Simplu şi sălbatic – Celebrând muntele

Am crescut ca toţi oamenii de aici văzând zilnic munţii de aproape şi aceasta are o anumită importanţă. Ei ne-au învăţat în felul lor să luăm totul în serios.

Rânduri scrise de Octavian Paler în Scrisorile imaginare, despre satul lui Lisa aşezat lângă munţii Făgăraş.

Când e vorba de munţi, înălţimea nu a avut vreodată vreo importanţă în ochii mei, aşa cum nu am în mine nici obsesia cuceririi vârfurilor.

Am crescut lângă Apuseni şi ei rămân într-un fel munţii mei, cei pe care îi am cu mine, în mine. Îi iubesc din tot felul de motive. Pentru că mi-au fost mereu aproape, urcam dealul grădinii şi îi priveam, erau întotdeauna acolo când aveam nevoie de ei. Pentru că au un fel al lor de a te învăţa modestia şi îndrăzneala.

Pentru oamenii lor care trăiesc în sate risipe pe dealuri, în pustietate, la margini de păduri şi singurătăţi. Pentru peisajul spectaculos.

CITEȘTE: Unde te mai pierzi în Apuseni: la Casa de Piatră

Priveliştile Apusenilor te fac să te comporţi ca într-o catedrală. Urci, tot urci pe un traseu şi, când te opreşti pentru o pauză, priveşti în jur şi eşti prins în vraja acestui loc unde pluteşte ceva ce te agaţă de tot. Te poţi lega pe viaţă de acest loc fără să mai afli cum, când, unde s-a întâmplat asta, doar ştii că ai poftă să revii, să revezi, să mai stai cu tine. Pentru mine, e întâlnirea ce se potriveşte cu tăcerea. Spre deosebire de mare. Marea e exuberanţă, zgomote, vorbe, tu şi ceilalţi. Muntele e linişte, a exersa tăcerea, să te ştii, să (te) asculţi.

Pentru că azi lumea celebrează muntele, cel puţin aşa ar trebui să fie de ziua lui, câteva gânduri ce povestesc despre el, muntele.

Libertatea locuieşte în munţi.
{Thomas Mann, Muntele vrăjit}

Amurgul începuse a se ridica din adâncuri… iar între piscurile înalte ale munţilor, ce se răsfăţau încă în pulberea de lumină roşiatică a celor din urmă raze ale apusului, văile tupilate întunecau priveliştea, ca atâtea pete imense de umbră viorie… Din adâncimi, din înălţimi, din taina pădurilor, din întunericul codrilor, din văzduhuri, de pretutindeni, glasurile prelungi ale serilor de munte se ridicau treptat a linişte şi a odihnă… Şi, încet, încet, se strângeau toate şi toate adormeau pe rând; şi tot mai rar se desprindea din depărtări un lătrat de câine, un sunet de talangă, un glas de bucium…
{Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte}

…sufletul simplu şi sălbatic, zile mai vesele pe coastele surâzătoare aurite de soare, la poalele munţilor puternici, străbătuţi de trecători adânci, care se deschideau către calmul albastru al orizontului…
{Isabelle Eberhardt, Iubiri nomade}

De la fermă nu puteai vedea propriu-zis râul, dar îi puteai urmări cursul sinuos după modelul format de salcâmii înalţi şi de un verde întunecat ce-l însoţeau. De cealaltă parte a lui, terenul împădurit urca din nou, iar dincolo de păduri erau câmpiile verzi ce se întindeau până la poalele colinelor Ngong.
{Karen Blixen, Departe de Africa}

Cât de glorios este salutul dat de soare muntelui.
{John Muir, The Mountains of California}

Îmi plăcea să urmăresc cum norii veneau şi plecau, lovindu-se de munţi ca de eternitate.
{Octavian Paler, Scrisori imaginare}

Iar, dacă ar fi fost credinţa mea atât de mare, acela este muntele ce l-aş fi adus la mine.
{Karen Blixen, Departe de Africa}

Erau însă şi dimineţi când pentru a vedea zorii printre crestele munţilor merita să fii treaz la asemenea ore afurisite. Eu, unul, nu pot suferi munţii, nici măcar pentru privelişte. Uneori, însă, zorii ivindu-se pe după crestele din spatele nostru, primele străfulgerări aurii, asemeni unor săbii spintecând întunericul, şi apoi lumina crescând şi norii roşu aprins întinzându-se departe spre depărtări infinite meritau să le priveşti, chiar dacă stătuseşi treaz toată noaptea, picioarele îţi erau amorţite de la genunchi în jos şi ştiai că nu era nici o speranţă să primeşti ceva de mâncare în mai puţin de trei ore.
{George Orwell, Omagiu Cataloniei}

Munţii sunt începutul şi sfârşitul tuturor peisajelor naturale.
{John Ruskin, Modern Painters}

Depărtarea dă vrajă priveliştii şi înveşmântă munţii în nuanţa azurie.
{Thomas Campbell, The Pleasures of Hope}

Cât de frumoasă era luna şi cât de senină fu noaptea aceea! Tăcerea şi misterul mă înconjurau din toate părţile. Noaptea, retrasă în văi şi în desimea posomorâtă a brazilor, cernea munţii adormiţi şi visători, ale căror piscuri neguroase păreau că formează hotarele înalte dintre pământ şi cer. O linie de umbră, graţios ondulată, însemna, până dincolo de marginile vederii, aceste hotare; şi această linie se părea trasă pe fundul de umbră şi lumină al spaţiului adânc de o mână tainică, colosală şi nevăzută.
{Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte}

Tot legat de munte, două lucruri pe care poate ai vrea să le ştii. Până în prezent peste 6000 de persoane au escaladat vârful Everest, inclusiv un copil de 13 ani, într-o expediţie din 2010. În ce priveşte căsătoria pe vârf de munte, prima s-a celebrat în 2005.

Dacă eşti pasionat de astfel de informaţii, citește: Ten things you never knew about… mountains

» Tu ce spui? «

◌ Îți place muntele? Mergi în drumeții montane?
◌ Ce înseamnă muntele pentru tine?
◌ Dacă ai plăcerea să împărtăşeşti din gândurile tale despre ce înseamnă muntele, din experienţele tale pe munte, ești binevenit/ă.