora cinci după-amiaza, Maupassant a intrat pe poarta fabricii unde „balonul zăcea în curte și părea ca un tort făcut din pânză galbenă, turtit pe pământ sub o frânghie”, iar vreo două, trei sute de curioși se uitau la el și examinau nacela. Maupassant a povestit întreaga aventură într-un articol din Le Figaro, apărut după câteva zile.
Balonul începe să primească gaz și crește încet. Câteva mici găuri și zgârieturi, produse în timpul transportului, sunt descoperite și acoperite cu bucăți de ziar aplicate pe pânză. Metoda de reparație alarmează și nedumerește publicul.
Când totul e pregătit, domnul Jovis comandă:
«Să-i dăm drumul!» și dintr-o lovitură taie cu cuțitul funiile ce țin balonul la pământ și Le Horla își primește libertatea.
Într-o secundă am dispărut. Nu simțim nimic. Plutim, urcăm, zburăm, planăm. Prietenii noștri strigă și aplaudă, dar cu greu îi mai auzim, cu greu îi mai zărim. Suntem deja atât de departe! Cum? Chiar i-am lăsat pe acei oameni acolo jos? E posibil?
SUS •• Guy de Maupassant, 1888 / Foto: Nadar
Maupassant a urmărit fascinat spectacolul priveliștilor ce se perindau călătorilor. Parisul se întinde „ca o pată de un albastru închis”, o pată întretăiată de străzi și din loc în loc țâșneau cupole, turnuri, turle. Orașul rămâne în urmă, tot mai departe, și încep câmpurile verzi și pădurile aproape negre. Sena, fluviul, arată ca un șarpe imens, „înfășurat, întins, nemișcat, căruia nu-i vedem nici capul, nici coada”.
Soarele pe care nu l-am putut vedea de jos reapare pentru noi, ca și când ar răsări din nou, iar balonul nostru e luminat de strălucirea lui. Trebuie să pară ca o stea celor care ne privesc.
Balonul, „o enormă jucărie, liberă și docilă” pare, în același timp, „dus de vânt, în fața căruia nu putem comanda”. Seara, când luna apare, călătoria capătă o altă savoare pentru aventurier:
Pământul nu mai este, pământul e înecat în aburi lăptoși ce se aseamănă cu marea. Suntem deci singuri acum cu luna, în imensitate, iar luna arată ca un balon ce călătorește în fața noastră.
Nu mai simțim nimic, nici bătăile inimii, am devenit ceva inexprimabil, niște păsări care nici măcar nu se mai obosesc să bată din aripi.
Orice amintire a dispărut din sufletele noastre, orice grijă s-a dus din gândurile noastre, nu mai avem regrete, planuri, nici speranțe. Privim, simțim, ne bucurăm nebunește de această călătorie fantastică; nimic nu e pe cer, doar noi și luna!
Așa cum a scris Jovis în telegrama către Maupassant, călătoria lor cu balonul s-a încheiat în Belgia, la malul mării.
Comments are closed