Mă plimb pe străzi ferite de sunete stridente, printre forme de lumini şi umbre ce alunecă pe portocaliul caselor, şi caut Bologna aia complet neturistică, deplin autentică.
Sub soarele aprig de vară, îmi pare că a lăsat pentru alte anotimpuri ţinuta ei de doamnă aristocrată, venerată, sofisticată, nici că-i pasă de prejudecăţi vechi, şi etalează, indiferentă şi proaspătă, un soi de nonconformism. Care-o prinde bine. Sau poate aşa este mereu, doar eu mi-o imaginam prea academică, iar acum o văd neastâmpărată.
Sutele de studenţi ce mişună peste tot o umplu de viaţă şi Bologna asta a mea râde verii cu toate clădirile, detaliile şi porticurile ei nesfârşite şi fabuloase ce te fac să-i mulţumeşti oraşului pentru că sunt acolo, indiferent de vremea pe care o nimereşti.
CITEȘTE: O plimbare memorabilă: prin cel mai lung portic din lume
De altfel, plimbarea fără vreun scop anume, poate doar de a admira frumuseţea arcadelor, pe sub porticurile bologneze se spune că a devenit ceva simbolic şi asemănător cu plimbarea cu gondola când eşti în Veneţia. 
Privesc o casă şi ştiu că am mai trecut pe aici şi o iau de la capăt şi merg mai departe şi asta mă face să cred că am mai găsit un motiv pentru care îmi place atât de mult acest oraş cu aer vintage şi modern, cu toate decorurile lui vechi şi noi: este prietenos, elegant tare, nu-i este teamă de stilul retro şi mereu îţi scoate în cale ceva ce te face să fotografiezi, să descoperi. Chiar dacă mergi de două ori pe aceeaşi stradă.
Nu îţi face griji: sigur te va surprinde cu ceva. Farmecul acestui oraş nu stă doar într-o listă de muzee, biserici, ruine.
Ceea ce mă fascinează sunt acele locuri ascunse, vii, de care dau rătăcind prin labirintul străzilor medievale, o mulţime de detalii, magazine, baruri, cafenele şi restaurante micuţe, cu farmec şi personalitate.
Ca în toate oraşele și orășelele occidentale, bicicletele umplu străzile, iar când e vorba de Italia, adaugă şi scuterele, sunt efectiv peste tot, şi nebunia eco se vede în întreaga atmosferă a oraşului: oamenii sunt mult mai relaxaţi, nu există acel zgomot permanent al maşinilor şi, invariabil, al claxoanelor, şi, nu ştiu dacă e senzaţia mea sau chiar aşa simt şi alţii, aerul nu este sufocant; chiar dacă eu am avut parte de un soare crud de iunie, noroc mare cu porticurile.
Rar pot vedea un balcon fără plante şi decoruri. Nu este neapărat specific Bolognei, însă, oriunde eşti, când le vezi cum parcă îţi zâmbesc, te opreşti şi le faci o poză. Și pozezi mai departe
• clădiri aflate pe unul din canalele Bolognei;
• o librărie originală, în care găseşti tot ce vrei despre cinema, teatru, muzică;
• vitrina fotogenică a unui alt magazin;
• detaliile originale ale oraşului cu porți (ceva mai mizgălite, în zilele noastre);
• străduțele și clădirile pastelate.
Și un fermecător restaurant (cel puţin, în felul în care arată) aflat pe o străduță dosnică. Mi-a plăcut tare mult acest loc și micuțul restaurant, pe care l-am descoperit nu ştiu cum, tot mergând pe Via dell’Inferno, şi l-am fotografiat cu toate detaliile lui de ornament, deşi era în mare parte învelit în umbră, fiindcă pe străzile înguste şi printre clădirile înalte, soarele izbuteşte să arunce doar câte o rază. A dat locului magie.
Italienii au stil şi bunul-gust se vede peste tot. În privinţa asta, nimeni nu prea cred că-i poate egala. Îmi place să văd pe clădiri vechi panouri cu aer retro, iar aici par a fi în ton cu spiritul poetic al oraşului. Chiar îmi imaginez uneori că sunt acolo din cine știe ce vremuri trecute.
Orașul se poate lăuda cu numeroase familii bogate, multe din vechea aristocraţie, care au fost mereu loiale oraşului şi deseori aceşti oameni au trăit toată viaţa aici, în case moştenite de generaţii. 
Bologna zăpăceşte frumos cu atmosfera ei aprinsă, destinsă, cu aromele ei înnebunitoare şi, spre deosebire de alte locuri unde turiştii se calcă în picioare, m-am bucurat de ea mai mult alături de localnici.
Și azi, din motive care îmi scapă, evident, este destul de des ocolită de călători care preferă să cutreiere alte destinaţii mult mai celebre, în apropiere. Ceea ce nu a fost rău. Cum să fie, când întregul oraş pare doar al tău?!
» Tu ce spui? «
◌ Te-ai plimbat prin Bologna?
◌ Ce locuri ai descoperit și care ți-au plăcut?
◌ Ce te-a încântat cel mai mult la acest oraș?
Join the discussion
Si mie imi place orasul f.mult. Da, doar sa ma plimb pe strazi si stradute, pe sub portici si prin cafenele, mereu si mereu, prin aceleasi locuri.
E bine sa fii turist la Bologna, dar imagineaza-ti cum ar fi sa fii localnic. Sa stii ca frumusetile astea discrete sunt la indemana ta mereu, sa poti spune “orasul meu”, “la mia Bologna”…
E plăcut gândul acesta, că oricând mă pot reîntoarce şi să mă bucur de un loc care m-a încântat. Iar Bologna nu este niciodată prea departe, să nu se poată asta. Chiar dacă există atâtea şi atâtea alte locuri superbe şi în Italia şi în toată lumea asta, dacă reuşim să vedem cât mai multe, rămânem de fapt doar cu câteva care ne plac într-un alt fel. Sunt cele care ni se lipesc mult de suflet şi ne-am dori să le revedem, chiar să locuim acolo, cel puţin o vreme.
Aaa, cred că în restaurantul ăla am mâncat şi eu la Bologna! E cumva Swine Bar? 😀 Cu multe sticle şi obiecte vechi?
Nu ştiu, Andra, cum se numeşte acel restaurant micuţ, dar văzând fotografii cu cel de care spui tu, nu este acela.