Era aproape miezul zilei. În sat era pustiu, semn că oamenii erau încă la slujbă, așa că am luat-o încet spre biserică.
Atmosfera cea de taină din micile biserici ortodoxe are farmecul ei. Mereu mă surprinde, iar în aşezări bucovinene, cum este aici, în Ciocăneşti, mă face să mă gândesc la vechea mea dorinţă: să încerc să fiu mai îngăduitoare, cu mine, cu alţii. Atât. După ultimul amin, oamenii au pornit spre ieşire. Am coborât de la biserica aflată pe un deal, am ajuns în centrul satului şi m-am aşezat pe o bancă. Soarele mâncase bine jumătatea zilei, iar eu mă simțeam deja moleșită. Încercam să-mi adun gândurile răzleţe şi să le aşez frumos în carnetul meu, în timp ce prietenul cu care eram se uita la fotografii.
A venit în faţa noastră şi am auzit:
– Haideţi vă rog frumos la mine acasă, v-am pregătit ceva de mâncare.
Cu mintea pervertită de oraş, ne-am apărat.
– Mulțumim frumos, dar nu vă faceţi griji, o să mâncăm mai târziu.
– Sigur că o să mâncaţi, dar vă invit să veniţi acum şi la mine. Ştiţi, este sărbătoare azi şi m-aş bucura dacă veniţi. Am pregătit pentru voi ceva.
– Nu vă deranjaţi… mulţumim frumos, continuam noi și un pic derutați. La urma urmei, de câte ori suntem invitați la masă de cineva complet necunoscut?! Rar, mai degrabă niciodată. Așa, din senin, cineva te vede pe o bancă, știe că nu ești de-al locului și te invită în casa lui unde a pregătit o masă numai pentru tine.
– Haideţi, vă rog frumos, a insistat și nu am mai putut să ne opunem, deși, trebuie să recunosc, ne-am opus dintr-o politețe complet greșită și inutilă – suntem învățați să refuzăm mai întâi chiar dacă nu vrem asta.
Am pornit după ea, deși habar n-aveam cine este, habar n-avea cine suntem, dar ea insista să mergem să mâncăm în casa ei. Sigur, era sărbătoare. Când oamenii sunt mai darnici, dar nu era numai asta.
Am făcut câţiva paşi şi am intrat în magazinul universal din centru. Ne-a condus într-o încăpere, în spate, unde într-un colţ am văzut o masă şi două scaune. Pe masă, un vas de lut plin cu sarmale, un coş cu pâine de casă şi un castron cu smântână de casă. Cât se poate de simplu. Și ademenitor.
Există oameni care te fac să te simţi bine, confortabil, din secunda în care i-ai întâlnit. Îţi asigură acea linişte sufletească pe care cu toţii o căutăm, cel puțin din când în când.
Sunt oameni care probabil nu pot trăi dacă nu dăruiesc. Şi nu dăruiesc pentru a-și asigura un loc în rai sau pentru a avea un câștig. Dăruiesc discret, firesc, într-un mod ce nu se poate să nu te răscolească atunci când eşti cel care primeşte. Când întâlnesc aceşti oameni, care sunt destui, mă conving din nou, fără să mai fie cazul, că frumuseţea sufletului nu va fi niciodată măsurată în bani.
Am întrebat-o cum o cheamă.
– Raveca ai Iosif. Ciocan Raveca ai Iosif, mi-a spus.
» Primul om care a venit cu mult timp în urmă în Ciocăneşti se numea Ciocan. El a întemeiat aşezarea şi de la el a pornit neamul Ciocan. Aici erau atelierele „ciocănarilor de arme” care lucrau armele pentru domnitorii Moldovei, aflaţi mai mereu în războaie.
» Numele de Rebeca (în forma scrisă Reveca) apare în Biblie. Raveca din Ciocăneşti este singura femeie pe care o cunosc având acest nume vechi. Mai pune oare cineva în ziua de azi numele Raveca? Raveca vine, desigur, din ebraică, şi are o semnificaţie pe măsură. Înseamnă splendoare (Ribqah).
Raveca ai Iosif ne-a văzut la biserică și întâmplarea a făcut să ne aşezăm apoi, pe o bancă, chiar lângă magazinul și casa ei, și s-a gândit să ne ofere o masă. Raveca ai Iosif, din neamul Ciocan, a intrat, simplu şi firesc, la mine în suflet. I-am făcut câteva fotografii, una am făcut-o împreună, iar una imprimată pe hârtie i-am trimis şi ei prin poştă.
După câțiva ani, am trecut din nou prin Ciocăneşti, în drum spre Maramureş. Am oprit câteva minute la magazinul ei. Am găsit-o acolo. Sigur că şi-a amintit de mine şi s-a bucurat că ne-am revăzut.
Anul acesta, n-am ajuns la Ciocăneşti. Dacă mă voi reîntâlni într-o zi cu ea, mi-aş dori să pot să petrec mai mult timp acolo (cum m-a și invitat, de altfel). Poate voi reuși să înțeleg puțin din bunătatea ei simplă, nemăsurată, pe care mi-a arătat-o aşa, într-un fel cât se poate de natural. Să pot să uit de egoismul meu ce mă roade uneori, deseori.
Să pot să învăţ a face un lucru bun pentru cineva, fără să aştept ca gestul meu să fie apreciat, lăudat. Să-l fac numai din suflet. Exact aşa cum ar trebui făcute toate lucrurile acestea. Simplu, fără zgomot, fără socoteli şi aşteptări.
» Tu ce spui? «
◌ Ai întâlnit în călătoriile tale oameni care te-au surprins printr-un gest simplu?
◌ Oameni care ţi-au rămas la suflet şi de care îţi aminteşti cu drag, chiar dacă știi că nu o să-i mai vezi vreodată?
◌ Povestește asemenea întâlniri din călătorii cu oameni care, câteva momente, au intrat în viața ta și au îmbogățit-o cu un gest tandru, emoționant, de neuitat.
Comments are closed
Am întâlnit la Rășinari lângă Sibiu un moșneag care mi-a adus aminte cât de frumoși sunt oamenii de la țară. Ne-a povestit câte în lună și stele despre Casele natale Cioran și Goga, a stat de vorbă cu noi aproape un ceas, nu părea că se grăbește niciunde, iar la final EL ne-a mulțumit că l-am ascultat și ne-a urat drum bun oriunde vom merge… Mi-a fost tare drag omul asta frumos venit de niciunde în calea noastră…
Bunica mea avea la țară o vecină cu numele Raveca, s-a stins de vreo doi ani, nu mai știam pe nimeni cu acest nume, Rebeca însă există sute, e un nume frumos…
Ce frumos, Bia, tare dragi îmi sunt şi mie aceşti oameni pe care îi întâlnesc prin satele noastre. Da, Rebeca sunt multe, Raveca nici eu nu mai ştiam.
Frumoasa intamplare. Sunt oameni simpli care te surprind adesea si pe deasupra necunoscuti. E foarte placut. Nu-mi vine in minte acum o intamplare excata, dar imi aminteste de satul bunicii, de oamenii aceea intelepti, buni, generosi…
Exact, Larisa, despre bunătatea, sfătoşenia, generozitatea unor oameni simpli e vorba şi despre amintiri de acest fel care ne rămân acolo în suflet. Dacă nu pot să fiu la fel, cel puţin să povestesc despre ei 🙂
Foarte frumoasa povestea… oamenii de la tara par mai usor darnici.
Mi-ai facut pofta de sarmale haha.
Eu am rude (din Gura Raului) cu numele Raveca, o matusa si doua verisoare.
Da, aşa este Miki, şi mie mi se pare că unii oameni de la ţară sunt mai generoşi şi te primesc în casele lor fără să fie suspicioşi. Cum se mai întâmplă pe la oraş 🙂 Mie chiar îmi place numele Raveca, pare încărcat de poveşti 🙂
Frumosi si simpli sunt oamenii de la tara!
ce frumooooos 🙂
si unde precis e nebunia asta de sat? arata fabulos…
Într-adevăr, Adriana, sunt destul de mulţi oameni de treabă la ţară, în special cei mai în vârstă 🙂
Să ştii că e un sat tare fain, eu am fost de mai multe ori, am ajuns să-i cunosc aproape pe toţi pe-acolo 😀 Este în Bucovina, de la Vatra Dornei spre Maramureş, Borşa.
Ce poveste frumoasa! Cu oameni frumosi! Mi-a placut 🙂
Eu cand eram in liceu imi petreceam verile la tara asa ca deseori am avut parte de un astfel de tratament si de multe ori de la persoane din sat care nu le cunosteam! Treceam pe ulita si mi se oferea un bol mare de cirese, numai asa, din suflet. Sau cozonac, sau alte cele!
Prin alte tari ….. au fost oameni cu care am povestit vrute si nevrute si de care m-am bucurat la maxim. Au fost si oameni care m-au ajutat fara sa le cer eu asta. Cele mai frumoase experiente au fost de la cei din Maroc fiindca acolo am locuit mai mult! Mama Habiba despre care am scris pe blog e una din femeile care m-au facut extrem de fericita doar cu prezenta ei, atunci cand aveam nevoie de asta!
Mulţumesc mult, Alice, pentru aceste gânduri frumoase… Am citit povestea despre Mama Habiba, ce om minunat şi larg la suflet. Emoţionantă povestea despre ea, aşa cum spui, aceşti oameni, deseori simpli, dar cu vorbe profunde şi suflete mari, reuşesc să ne impresioneze prin gesturile lor de bunătate pe care le fac atât de firesc.
Pingback: Călătorii la Singular » Şi într-o bună zi mă gândesc la ei cu dor
Am vazut descrierea si iti multumesc pentru tot ce ai scris, iar daca veniti de festival sa stiti ca va astept cu mare drag pe la noi avem multe de povestit.
Va rog frumos sa ma cautati.
Mulţumesc frumos pentru mesaj, ce surpriză frumoasă mi-aţi făcut! Cu mult drag am scris şi îmi amintesc de acea zi, eu vă mulţumesc pentru tot! Când vin, cu siguranţă vă caut! Multă sănătate vă doresc!