Să celebrăm viaţa

Astăzi este sărbătoare, din nou. Pentru Ciocăneşti, o aşezare din Bucovina pe placul meu, este de două ori sărbătoare: sfânta Maria şi Festivalul Păstrăvului.

Într-un august ce se anunţa gustos, am mers din nou la Ciocăneşti. De data aceasta, am nimerit, cu bună ştiinţă, de sărbătoarea păstrăvului. Am ajuns în sat numai bine. Roua nu se zvântase încă de pe iarba de un verde sălbatic. Am oprit şi m-am aşezat la marginea drumului. Şi acum, după atâţia ani, mai am momentele mele de îndoială că peisajele Bucovinei există în realitate şi nu sunt fabricate doar în imaginaţia mea.

Ca în parcurile de distracţii, intri într-o capsulă şi ai impresia că te plimbi printre stele sau pe străzile din San Francisco ori ai aterizat în secolul al XVII-lea. Era momentul potrivit pentru a surprinde în imagini frumuseţea ce mă înconjura. Înainte cu o seară tocmai dăduse o ploaie zdravănă de vară ce a trezit totul din starea de moleşeală după zile în şir de soare crâncen. Văzduhul se limpezise.

Cerul era de un azuriu fantastic, într-un contrast de zile mari cu verdele aprins al pământului. Am avut timpul perfect pentru a prinde momente în imagini care să-mi stârnească mai târziu doruri nemiloase.

În satele Bucovinei, peste tot vezi uluci întinse pe distanţe neştiute, mărginind un hotar de altul, o gospodărie de alta. Când treceam pe un podeţ de lemn, aveam impresia că este acolo de când lumea, că aşa a fost rânduit la începutul lumii, cu un rost bine ştiut. La fel ca azi.

Când am ajuns în sat, un moment am fost oarecum descumpănită. Am venit la festival şi aveam impresia că eram singură în toată așezarea. Gândul la păstrăv m-a făcut să uit socotelile de la țară. Era festival, dar înainte de toate era 15 august, sfânta Maria. Tot satul era la slujbă și sărbătorea și hramul bisericii din deal. Am urcat fără grabă şi am intrat în biserică.

Strălucirea dimineţii din care veneam contrasta cu lumina firavă, aproape ireală, semi-obscură, gălbuie, parte din farmecul micuţelor biserici ortodoxe. De iute ce era, mirosul de tămâie mi-a pişcat privirea. După câteva minute, ochii s-au obişnuit şi şi-au potolit lacrimile.

Slujba părea că se apropia pe sfârşite. N-am mai avut răbdare până la ultimul amin şi am ieşit să privesc satul de sus. Vară, iarnă, asta e Bucovina, îmi spuneam întinzând-mi privirile pe coline.

Mă întrebam, când mi se face dor de Bucovina? Vara, iarna? Când mă uit la aceste fotografii, aş vrea să fie tot timpul vară în Bucovina. Şi totuşi, când satele sunt troienite, ca-ntr-un tablou magistral, când colindători trec pe uliţele înzăpezite, când dealuri vuiesc de glasuri de copii ieșiți la săniuş, mă bucur că este şi iarnă în Bucovina. Acum, însă, e mijloc de august, e soare și festival. Trâmbiţaşii se auzeau de departe, urmați de călăreţi. Am ştiut atunci că va fi o zi frumoasă. Aşa a fost. Dacă ai fost, ştii ce spun. Dacă n-ai fost, în această zi este din nou vremea festivalului. Dacă l-ai ratat şi anul acesta, ar fi bine să afli (din timp) de ce să mergi la Ciocăneşti când e sărbătoarea păstrăvului, pentru ca la anul să te poţi bucura de unul din cele mai frumoase festivaluri tradiționale, cel puţin din România.

» Tu ce spui? «

◌ Ai fost la Festivalul Păstrăvului în Ciocănești?
◌ Dacă da, cum a fost experiența ta? Dacă nu, te tentează?
◌ Dacă ai fost în Bucovina, ce locuri ai mai văzut?