Dacă te uiți pe hartă, vei vedea că, din Cluj-Napoca, ai putea ajunge în Sic, în maghiară Szék, adică „Scaun de judecată”, în cel mult 45 de minute – o distanță de 36 de kilometri – pe drumul județean 109D prin Jucu. Asta indică harta, însă realitatea e cu totul alta: pe acea porțiune nu se mai prea poate merge, deoarece, din ceea ce am aflat de la unii și alții, drumul este atât de rău încât nimeni nu se mai încumetă să o ia pe acolo.
Prin urmare, ca să ajungi în Sic din Cluj-Napoca mergi până la Gherla și de acolo o iei înapoi pe același drum județean 109D dar pe porțiunea Gherla-Sic e ceva mai bun. În acest caz, distanța nu mai e de 36 de kilometri, ci aproape se dublează. Lucrul acesta nu mai contează atâta vreme cât mașina nu se rupe în două, patru, zece, cum îi e norocul fiecăruia, pe drumuri care – așa cum scria cineva într-un articol din 1926 numit „Cum călătoriau strămoșii noștri” (adică strămoșii pe la 1850) – erau cum le lăsa și îngrijea bunul Dumnezeu: hopuri, gropi, râpi, noroaie.
Cum mă gândeam de multă vreme să merg la Bonțida ca să explorez castelul Bánffy, m-am întrebat ce aș mai putea face prin zonă. Atunci am citit câte ceva despre Sic și asta a fost: m-a fermecat. Scurt, definitiv, complet.
CITEȘTE: Explorând Castelul Bánffy din Bonțida
Cu ochii pe hartă, mi-am spus plină de entuziasm că nu e mare lucru să merg pe jos din Bonțida până în Sic, convinsă că trebuie să fie pe acolo un drum ce leagă cele două așezări. Altfel, îmi spuneam, de la castelul Bánffy ar trebui să mă întorc din nou 3 kilometri până la șosea, să stau și să aștept o mașină ce vine din Cluj-Napoca și merge la Gherla, iar din Gherla să iau o altă cursă locală care circulă până la Sic. Ar fi fost prea mult timp irosit. Pornisem dimineața devreme cu o mașină din Cluj-Napoca – circulă zilnic, la intervale regulate de timp, mai multe curse Cluj-Napoca – Gherla – Cluj-Napoca. I-am spus șoferului că vreau să cobor la Bonțida, pentru castel, și a oprit exact la drumul ce ducea spre castel. Din șoseaua principală până la Castelul Bánffy sunt în jur de trei kilometri.
După ce m-am plimbat destul prin curtea castelului, am ieșit în drum și așteptam să apară o femeie ca să o pot întreba cum ajung la Sic peste deal. Prima reacție, trebuie să ieșiți la șosea, să luați o mașină ce merge până la Gherla și de acolo altă mașină până la Sic.
– Bine, bine, dar nu pot traversa dealul?
– Cum să traversați dealul?
– Pe jos.
– Dar de ce să mergeți pe jos, v-am zis doară că aveți mașini.
– Păi eu cred că e mai simplu să urc dealul acela și… dincolo de el, acolo e Sic. Nu-i așa?
– Da… dar singură vreți să mergeți?
– Nu, sunt cu un prieten, s-a dus mai în față. (asta a devenit replica mea când văd femeile atât de panicate de intenția mea de a merge singură – uneori, totuși, poate fi un lucru adevărat.)
– No, atunci e bine că nu sunteți singură. Mergeți pe ulița asta tot înainte și când ajungeți la capătul ei, la ultimele case, întrebați pe cineva fiindcă de acolo o să vă poată arăta spre deal ca să vedeți mai bine pe unde să o luați.
Așa am făcut. O tânără de la ultima casă mi-a arătat cu mâna pe unde să o iau și eu încercam să-mi dau seama din semnele ei că înțeleg exact pe unde e drumul. M-a atenționat că mai departe e o stână și sunt câini, să am grijă (câinii, eternul stres al călătorului în România). Am întrebat-o dacă e departe.
– Nu știu, nu am fost niciodată.
– La Sic?
– Nu, la Sic am fost, dar nu am mers niciodată peste deal.
» Acest sat Sic apare pomenit într-un document din 1291, pe atunci ca oraș liber regesc. Așezarea a avut dintotdeauna o populație majoritar maghiară – și azi, aproape 94 la sută sunt etnici maghiari; cei mai mulți sunt reformați.
Am ieșit din sat și curând m-am trezit că drumul meu se bifurca. La dreapta, cum mi-a spus tânăra din Bonțida să merg, erau câinii de la stână. Am luat-o pe drumul din stânga, convinsă că tot de Sic ar trebui să dau după ce urc același deal din față. Cu toate că, recunosc, de cele mai multe ori sunt complet dezorientată și nici nu știu cum de reușesc uneori să ajung unde vreau. Am luat-o totuși la stânga doar pentru a nu avea de-a face cu stâna cu câini pe care îi auzeam lătrând de nebuni undeva destul de departe.
A fost o zi făcută pentru o astfel de drumeție. Cerul era răvășit, cu nori spectaculoși, soarele năvălea printre ei și încălzea atât cât să fie bine jos. Urcam și mă opream să-mi trag sufletul, să privesc Bonțida rămasă tot mai în urmă, tot mai măruntă, cu castelul ei cu tot. Păsări, tot felul de păsări colorate, zburau și cântau de parcă numai ele erau pe lumea asta.
Veselia și bucuria de a trăi se simțeau în tot aerul acela nou, proaspăt, de început de vară. Liniștea întinsă era alungată doar de cântec vesel. Nimeni nu umbla pe acolo în acea zi, la acea oră, în afară de mine – mă întreb deseori cum e mai bine, să-ți iasă cineva în cale sau să nu dai de nimeni în locuri pustii.
Urcam, ajungeam pe câte o coamă și nimic. În față, alt deal. Urcam din nou și, încă o dată, un nou deal. Nici urmă de Sic. Bonțida ajunsese o amintire, tot ce aveam în jur erau dealuri ce nu se mai terminau, dar tot ce puteam face era să merg înainte și să urc, să urc până voi fi cu capul în nori.
Și dintr-o dată lumea mea s-a schimbat. Stăteam sus, pe coama dealului, printre maci și flori de câmp, priveam satul și mi se umplea sufletul de frumusețea din vale. Turle de biserici întrerupeau linia uniformă a caselor cu acoperișurilor lor roșii semețite în verdele crud al naturii. Râdeam și dansam și nici nu-mi păsa dacă mă vedea cineva. Am învățat asta de la păsările libere, visătoare, care nu-și fac griji de ceea ce cred alții despre cântecul lor.
Eram atât de bucuroasă că am găsit satul căutat de parcă străbătusem zile în șir deșertul și am dat în cele din urmă, când nu mai credeam că se poate, de oaza ce m-a salvat. A fost un sentiment plăcut după o drumeție ce nu mai știa unde ar putea să mă ducă.
Nu-mi mai venea să ies din acel moment dumnezeiesc: aerul de iunie era dulce, cerul arăta ca o acuarelă, gâze și fluturi și libelule se zbenguiau profitând la maximum de fiecare clipă de viață. Un om își făcea siesta lângă o căpiță, pe câmpul cald, eu am trecut mai departe încet, să nu-i stric somnul dulce de amiază.
CITEȘTE: Intrați, e deschis – Táncház, muzică și dans: Muzeul Dansului de la Sic, Cluj
O femeie a apărut de undeva și am urcat spre ea. Mergea să-și lucreze câmpul. Mă simțeam ca într-un decor aranjat dintr-un film de secole trecute. În Sic, oamenii, în special cei mai în vârstă, așa se poartă și în zile obișnuite, umblă în haine specifice zonei, tradiționale, unele folosite pentru muncă, altele, cele mai frumoase, îmbrăcate pentru dans și sărbători.
Am fotografiat-o și i-am cerut adresa să-i trimit și ei o poză. Mi-a spus ceva în maghiară, apoi în română – Strada II. Pe urmă a încercat să-mi explice cum a putut mai bine că satul e împărțit în trei străzi: Felszeg, Csipkeszeg și Forrószeg. Adică, strada I, strada II și strada III.
Îi urez spor la treabă, îmi iau rămas-bun de la tanti Rozalia și cobor pe ulița satului. Și din nou, m-a fermecat. Definitiv, complet. Treceam pe lângă case vechi tradiționale, albe și albastre, cu pridvor și obloane și viță de vie atârnată de-a lungul prispei, cu porți din lemn frumos meșterite, cu oameni în haine așa cum nu mai credeam că se poartă pe undeva. Haina îl face pe om, se spune, și, în acest loc diferit, de altă lume, nimic nu se potrivește mai bine atmosferei din sat. Umblam pe străzi în Sic și totul era la locul lui, îngrijit, înflorat, tihnit.
E acolo o lume aparte, colorată, vie, incredibilă, pe care o îndrăgesc acum pentru simplitatea frumuseții ei și pentru tot ce păstrează bun din alte vremuri.
» miniGhid «
• Cu mașina: Din Cluj-Napoca în direcția Gherla și din Gherla pe DJ 109D până în Sic.
• Cu mijloc de transport în comun: Din Cluj-Napoca, sunt zilnic mașini care circulă la Gherla, la intervale regulate, de dimineața până seara târziu. Stația de plecare din Cluj-Napoca este în Parcare Expo, din apropiere de Expo Transilvania.
• Distanțe: Cluj-Napoca – Gherla: 38 km; Gherla – Sic: 18 km.
⤳ Idee:
⧈ Dacă ești din fire un explorator-aventurier, poți merge pe jos din Bonțida până în Sic. Treci câteva dealuri și ești în Sic. Avantajul: ai o panoramă faină cu satul văzut de pe dealuri.
• Pentru fotografie • Să vezi case tradiționale • Să descoperi un sat fermecător • Să privești oameni în ținută specifică • Să vezi un muzeu unic, cu totul inedit • Să te plimbi printr-o rezervație naturală
» Tu ce spui? «
◌ Ai fost la Sic?
◌ Cum a fost experiența ta? Ți-a rămas un pic de suflet în acest sat?
◌ Ce te-a impresionant?
Join the discussion