Râmeţ a fost prima mănăstire pe care am văzut-o în viaţa mea. Și este cât se poate de firesc.
Am copilărit în apropiere și nu trebuia decât să-mi iau pegasul (era o bicicletă la care mulţi copii visau pe atunci) şi până acolo să nu mă opresc din pedalat. Pentru mine, cea de atunci, era ceva magic la Râmeţ.
5 lucruri ce m-au fermecat la Râmeț
» Războaiele «
Îmi plăcea să intru în atelierul măicuțelor, unde la războaiele de ţesut urzeau zeci de fire colorate, le suceau, fixau, băteau, într-un poem al culorilor modelat pe fiecare covor în parte ce-şi câştiga astfel dreptul la unicitate.
» Vechea biserică «
Vechea biserică a mănăstirii (bisericuța sau biserica mică) a fost zidită din piatră de carieră. Mi-a plăcut întotdeauna mult mai mult decât cea nouă, mare, prea fastuoasă pentru gustul meu. În interiorul ei, au fost descoperite nouă straturi de pictură, cel mai vechi fiind datat de specialişti între 1330 ― 1340.
» Sub altarul acestei bisericuţe se află un izvor cu apă potabilă, de unde şi hramul bisericii ales în ziua când se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Paşti). Poţi să bei şi să iei acasă câtă apă pofteşti.
» Liniștea «
Sunt o mare iubitoare de locuri liniștite. Îmi place însă sunetul toacei și al clopotelor grave peste Apuseni. În acele momente, mă gândesc la Râmeț ca la o lume în care timpul mai are încă ceva mai răbdare. La fel și oamenii.
În zilele obișnuite (când nu e vreo mare sărbătoare creștină) este destul de pustiu și frumos la mănăstire. Iar dacă la mănăstirea nu e liniștea pe care o vreau, pornesc spre cătune izolate din Apuseni unde sigur nu sunt mulți care ajung.
» Natura «
Natura are aici o frumusețe veche – cu cât urci și te apropii de munte, în jurul tău totul devine mai sălbatic.
» Lumea «
Mai găsesc pe aici și câte o punte veche, scobită de ani și totuși rezistentă. Întotdeauna am crezut că nu trebuie decât să le trec pentru a intra în tărâmul unde timpul e mai îngăduitor cu noi.
Mergeam la Râmeț și în cătune pierdute fiindcă cei trăitori o viaţă aici (tot mai puţini acum) aveau în firea lor o blândețe rară. Unii, păreau coborâți din alte secole poate ceva mai înțelepte. Erau oameni buni, te primeau în gospodăriile lor oricând, puteai dormi la ei (în casă, în cort, în grajd, unde aveai plăcere), te omeneau cu tot ce aveau. Ei sunt tot mai puțini acum.
A fost o lume ce îmi pare acum tot mai departe. Doar de sufletul meu va rămâne mereu aproape.
Râmeţ, departe, mereu aproape
» ESENȚIAL «
• Îmi plăcea să intru în atelierul măicuțelor, unde la războaiele de ţesut urzeau fire colorate.
• Vechea biserică mi-a plăcut întotdeauna mult mai mult decât cea nouă, prea fastuoasă pentru gustul meu.
• În zilele obișnuite (când nu e vreo mare sărbătoare creștină) este destul de pustiu și frumos la mănăstire.
• Natura are aici o frumusețe veche – cu cât urci și te apropii de munte, în jurul tău totul devine mai sălbatic.
» miniGhid «
• Cu mașina: Pe DN 1, dreapta sau stânga, în funcție de direcția din care vii, pe DJ750C – drum bun, străbate câteva așezări, cu curbe și îngust pe alocuri. Există indicatoare.
• Cu mijloc de transport în comun: Din Alba Iulia, sunt zilnic curse până la Valea Mănăstirii.
• Distanțe: din Alba Iulia – 38 kilometri ; din Cluj Napoca – 98 kilometri.
» Tu ce spui? «
◌ Îţi aminteşti care a fost prima mănăstire pe care ai văzut-o?
◌ La Mănăstirea Râmeţ ai fost?
◌ Ți-a plăcut zona?
Join the discussion
Imi aduc aminte ca am vizitat-o cand eram mica si ca am stat cu cortul undeva pe langa ea. De plictiseala, le-am zis parintilor ca plec sa ma plimb pe drumul forestier. Si asta am facut, pana aproape s-a intunecat. Atunci au venit parintii dupa mine, speriati, ca isi inchipuiau ca m-am ratacit. Eu ma intoarceam, linistita, pe acelasi drum, fara sa ma abat de la el. Nu-mi aduc aminte care a fost prima manastire pe care am vazut-o,dar de Ramet asta imi aduc aminte;)
Frumos, Anda, da, se poate sta şi cu cortul, mulţi merg acolo cu cortul şi pornesc uneori prin Chei… Vezi, asta se întâmplă la Râmeţ, nu-l poţi uita, indiferent la ce vârstă îl vezi 😀
Ce imagini minunate! N-am fost la Ramet dar cred ca voi merge cu prima ocazie!
Să mergi, Vulpita, este un loc minunat, poţi merge prin Cheile Râmeţului, o zonă sălbatică ce poate fi străbătută doar pe jos, un traseu pe alocuri destul de dificil, dar cu peisaje încântătoare.
Prima mea manastire au fost…manastirile Bucovinei, vizitate in 1971! Stiu sigur asta fiindca baiatul meu avea atunci un an si jumatate si il luaseram cu noi, la Vatra Dornei. Am luat-o si pe mama 🙂 si in timp ce eu si sotul meu “ne plimbam”, ea ramanea cu baiatul.
La Ramet era cat pe ce sa ajung asta vara (de fapt, la ora asta, vara trecuta), planificasem sa ne intoarcem de la Garda acasa pe Transalpina si sa facem o abatere pe la Ramet. N-a fost sa fie, s-a stricat vremea si am renuntat. Dar urmeaza. Am fost in schimb (a doua oara) la Posaga. Cunosti manastirea de acolo? Tot aproape deTrascau dar pe cealalata parte a lor.
Ce amintiri frumoase ai! La Râmeţ să mergi, este minunat. La Poşaga nu am fost încă, dar ştiu că sunt acolo şi chei, Cheile Poşăgii, e o zonă faină. Cel puţin aşa am auzit şi cred… 🙂