Auzisem de o grămadă de vreme de cioplitorul în piatră din Apuseni. Sau omul care face lespezi. Nu din cele care se pun pe morminte. Din cele pe care oamenii de acolo, şi nu numai, le folosesc pe post de tigăi. Şi fac pe ele nişte plăcinte nemilos de bune.
Aproape că uitasem de povestea lui, dar în timp ce priveam micuţa colecţie de la Muzeul Etnografic din Albac, cel care făcea pe ghidul mi-a amintit de Nicolae Tomuş, omul cu lespezile. Întâmplarea a făcut să-l cunoască pe fiul lui. Sigur că nu întâmplarea a fost, acolo toată lumea ştie pe toată lumea. L-a sunat şi a aflat că tocmai este în Albac (ce întâmplare!) şi mă poate duce el acasă la tatăl lui, în satul Bărăşti, la vreo cinci kilometri de Albac.
PAPUCUL

Au venit și copiii. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase… oh, doamne, omul ăsta chiar celebrează viaţa. Soţia lui s-a aşezat în faţă, ţinând lângă ea un copil. În spate, au intrat alţi cinci.
„Numai doi sunt ai noştri, ceilalţi sunt din vecini”, mi-a spus el de parcă mi-a citit gândul pe chip (ar trebui să exersez fața-poker). Desigur. O altă femeie a renunţat. Nici nu mai avea unde să stea. Eu eram confuză. Fix eu lipseam din echipă. Mă uit în partea din spate a maşinii, nu ştiu de ce, şi număr patru bărbaţi instalaţi acolo, ca într-o căruţă. Uite ce înseamnă transport eficient.
Copiii voiau să vadă poze şi să le fac poze. Din faţă li se spunea permanent să fie cuminţi. Erau, chiar erau, doar că erau curioşi şi nu ascundeau asta. Ca toţi copiii, de altfel.
DRUMUL

Încă un deal și maşina dădea semne de epuizare. Încercam să ţin minte stânga, dreapta, ca să ştiu pe unde să o iau la întoarcere. Pe drumuri din astea nici nu-ţi dai seama când apuci într-o direcţie total greşită. Dar soarele era la locul lui, aşa că nu-mi făceam griji.
MEȘTERUL

„Întâi şi întâi, merg aici, în spatele casei, ca să aleg piatra. Uite, asta e grozavă!… Trasez apoi marginea lespezii, dar o fac aşa ca pe vremuri, când nu ştiam ce-i ăla compas. Şi mă apuc să cioplesc.”
S-a oprit din povestit. Îi urmăream mâinile. A apucat toporul cu amândouă, l-a ridicat deasupra capului. Bucăţele de piatră au săltat în toate părţile. Instinctiv, mi-a venit să închid ochii. Mă uitam însă hipnotizată parcă de lama ce lucea puternic şi am văzut cum a atins domol, cu precizie, conturul făcut ca pe vremuri. A stabilit apoi grosimea lespezii, a pus mâna pe fierăstrău și a început să taie în piatră. Să îi dea forma. Gata, a mai făcut o lespede pentru plăcinte, mai avea doar să o șlefuiască.
GUSTUL

ÎNTRE PIATRĂ ȘI PĂDURE

Pentru mine,
călătoria aici
pare poezie.
Pentru ei,
viaţa aici este
o permanentă
provocare.
Încercare.
Durele luni de iarnă îi ţin deseori captivi în casele lor de pe dealurile acestea teribil de frumoase și izolate. Şi totuşi nimic pe lume nu i-a putut face pe unii să plece din Apuseni. Probabil că prin alte locuri n-ar supravieţui.
Viaţa lor
este
între
piatră
şi pădure.
Meşterul Tomuş ştie să cioplească în piatră ― aşa cum a învăţat de la tatăl lui ― şi să lucreze lemnul. De peste 30 de ani a stat tot între lemn şi piatră. Şi vorbeşte cu atâta pasiune de aceste meşteşuguri de parcă ieri le-a desluşit din taine.
UNEORI...

– Îmi pare rău că Sava, nevastă-mea, nu e acum acasă, v-ar fi făcut nişte plăcinte pe lespede, mi-a spus înainte să-mi iau rămas bun.
– Ah, nu-i nimic, am răspuns eu, încercând să fiu cât mai convingătoare că așa este. Sunt convinsă și azi că mie mi-a părut rău de un milion de ori mai mult că Sava nu a fost acasă. Fir-ar, uneori chiar am ghinion. M-am mulțumit în acea zi doar cu piatra și lemnul și povestea. Plăcintele pe lespede rămân pentru data viitoare.
» Tu ce spui? «
◌ Ai gustat vreodată plăcinte făcute pe lespede de piatră?
Join the discussion
habar nu aveam de asa ceva 🙂
foarte fain, Mira!
Asta înseamnă că n-ai mâncat niciodată plăcintă făcută pe lespede? Chiar nu pot să cred 😀
Frumos Mira, imi place articolul asta.
🙂
Mă bucur, Vlad :)… şi bun venit! M-am uitat pe blogul tău, sper să publici mai des, fotografiile din Deltă sunt minunate 🙂
nimeni nu-i perfect: nici macar eu 🙂
Buna am rugamintea de a primii un nr de telefon pentru a contacta acest mestesugar Va multumesc anticipat
V-am răspuns prin email. Toate bune!
Este ceva extraordinar! Păcat ca se pierd obiceiurile pur românești, modul de trăi , de a pregăti mâncare sănătoasă, moștenită din neam.