Profesorul de golf

Pianu de Jos, strada principală, numărul 117. Eram în faţa unei porţi mari, de culoarea castanei. Aici mi s-a spus că îl găsesc pe profesorul de golf. Poarta era deschisă, dar am sunat. În câteva secunde, a apărut o femeie, care m-a invitat înăuntru, fără să mă întrebe cine sunt, ce vreau. Puţin mai târziu am înţeles că era atât de obişnuită cu astfel de vizite încât ştia prea bine de ce am sunat la acea poartă.

Profesorul pe care îl căutam a apărut şi el. Era exact aşa cum mi-l imaginasem. Avea o privire senină, blândă, şăgalnică, şi o ţinută impecabilă, de epocă a eleganţei. Aştepta să termin cu prezentările oarecum inutile, ca să mă poată duce în lumea atât de dragă lui, cea a golfului.

Ne-am aşezat pe o terasă, în spatele casei. Fotografii vechi, din alte vremuri, ce povesteau despre viaţa lui Pavel (Paul) Tomiţă, stăteau în rame prinse pe pereţi. A avut-o elevă pe regina Elena. L-a învăţat pe regele Mihai să joace golf. A cunoscut zeci de ambasadori, miniştri, lorzi, oameni de afaceri.

Paul Tomiță este primul profesor de golf din România, acreditat de asociaţia profesioniştilor de la Londra.

Povestea lui începe în anii 30. Atunci, Pavel Tomiţă abia începea să se smulgă de copilărie şi se străduia să se transforme într-un adolescent. Era o perioadă tulbure, oamenii aveau greutăţi financiare. Criza economică mondială a ajuns şi în Transilvania lumii lui.

Mulţi locuitori ai Transilvaniei se vedeau nevoiţi să se despartă de satul lor şi să plece spre marile oraşe, pentru a-şi găsi de muncă. În familia Tomiţă, Ioan, fratele cel mare, porneşte primul la Bucureşti. Ajuns aici, s-a angajat portar la luxosul Hotel Continental, de pe Calea Victoriei. Muncitor şi serios, ajunge în curând de la un simplu portar administratorul hotelului. În această nouă funcţie, îl cunoaşte pe profesorul de golf Jean Baptiste Lammaison, ajuns în România pentru a preda golf în cadrul cercului diplomatic Country Club. Aşa a aflat Ioan că profesorul Lammaison era în căutarea unui tânăr, între 14-17 ani, pe care dorea să îl înveţe golf şi să îl facă asistentul lui.

M-am trezit într-o zi cu o carte poştală din Bucureşti, de la fratele meu, care îmi zicea fă-ţi bocceluţa şi hai aici. Aşa că, nu am avut încotro. Trebuia şi eu odată şi odată să plec în lume, să mă despart de satul meu. Am plecat în izmene albe, cu cămaşa albă, făcută de mama, cu o straiţă în spinare şi cu o carte de rugăciuni de la cel mai bun prieten al meu, moş Avram.

Ascultându-l atunci mă gândeam că acest veritabil gentleman dintr-un sătuc din Transilvania mi-a arătat că mai există frumuseţe, sinceritate, gentileţe, modestie. Nu se făloşea cu prietenii lui. Nu îţi cerea să-l suni sau să-l anunţi în vreun fel ca să te întâlneşti cu el. Îşi deschidea imediat sufletul şi viaţa, aşa cum îţi deschidea rapid uşa să intri în casa lui. L-am îndrăgit şi m-am gândit, de atunci, de multe ori la vorbele lui, la firescul din el care l-a făcut să rămână neschimbat şi atunci când gloria şi succesul au năvălit peste el.

Ajuns la Bucureşti, Pavel Tomiţă l-a cunoscut pe profesorul Lammaison.

M-a luat la club, mi-a controlat muşchii, mi-a dat o crosă din lemn şi m-a pus să dau câteva lovituri, după care a zis: „Pavel îi bun pentru golf”.

Din acel moment, Pavel din Pianu de Jos nu făcea nimic altceva decât să exerseze zi de zi câte o sută de lovituri. Stătea cu crosa în mână de dimineaţa până seara.

Golful este
singurul sport
pe care îl poţi învăţa
la orice vârstă.
Este un sport
ce se poate practica
de la 8 la 80 de ani.
Regina Elena avea în jur de
40 de ani când a învăţat
şi după o perioadă
tehnica ei era de invidiat.

Paul Tomiță

No, acum ce să îţi mai spun?! Îmi vin atâtea în minte, încât nu ştiu ce să îţi spun mai întâi, îmi spune șăgalnic.

Aflu, dacă am reţinut bine, că în golf sunt 43 de reguli, însă nu se învaţă ca cele de la circulaţie, ci pe rând, pe măsură ce joci. Trebuie să ştii cum să te mişti, cum să ţii mâinile pe crosă, cum să păşeşti, cum şi cât să taci, când să aplauzi, cum să loveşti mingea. Există o etichetă pe care orice jucător trebuie să o respecte.

Pentru acest sport, dacă vrei o diplomă de profesor, trebuie să faci o facultate de cinci ani.

Privirea lui şugubeaţă mă face să mă întreb dacă să iau sau nu în serios vorbele astea. Îmi spune că, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, România avea cinci terenuri de golf. În 1936, pe litoral, un om de afaceri a făcut două terenuri de golf. Pe atunci, pe tot litoralul românesc nu existau mai mult de două hoteluri.

Primul lui profesor de golf, Jean Baptiste Lammaison, s-a întors apoi în ţara lui, iar el a rămas stăpân la Country Club. În momentul în care a început să lucreze aici, Pavel Tomiţă câştiga mult mai mulţi bani decât fratele lui, administratorul hotelului Continental. Tot felul de personaje celebre ale vremii umblau după el pentru a le preda ore de golf.

Pentru a putea să se înţeleagă şi cu străinii care veneau, s-a apucat să înveţe singur franceza şi engleza. În toamna anului 1932, la Bucureşti a sosit un profesor englez şi atunci a început să se perfecţioneze cu acesta. După cinci ani de muncă, a intrat în rândul profesioniştilor.

Şi-a schimbat numele din Pavel în Paul (desigur, pentru sătenii lui a rămas tot Pavel) şi din banii câştigaţi şi-a cumpărat o casă în Pianu de Jos. Cea în care m-a primit acum şi pe mine.

Când profesorul englez şi-a încheiat contractul în România, i-a spus lui Paul: Acum joci excelent golf. Vreau să vii în Anglia. După câteva luni, a primit invitaţia şi Paul Tomiţă şi-a facut bagajele şi a plecat în Anglia. Aici, timp de opt luni s-a pregătit pentru examenul de diplomă.

În 1938, după ce a trecut examenul, a fost primit de ministrul de externe al Angliei, care a ţinut să îi înmâneze diploma de profesor.

Mi-a spus: „Mă bucur să cunosc pentru prima dată un profesor român de golf. Felicitări! Acum poţi să îţi alegi ce ţară doreşti.” Iar eu am spus, naiv: „N-am nevoie, sir. Vă mulţumesc. Mă întorc în propria mea ţară.”

Diploma pe care o avea acum în buzunar îi permitea să semneze contracte cu numeroase cluburi din orice ţară din lume, cu un salariu anual între 800.000 – 1.000.000 dolari.

A văzut că sunt prost, însă s-a purtat ca un lord. Mi-a respectat alegerea. Dacă eu aş fi ales atunci altfel, războiul m-ar fi prins în Occident, probabil că nu m-aş mai fi întors niciodată în Pianu de Jos, nu aş mai fi cunoscut-o pe soţia mea. Soarta mea ar fi fost cu totul alta. În orice caz, de un lucru sunt sigur: dacă alegerea mea era atunci alta, acum aş fi fost milionar în dolari. Dumnezeu aşa a vrut să fie. A fost prima mea răscruce.

Tot din Anglia s-a întors cu o pipă, dăruită de domnişoare, fiice de lorzi şi conţi.

Când am primit-o, am luat pipa asta în glumă. Eram şi eu fălos. Gluma naibii, ce să zic, ţine de 65 de ani.

La 61 de ani, şi-a strâns bagajele, şi-a luat soţia şi a plecat din Bucureşti în Pianu de Jos. Credea că, retras într-un sat transilvănean, va fi departe de lumea în care a trăit.

Săptămânal mai vine pe aici câte un ambasador. Vin aici îmi spun toţi acelaşi lucru: că fostul ambasador le-a transmis să meargă să îl cunoască pe profesorul Tomiţă.

Şi ambasadorii vin la Pianu de Jos, în maşinile lor luxoase, iar oncle Pol îi poftește pe terasă, povestește şi mai ales glumește cu ei, apoi ies pe izlaz și le arată câteva lovituri de golf.

Profesorul de golf s-a născut în Pianu de Jos, la 12 iunie 1914, în Austro-Ungaria. Tatăl lui avea 7 clase; atâtea a reuşit să facă şi el, dar oricum, era lucru mare pe atunci. În acte, era Pavel. Numele dat de cei cu care am trecut prin viaţă a fost Paul (Pol). Cunoscuţii îl răsfăţau oncle Pol.

În 1995, şi-a împlinit visul de a inaugura un teren de golf în Pianu de Jos. Mi-a spus că a concesionat un teren pe o perioadă de 49 de ani, cu o suprafaţă de 70 de hectare, situat la zece minute distanţă de casa lui.

În 2002, când l-am cunoscut, avea 88 de ani. Era fermecător. Şi fără să-mi dea lecţii, m-a învăţat cât de mult contează să faci cu pasiune ceea ce îţi doreşti în viaţă, să faci bine ca să ai succes şi să nu îţi pierzi capul privind numai în sus, fiindcă jos sunt cei care au mai mult nevoie de tine. Ştia, fiindcă tot de Jos a pornit şi el, cum mi-a spus.

După doi ani de la întâlnirea noastră, şi-a luat pipa şi crosele şi a plecat să înveţe îngerii să joace golf.

Golful este o pasiune,
dar este mai ales
traiul în aer liber.
Paul Tomiţă (1914-2004)

» Tu ce spui? «

◌ Ți-a plăcut povestea profesorului de golf?
◌ Ce oameni interesanți ai cunoscut în călătoriile tale?
◌ Ce ai învățat de la ei?

Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne întâlnim și pe Google+ | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest