Am mers la Sibiel să văd cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa. Probabil că aşa şi este. Sunt expuse aici peste 600 de icoane, fiecare cu o poveste, din ceea ce aveam să aflu de la muzeograful de aici.
Muzeul poartă numele preotului Zosim Oancea. Născut în 1911, acest om de cultură, trecut prin închisori comuniste, autorul unor cărţi de meditaţie şi eseuri filozofice, a fost bun prieten cu Emil Cioran şi Constantin Noica. A venit la parohia din Sibiel în 1964 şi a rămas aici până la moarte, la vârsta de 94 de ani. După cum îmi spunea muzeograful, ideea de a înfiinţa un astfel de muzeu i-a venit preotului Oancea în timp ce mergea cu Boboteaza prin casele oamenilor. Când intra în camere, vedea toţi pereţii împodobiţi cu icoane pe sticlă.
» Pictura naivă, făcută de ţărani pe sticlă, a apărut în Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj.
» Cele mai vechi icoane din muzeu au fost realizate la începutul secolului al XIX-lea, între 1808-1816, şi sunt scrise cu foiţă de aur, în litere chirilice.
» Sutele de icoane din muzeu au fost donate în mare din Transilvania, din Sibiel şi alte sate din Mărginime, dar și din Alba Iulia, Sebeş, Braşov, Valea Mureşului, chiar și din Bucovina.
A început să colecţioneze icoane din 1969, la început de la oamenii din sat, apoi au fost donate şi din alte zone ale ţării. Pe aceste bucăţele de sticlă, şi-au povestit viaţa lor. Într-un interviu pe care l-am ascultat înregistrat, preotul Oancea povestea despre arta picturii icoanei pe sticlă care a existat numai în Transilvania, Bucovina şi Banat. 
Dincolo de mesajul religios, pe aceste bucăţele de sticlă oamenii acestor locuri şi-au pus toate nemulţumirile, visele şi dorinţele lor.
Tot în acest mic şi inedit muzeu, se află unul din cele zece exemplare rare Biblia lui Şerban Cantacuzino sau Biblia de la Bucureşti, tipărită în 1688 sub domnia lui Cantacuzino. Este prima traducere integrală a bibliei în limba română.
În colecţia de cărţi vechi a muzeului din Sibiel, poţi vedea Noul Testament de la Bălgrad sau Noul Testament al lui Simion Ştefan. Lucrarea a fost tipărită în 1648, la Bălgrad (Alba Iulia) şi poartă numele lui Simion Ştefan, cel care a făcut traducerea. O ladă de zestre de la 1800, pictată sub influenţă săsească, şi-a găsit şi ea locul în muzeu. 
Lângă clădirea muzeului, se află biserica ortodoxă din sat. Construirea bisericii a început în 1765 şi s-a făcut numai cu ajutorul oamenilor din sat.
După zece ani, a fost pictată în frescă de doi pictori renumiţi în acea vreme, fraţii Stan şi Iacob din Răşinari.
Legenda spune că, atunci când s-au terminat lucrările, în sat nu se mai găsea nici măcar un ou. Tot ce-au avut, sătenii au dat pentru a se putea ridica biserica.
Pentru a păstra intactă pictura originală din biserică, în timpul ocupaţiei austro-ungare oamenii au dat cu var în interior. Aşa a stat biserica vreme de o sută de ani. Tot părintele Oancea a fost cel care a bănuit că sub straturile de var şi în spatele unui zid înnegrit de la fumul lumânărilor se ascund frescele originale.
Au fost aduşi specialişti în lucrări de restaurare care au dat jos varul şi au descoperit atunci, uimiţi, că pictura s-a păstrat intactă. Varul a conservat-o.
» miniGhid «
• Cu mașina: Din E81 se intră fie pe drumul spre Orlat, fie spre Săliște.
• Cu mijloc de transport în comun: Din Autogara Sibiu, se pot lua mașini până la Sibiel.
» Tu ce spui? «
◌ Ai vizitat acest muzeu?
◌ Ţi se pare interesant?
◌ L-ai vizita dacă ai ajunge în zonă?
Join the discussion
In Sibiel doar am trecut, acum cativa ani, dar n-am apucat sa vizitez muzeul icoanelor pe sticla, dar sigur merita vazut. Iar povestea bisericutei este impresionata. Ingeniosi romanii si bravo lor ca au reusit sa pastreze comoara!
Nu am vazut muzeul, dar mi-ar placea! Imi plac icoanele pictate pe sticla si ii admir foarte tare pe cei care le realizeaza! Sunt foarte talentati si pasionati, nu cred ca este chiar usor.
Interesanta si povestea bisericii, cu picturile originale pastrate atata timp sub straturi de var. Intotdeauna povestile fac obiectivele turistice mai interesante, parerea mea….
boooringgg… 🙂
cel putin pentru mine.
ideea e ca si maica-mea mai face din cand in cand icoane de genul ala.
si la viata mea am vazut multe icoane, biserici, manastiri, etc.
nu inteleg ce e atat de frumos, dar ma rog… poate asa sunt eu 😛
Cand vezi un lucru zilnic, te plictisesti de el pana la urma. Noi, astia de la oras, nu vedem icoane pictate in fiecare zi, nici biserici mai deosebite. Si este normal sa le vedem altfel. Poate e mai bine asa, le apreciem la adevarata valoare
:D… Te înţeleg, Vlad. Cred totuşi că merită povestit de acest muzeu, fiindcă icoanele ţărăneşti pe sticlă reprezintă o parte din istoria, tradiţia acelor locuri. Şi este o tradiţie frumoasă, spun eu.
Aşa este, Anda, ingeniozitatea oamenilor în situaţii-limită este fără limită… 🙂
Şi mie îmi plac, Larisa, la gazda unde am stat, şi ea pictează icoane, de altfel sunt mulţi în zonă care fac şi azi. Este o tradiţie frumoasă şi mă bucur că se păstrează. Da, aşa este, povestea bisericii mi-a spus-o tot Cristina, muzeograful… A fost o plăcere să o ascult.
Chiar biserica asta nu am vazut-o dar am vazut multe icoane pe sticla si lemn prin Ardeal si Maramures
Da, aşa este Alice, sunt mulţi care fac azi astfel de icoane, se găsesc peste tot.
Minunate. Imi plac culorile tari folosite, sunt ochioase :).
Haha, chiar aşa, Andreea! 🙂