Vouloir, c’est pouvoir

„Îţi vom oferi ca zestre toată ţara pe care o poţi vedea de aici”, i-au spus râzând. Frântă de acea ascensiune irepetabilă, Marie şi-a strâns puterile şi privea cum putea lumea din vârful Mont Blanc. Era prima femeie care o vedea de acolo.Marie Paradis a fost prima femeie din lume care a reuşit să ajungă pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi şi din Europa de vest. A fost în ziua de 14 iulie 1808.

În Impresii de călătorie – aici poţi citi cartea, versiunea originală, în limba franceză -, Alexandre Dumas, povesteşte aventura acestei femei despre care a aflat în Chamonix de la un ghid montan, Pierre-Joseph Payot. În timp ce grupul lui Dumas a pornit spre munte, Payot s-a oprit pentru a vorbi cu o femeie pe care a întâlnit-o pe stradă. După ce s-a alăturat din nou grupului, i-a cerut scuze scriitorului, care ulterior, în impresiile lui de călătorie, a redat şi acea întâmplare şi întreaga poveste spusă de Payot.
– Am vorbit cu Marie…
– Cine e Marie?
– Singura femeie de pe pământ care a ajuns pe Mont Blanc.
– Cum, femeia aia?
Payot îi spune apoi lui Dumas că, în vara lui 1811 (acesta e anul care apare în cartea lui Dumas), un grup de şase bărbaţi, condus de Jacques Balmat – acesta a fost primul om din lume care a ajuns pe Mont Blanc, în 1786 – se pregătea să urce pe munte, când au venit două femei şi au spus că vor să li se alăture. Una avea un copil de şapte luni, iar Balmat a trimis-o acasă. Cealaltă nu era căsătorită, nici nu avea copii. Era o simplă servitoare plină de viaţă. Balmat s-a dus spre ea, i-a luat mâinile, a privit-o în ochi şi a întrebat-o:
– Aşa deci, fata mea, eşti hotărâtă să faci asta?
– Da.
– Nu am nevoie de cineva care să plângă pe acolo ca un copil.
– Voi râde tot drumul.
– Nu îţi cer asta, îţi cer doar să ai curaj.
– S-a făcut.

Marie Paradis

Payot povesteşte cum au escaladat un perete vertical, Marie fiindcă „echipată” cu o rochie, probabil singura pe care o avea, şi încălţămintea pe care o purta zi de zi în Chamonix. De-a dreptul prostesc, azi, dar atunci era 1808, cu mult înainte de invenţia waterproof și multe altele speciale pentru astfel de ascensiuni.

Când am ajuns pe marele platou, nu mai puteam să merg. Mă simţeam rău şi m-am întins jos pe zăpadă. Tremuram toată. Doi bărbaţi m-au ridicat şi m-au dus după ei. La Stâncile Roşii le-am spus să mă lase acolo şi să meargă mai departe. Trebuie să ajungi în vârf, mi-au spus. M-au ajutat, m-au susţinut, m-au cărat şi în cele din urmă am ajuns. Nu mai puteam să respir, să vorbesc, de-abia mai vedeam.
Marie Paradis din cartea How to Climb Mont Blanc in a Skirt: A Handbook for the Lady Adventurer (Cum să urci pe Mont Blanc în fustiţă: Manual pentru doamne aventuriere) de Mick Conefrey.

La întoarcere, toate femeile din Chamonix o aşteptau cu nerăbdare să audă poveşti de la Marie. Aceasta însă nu a învăţat să se laude – mai târziu a învăţat că e bine să profiţi de celebritate –, aşa că le-a răspuns că, dacă sunt curioase să afle cum a fost, n-au decât să meargă şi ele.

De la o servitoare amărâtă a ajuns proprietara unui han (restaurant) unde veneau oameni din toată lumea vrăjiţi de Mont Blanc şi de femeia care a ajuns acolo. Marie nu a mai mers niciodată nici pe Mont Blanc, nici pe un alt munte, dar a rămas toată viaţa cu faima primei femei care a urcat pe Mont Blanc.Au trecut 30 de ani de la aventura lui Marie până când o altă femeie să viseze la Mont Blanc. De data asta o aristocrată din Geneva, pe nume Henriette d’Angeville, care avea atunci 44 de ani. A fost însoţită de 12 bărbaţi, dintre care şase ghizi.

Pregătirile ei au inclus şi realizarea îmbrăcămintei. Inspirat de o veche litografie din Chamonix, în care Henriette apare gata pentru ascensiune, Mark Twain scria în A Tramp Abroad:

Domnişoara d’Angeville a îmbrăcat o pereche de pantaloni bărbăteşti pentru a urca pe munte, ceea ce a fost înţelept. Dar le-a anulat toată utilitatea când le-a adăugat o fustă, ceea ce a fost o idioţenie.

Totuşi, spre deosebire de aventura domnului Mark Twain care a escaladat Mont Blanc cu luneta, a ei a fost un pic mai riscantă.

CITEȘTE: A Tramp Abroad, cartea lui Mark Twain, versiunea originală, în limba engleză.

Henriette şi-a planificat cum a ştiut mai bine această expediţie, dar gândul când va ajunge în vârf i-a dat poate cel mai mare impuls de a nu renunţa (şi în ciuda locuitorilor din Chamonix care au pariat cu încredere pe eşecul ei). După două zile de ascensiune şi după ce s-a confruntat cu dureri de cap, iritaţii ale pielii, palpitaţii, greaţă, a ajuns pe Mont Blanc.

Henriette în timpul ascensiunii pe Mont Blanc | Henriette d’Angeville; desene de J.Hébert, 1838

A celebrat momentul cu şampanie, un porumbel voiajor a fost eliberat şi şi-a luat zborul deasupra munţilor să spună lumii vestea, iar bărbaţii au ridicat-o pe umeri şi ovaţionat-o. Pe unii i-a lăsat, poate, chiar să o sărute. A marcat evenimentul şi pe o stâncă pe care a scrijelit o vorbă franţuzească Vouloir, c’est pouvoir (Acolo unde există dorinţă, există şi o cale de a o împlini).

A făcut totul cu stil, era doar o aristocrată, şi tot cu eleganţă a încercat să spună lumii că ea este prima femeie care a ajuns pe Mont Blanc. Asta nu i-a reuşit. A rămas în istorie ca a doua femeie care a urcat pe Mont Blanc, totuşi prima care a atins vârful de 4810 metri numai prin forţele proprii (cel puţin ea aşa a susţinut întotdeauna şi nimeni nu a contrazis-o vreodată).

Deşi Marie a recunoscut că a fost ajutată la final de bărbaţii din grup, având în vedere condiţiile de atunci, reuşita ei este din seria celor mai uimitoare. Pentru ea, o femeie simplă, săracă, născută şi trăind toată viaţa în Chamonix, a ajunge pe Mont Blanc a fost probabil un vis pe care l-a îndrăznit şi pe care nu l-a lăsat neîncercat.

A promis că va fi curajoasă. În felul ei, a fost. La urmei urmei, nu a plâns ca un copil.

» Tu ce spui? «

◌ Cum și se pare povestea lui Marie? O știai?
◌ Ești pasionat de munte, de ascensiuni?
◌ Dacă da, care a fost cel mai înalt munte pe care ai urcat?