În astâmpărul dimineții, în Ținutul Pădurenilor răsună doar tăcerile din văile întinse ce alunecă spre orizont însoțite de păduri.
E încă devreme și totul stă potolit.
Un băiat apare cu doi cai de căpăstru și coboară, în lumina începutului de zi, spre vale. Îi arăt de departe că voi face fotografii, râde și îngăduie și merge mai departe. Mai jos, le dă cailor drumul și ei o iau la fugă de parcă toată lumea e a lor. Sus, pe coama unui deal, un cal negru privește spre zările pierdute în urma lui. Aștept să se întoarcă spre mine, dar nu o face.
Drumul urcă și, acolo sus, pe coama dealului, alți cai, lipițani, se bucură de libertate.
Un băiat, altul, încearcă să ducă herghelia la vale, să-și mâne caii de la Bunila la Poienița Voinii. Sunt în jur de 3 kilometri. Caii aleargă după cum le este voia și se opresc numai dacă vor și dau impresia că nimic nu i-ar putea stăpâni, nimeni nu le poate spune cum să trăiască.
Îmi continui drumul la Bunila și după o jumătate de oră, mă întorc și eu spre Poienița.
Ziua a izbucnit dintr-o dată și viața s-a făcut mai iute, mai aprinsă, s-a colorat în sunete de vară pe sfârșite.
Zilele fug precum caii sălbatici pe dealuri.
{Charles Bukowski}
» Tu ce spui? «
◌ În drumurile tale, ai fotografiat caii alergând liberi?
◌ Dacă ai scris și ai fotografii, lasă un link.
Join the discussion
Niste animale foarte gratioase, caii. Ii iubesc, cat sunt de frumosi si cu boticul ala moale! :P:P
Total de acord cu tine, Alexandra. Și sunt atât de frumoși când aleargă liberi pe dealuri.:)