Toţi iubim castelele. Cel puțin eu știu că le găsesc mereu ceva fermecător și tainic și irezistibil. Îmi place să le vizitez, să merg, măcar cu imaginaţia, pe urmele celor care, cândva, au trăit, iubit, înşelat într-un castel. S-au distrat şi şi-au făcut planuri, au comandat vieţi şi s-au temut pentru viaţa lor.
Toate aceste poveşti stau tăinute prin pereţii oricărui vechi castel. Iar când acesta a fost stăpânit cândva de principi din Transilvania, totul ar putea devine parcă şi mai pasionant.
Unii spun că a fost construit ca o cetate de refugiu. Alţii spun că e doar o legendă, fiindcă, de fapt, a servit ca reşedinţă unde proprietarii veneau pentru a se distra. Se mai vorbește că a fost la un moment dat chiar jucat şi pierdut la cărţi de unul dintre proprietari. Poate așa a fost, poate că nu.
Aș vrea să aflu dacă toate acestea s-au întâmplat, dacă toate aceste poveşti au sau nu vreo sămânţă de adevăr. Până la urmă, orice castel îşi poartă poveştile lui misterioase. Dacă nu le are, trebuie, fără doar şi poate, să şi le inventeze. Şi nu ne costă nimic să le şi credem.
Privindu-l de departe, Castelul Bethlen-Haller îmi apare sobru şi impozant. Poate dacă voi avea vreodată ocazia să intru, o să-i descoper magia, spiritul uşor frivol pe care cred că l-a purtat de la bun început şi pe care îl ascunde tare bine cu aerul lui grav. Deocamdată, m-am mulţumit să-l privesc de lângă ziduri şi să-mi imaginez. Atât.
» Castelul Bethlen-Haller a fost ridicat între sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui de-al XVII-lea.
» În 1773, în timpul unei renovări, castelul a căpătat şi câteva trăsături baroce, acesta fiind stilul arhitectural ce domina epoca respectivă.
» În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ultimul proprietar din familia Bethlen a vândut castelul familiei Haller. Aşa a ajuns să poarte numele celor doi foşti proprietari.
Turnurile circulare de la cele patru colţuri pot fi văzute şi din exterior, la fel şi bolţile şi marginile decorative la uşi şi la ferestre. Toate acestea sunt elemente ale stilului renascentist în care a fost construit castelul şi care au fost păstrate şi după renovările ulterioare. Stil care, de altfel, îi aduce sobrietate şi eleganţă. 
În perioada comunistă, castelul a devenit, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea acestor clădiri cu istorii ce nu erau pe placul tovarășilor, sediu pentru întreprinderea agricolă de stat (IAS). Nu a fost surprinzător să aflu că toate piesele originale şi de valoare din interior au dispărut atunci.
Din ceea ce am aflat, actualul proprietar a renovat castelul şi a încercat să păstreze vechile trăsături ale celor două stiluri ― renascentist şi baroc, iar în interior, a ales ca decor ambianţa medievală din vechile castele.
» O poveste nescrisă spune că între acest castel şi cel din Sânmiclăuş, aflat cam la 9 kilometri distanţă, o altă proprietate a familiei Bethlen, existau tuneluri de legătură. Unii pot să jure că au văzut tunelul. Eu îi cred pe cuvânt.
Cum spuneam, fiecare castel trebuie să aibă propriile istorioare. Cu cât mai misterioase, cu atât mai palpitante. Și am plecat şi l-am lăsat singur, cu toate tainele lui. Înainte de a pleca din Cetatea de Baltă, am aruncat o ultimă privire spre castel. Din şoseaua ce duce spre Blaj, castelul se vede măreţ, sobru, impunător. Domină întreaga aşezare cu prezenţa lui.
Da, mi-ar fi plăcut să-l fi descoperit din interior. Nu ştiu ce, dar ceva îmi spune că, de fapt, sobrietatea lui este doar de ochii lumii. 
» miniGhid «
• Cu mașina: DJ 107, Blaj ― Târnăveni.
• Distanțe: din Târnăveni – 13 kilometri ; din Blaj – 24 kilometri ; din Mediaș – 27 kilometri ; din Alba Iulia – 59 kilometri ; din Sibiu – 79 kilometri.
» Tu ce spui? «
◌ Ai vizitat Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă?
Join the discussion
Si eu l-am vazut de la distanta, acum cativa ani, cand deja fusese revendicat si nu ne-a fost permis accesul. Cred ca as incerca, candva, sa trimit o cerere, daca as sti ca in interior s-a pastrat ceva original. Dar am o presimtire ca proprietarul nu o sa dea voie niciunui strain sa-i patrunda in casa…
Ah, cu siguranţă că nu s-a păstrat nimic original în interior. Dar încearcă să trimiţi cererea, chiar sunt curioasă dacă vor accepta să-l vizitezi. Când am fost, paznicul mi-a spus că nu mai poate lăsa în interior pe nimeni, de când proprietarul a instalat camere video. 😀
parca acelasi motiv l-a invocat si cand am fost eu. cand o sa imi planific o calatorie care sa includa si Cetatea de Balta, atunci o sa trimit cererea. Ar fi, oricum, un sentiment aparte sa intru undeva unde majoritatea nu are acces.
Am avut privilegiul de a ma plimba prin castel. Totul e restaurat cu foarte mult bun gust, incercand sa pastreze valoarea istorica a acestuia. Totul e executat din lemn, piatra, sau cupru. Chelneritele sunt imbracate in costum national…..Punctul culminant a fost accesul la toaleta: chiuveta e executata din cupru (ca un lighean batut cu ciocanul), la fel si robinetele, iar cireasa de pe tort e chiar vasul WC care e incastrat in scandura exact ca si in latrine. Deci castelul iti ofera tot confortul epocii moderne, dar totul e mascat astfel incat sa te simti pe timpul lui Stefan cel Mare. Chiar poti servi vinul din cupe de metal nituit ca un castelan adevarat. SUPERB!
Am incercat sa vizitez si eu castelul impreuna cu familia saptamana trecuta. Ei bine sunt camere, este bine incuiat si paznicul a refuzat bineinteles sa permita accesul pe motiv ca nu avem aprobare. Nu pot sa spun decat ca este mare pacat ca un monument istoric de asemenea frumusete sa fie ascuns sau interzis ochilor lumii, mai ales acum cand ne plangem fara oprire ca turismul merge prost la noi in tara, ca nu avem infrastructura, ca nu ne pricepem la marketing in turism sau alte bla blauri. Trebuie sa recunoastem retrocedarile au cam luat-o razna si incet incet se va vinde totul pe bucati. Cu timpul cei cativa posibili turisti straini se vor plictisi sa caute cai verzi pe pereti si aprobari si vor evita cu totul tara noastra. Probabil ca suntem ce meritam.
Krisztina, îţi înţeleg prea bine punctul de vedere şi nu pot spune că nu ai dreptate cu aprobările. La fel este, de exemplu, şi la cimitirul Bellu din Bucureşti, despre care am scris. Mulţumesc pentru comentariu. Eu vreau să sper că se vor găsi şi oameni care să ştie ce înseamnă a face turism şi care pot schimba lucruri.