Iarna asta m-am jucat şi cu norii, şi cu zăpada.
Am vrut, într-un fel pe care nu îndrăzneam să mi-l spun cu glas tare, să schiez din nou. Nu am făcut asta, aşa că va rămâne pentru o altă iarnă. Am petrecut ore întregi afară, plimbându-mă, zburând cu balonul deasupra Alpilor şi făcând drumeţii prin zăpadă, simţind cât se poate de intens acest anotimp. Am stat în tăcerile lui, sus pe munte, într-o linişte de care îmi era dor.
Văzută de sus sau de de pământ, iarna este uneori sălbatic de frumoasă, iar fotografiile făcute în Austria au surprins-o exact așa cum a fost. De sus, de jos.
Cred că iarna asta ne va mai oferi momente superbe şi ne va face, poate, să regretăm că într-o zi, nu chiar peste mult timp, se va duce şi ea. Până atunci, să o trăim!























» Tu ce spui? «
◌ Îți place să fotografiezi iarna?
◌ Ce experiențe noi ai trăit iarna asta?
◌ Ai schiat iarna asta?
Join the discussion
Mie chiar imi place iarna. De fapt imi plac toate anotimpurile; fiecare are farmecul lui. Nu cred ca mi-ar placea sa locuiesc undeva unde nu-s 4 :).
Faine fotografii!
Şi mie îmi place iarna, dar mi-ar plăcea şi mai mult dacă aş putea să o petrec de fiecare dată numai la munte şi nu în oraş! 🙂
Este într-adevăr frumoasă iarna, mai ales când prinzi o zi senină, un pic mai caldă, cu zăpadă albă-albă şi netedă, numai bună de plimbat. Iar zăpada desenează nişte contururi superbe, pe copaci, case… 🙂
Absolut că arată mult mai bine într-o zi cu cer albastru! Eu iubesc iarna şi pentru că oferă mai multe ocazii de linişte, mai ales când eşti la munte. Este incredibil ce sentiment plăcut poţi trăi, efectiv simţi că eşti una cu natura! 🙂 E grozav!
Foarte frumoase fotografii. Imi plac mai ales ultima si cea cu snowboarderul.
Iarna e frumoasa, cand esti tanar! Cand ajungi tu, in iarna ta, lucrurile se schimba…Acum, prefer sa stau “la gura sobei” si sa o privesc pe geam. Plimbarea, o ora-doua, nu mai mult 🙁
Şi mai ales când eşti copil îţi place la nebunie. 🙂 Deşi încerc să mă împac cum se poate mai bine cu iarna, să-i văd partea frumoasă şi să mă bucur de ea, totuşi întotdeauna aştept primăvara cu multă bucurie.
Mulţumesc frumos, Adriana!
Cum sa nu-ti placa iarna? Niciun alt anotimp nu ramane asa bine imprimat in imagini:)
Are ceva special, nu? Ca toate celelalte anotimpuri! 🙂