În astfel de zile îmi dau seama cât de uşor este să fim fericiţi. De fapt, fericirea nu e deloc de neînţeles, nici măcar complicată. Ea este mereu cu noi, stă prin sufletele noastre, dar cred că, pe măsură ce creştem şi devenim oameni mari, plini de responsabilităţi, învăţăm (poate nu toţi) să o ţinem cât mai bine ascunsă şi să fim tot mai falşi în zâmbete.
Cu toţii trăim momente
când vrem să arătăm
lumii întregi,
cu sinceritate,
că suntem tot o
fericire.
Mă plimbam prin Liguria, la malul mării, prin locuri colorate, vesele, animate. A fost o zi de sâmbătă cu soare din plin, cu priviri tandre şi jurăminte pe veci. M-am simţit parte din toată această atmosferă în care, da, un clişeu, iubirea i-a atins pe toţi. 
Pe faleza din Monterosso al Mare am văzut o frumoasă mireasă care poza împreună cu o fetiţă. M-am oprit şi i-am făcut şi eu o fotografie. Mirele îşi privea soţia, şi ea pe el, cu un drag şi o fericire care sper să rămână acolo între ei până la nunta de aur şi ce va mai urma. Şi, recunosc, mi-a plăcut mult rochia ei simplă, elegantă, asortată perfect cu ea, cu marea.
De la Santa Margherita nu ai avea de ce să ceri ceva mai mult. Laetitia mi-a spus că este locul în care a stat când a venit prima dată în Italia, în urmă cu zece ani, şi, gata a fost, ştia că asta e ţara unde îşi doreşte să trăiască.
Am mers sus, la Chiesa di San Giacomo di Corte, o superbă biserică din secolul al XVII-lea. De aici, Santa Margherita Ligure arăta cuceritor. Biserica era toată gătită în aşteptarea Paolei şi a lui Marco. Am coborât însă la ţărmul mării înainte de a veni mirii la biserică, dar mi-am imaginat că doi oameni care au aceste nume nu pot să fie decât frumoşi. Şi îndrăgostiţi unul de altul, pentru totdeauna. 
Tot în acea zi, Portofino a avut şi el poveştile lui de dragoste. În timp ce mergeam spre castel şi pentru a privi de la înălţime acest frumos vechi sătuc, o altă mireasă mi-a ieşit în cale. Tocmai urca, împreună cu domnişoarele ei de onoare, într-o maşinuţă despre care nu se poate spune că nu are farmecul ei. Sau că e lipsită de stil.
Totul
părea că este
perfect
şi zglobiu:
se glumea,
se râdea,
se făceau poze din când în când.
Şi mireasa a plecat, iar mirele a rămas privind în urma ei şi amuzându-se, cu cavalerii lui, de patru femei şi un bărbat care mergeau cu o maşină pe care scria Just Married! M-am bucurat de acele locuri din Liguria, de întâlnirile acestea, de norocul celor care îşi arătau fericirea cu tot sufletul.
Şi a fost încântător să fiu pentru câteva clipe părtaşă la aceste întâmplări. De altfel, călătoriile complete au în ele şi astfel de momente care le fac apoi complet diferite.
Pentru aceste cupluri a fost o zi mare şi fericită de care aş vrea să cred că îşi vor aminti cu bucurie toată viaţa. Pentru mine ştiu că a fost încă o zi ce mi-a zâmbit şi a devenit de neuitat.
» Tu ce spui? «
◌ E ușor să cunoști momente de fericire?
◌ Îți plac asemenea întâlniri?
◌ De ce se spune că ai noroc dacă îți iese o mireasă, o nuntă, în drum?
Join the discussion
Ei, uite ce rămâne de fapt în urma călătoriilor! :*
Astfel de momente fac de fapt călătoriile frumoase. Când întâlneşti oameni frumoşi, le zâmbeşti, îţi zâmbesc…
Superb. Ambele mirese au rochii extrem de simple si frumoase, asa cum ar trebui sa fie la orice nunta. Ma gandesc ca locul aceste e perfect pentru a-ti unii destinele.
Exact asta mi-a plăcut mult şi mie la ele, simplitatea. Chiar este un loc perfect pentru asta, problema este că e greu să decizi pe care să-l alegi! 😀
Mă bucur să mai văd şi rochii de mireasă scurte 🙂
Nu-i aşa că arată minunat? Simplitatea asta… 🙂
Emotionant! Vad si eu mereu cupluri de miri in calatorii si se zice ca asta aduce noroc:)
Si rochia mea de mireasa a fost scurta….
Atunci aşa să fie cum se spune, Adriana, înseamnă că voi avea noroc din plin la câte mirese am văzut anul acesta peste tot pe unde am fost!:)
Ce drăguţ, sunt mult mai frumoase cele scurte, cel puţin mie îmi plac mai mult.
Da, si eu stiam la fel, ca nuntile care-ti ies in cale aduc noroc!
Frumoase instantanee ai surprins. Prima mireasa se potriveste de minune cu decorul.
Sau poate asa mi se pare mie, pentru ca prefer rochiile scurte?! 🙂
Aşa să fie cu nunţile, cum se spune!
O, nu, nu ţi se pare, Larisa! 🙂 Şi eu spun că avea ţinuta perfectă pentru acel loc!