Dacă ar fi să aleg unde aş vrea să petrec un weekend în România, singura problemă ar fi ce să aleg din multele locuri preferate.
Aş cutreiera probabil prin Transilvania și aș ajunge fără îndoială și în Bucovina. Aș vrea să fie munte, acel loc simplu și sălbatic mereu de celebrat, dar și mare, marea ce mă face mereu nostalgică. Apoi îmi apar în amintiri secvențe din delta de care mi-e dor.
Și, deodată, evrika… De ceva ani, am descoperit o așezare rustică, cu munte în decor şi dealuri ce m-au ademenit de prima dată să le cutreier. Se numește Poiana Mărului, o localitate aflată destul de aproape de orașul Brașov, cu toate atracțiile lui ispititoare, și mai aproape de Râșnov, cu o cetate așezată pe o stâncă.
La Poiana Mărului, din câte am văzut, natura şi-a făcut de cap. A lăsat peste tot poieni idilice, la care ajungi la pas străbătând poteci prin păduri. Şi urci, urci, până aproape de cer și nu ai mai coborî.
SUS: Poiana Mărului, Brașov. În acest decor patriarhal, în zilele de vară vezi ici-colo cosaşi vrednici şi femei care râd şi strâng de zor fânul,
înălţând căpiţe ce aşteaptă acolo, sub cer, vreun călător istovit de plimbări.
Fotografii: Mira Kaliani / Călătorii la Singular
Eram (şi încă sunt) atât de îndrăgostită de acest loc încât, la un moment dat, am fost hotărâtă să îmi cumpăr aici un teren şi să îmi fac o casă, în vârful unei coline înflorate, printre păduri, acolo unde maşina nu urcă. Nu s-a întâmplat asta, însă mă pot întoarce oricând în această aşezare cu nume dulce şi răcoritor care are, cel puţin pentru mine, un acel ceva de poveste transilvană.
În Poiana Mărului, se pot face numeroase excursii, prin împrejurimile pitorești ale locului, chiar dacă multe trasee nu sunt marcate, sunt cărări bătute fie de localnici, fie de drumeți. De pe culmi priveliștile sunt ca o sărbătoare fără sfârșit (mulțumesc, Hemingway).
» 7 IDEI: CE POȚI FACE ȘI VEDEA ÎN POIANA MĂRULUI, BRAȘOV «
1/ FOTOGRAFII
2/ DRUMEȚII
3/ MUNCĂ LA CÂMP
4/ VIZITE LA BRAN ȘI RÂȘNOV
5/ SCHITUL DE LA ȘINCA
6/ O PLIMBARE LA GHIMBAV
7/ CETATEA FĂGĂRAȘULUI
SUS: Poiana Mărului și câteva locuri din împrejurimi
FotografiI: Mira Kaliani / Călătorii la Singular
» miniGhid «
• Cu mașina: Cel mai uşor şi simplu este să ai o maşină la dispoziţie. Trebuie să ştii că, din centrul localităţii Poiana Mărului, se urcă aproximativ 700 de metri pe un drum forestier. La pensiune, este spaţiu suficient unde poţi lăsa maşina.
• Cu mijloc de transport în comun: Cum eu nu am avut maşină, am mers aşa: cu trenul din București până la Braşov. Din Braşov, am schimbat şi am luat un tren regio până la Zărneşti (staţia Moşoiu), iar din Zărneşti, am mers până la pensiune cu maşina unui localnic. Concluzia: este mult mai simplu dacă ai maşina ta, dar se poate ajunge şi altfel, atunci când chiar vrei.
• Distanțe: din Brașov – 32 kilometri.
Povestim și pe Facebook| Călătorim și pe Twitter | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest
Join the discussion
Este superba Poiana! dar unde-i Marul? -:)
A fost delicios, Lucian, delicios! 😀
Minunate portretele Adelinei! Nu cunosc locatia dar stiu Poiana Marului din Banat. N-am ajuns inca sa scriu despre ea…
Poiana Mărului de care vorbesc eu este cea din Braşov, este superbă aşezarea!