După alți ani de călătorii solo, am mai strâns experiențe, întâmplări, momente care m-au încântat și altele care m-au făcut să mă gândesc dacă merită astfel de aventuri. Călătoria solo a devenit un subiect preferat, la fel cum este acest stil de călătorie pentru mine.
Nu sunt pledoarii pentru călătoria solo, și de ar fi, fiecare decide dacă poate, vrea, i se potrivește. E vorba însă de dorința de a călători care nu ar trebui și nici nu ar putea să-l țină în frâu pe cel care dorește să cunoască, să vadă cu ochii lui lumea asta mare, nu doar să asculte poveștile și aventurile altora.
Această nevoie de a pleca din când în când poate să fie cea care îl face pe fiecare să aleagă. Chiar dacă nu oricine este făcut pentru acest stil de călătorie, atunci când vrea să plece și nu are cu cine, va lua o hotărâre.
CITEȘTE: Călătoria solo: este potrivită şi pentru tine?
Sunt într-o veche și stabilă relație cu călătoria solo, prin urmare pot spune că am ceva experiență și mă surprinde să văd cum, după ani, unele momente devin repetabile. De câte ori ajung prin diferite sate și întreb ceva un localnic, în loc de răspuns aud mai întâi întrebarea ce mă bântuie de la aventura prin Apuseni. Experimentez mereu și mereu și la nesfârșit eterna uimire – Vai de mine, cum, numa singură sunteți? – urmată de o privire nu tocmai discretă de parcă tocmai căzusem din ceruri.
CITEȘTE: D’apoi numa singură?
Uneori, câte o femeie mai în vârstă se uită la mine atât de îngrijorată încât am învățat să spun: Nu, nu sunt singură, cum să fiu singură, sunt cu un prieten, mă așteaptă mai departe, și după ce se liniștește O, așa mai merge, atunci e bine, pornesc și eu mai departe numa singură. 
Sunt introvertită, caut liniștea, îmi place să fiu independentă, mă simt minunat în și cu singurătatea mea, prin urmare aleg să călătoresc în unul din stilurile mele preferate. Pot găsi multe motive pentru care mă simt bine în călătoriile mele solo; pe de altă parte, aduc și lucruri mai puțin confortabile. Ca orice tip de călătorie și ca orice în viața asta, nimic nu este perfect. Nici nu trebuie să fie, ar deveni plictisitor.
De multe ori suntem împinși, nevoiți să călătorim singuri. Nu pornim singuri într-o călătorie pentru că ne-ar plăcea chiar la nebunie, ci mai degrabă fiindcă nu avem cu cine. Mulți mi-au spus asta și cunosc sentimentul.
Pe de altă parte, uneori, se întâmplă să avem cu cine călători, dar nu ne potrivim – cu toții știm de la papa Hemingway că nu e bine să mergem într-o călătorie, mai ales una lungă, cu o persoană pe care nu o iubim (sau cel puțin să nu fie una care să ne scoate din sărite la fiecare zece minute). Recunosc, până acum nu am găsit o persoană cu care să îmi doresc să călătoresc mai mult de câteva zile. Probabil nici nu o voi găsi vreodată, chiar dacă nici măcar nu o caut. Cu siguranță, problema nu e cu ceilalți, e numai cu firea mea – însă atâta vreme cât alții nu sunt afectați iar eu mă simt bine așa cum sunt, nu este o problemă care să mă deranjeze sau să mă gândesc la ea.
Mai este și varianta când suntem convinși că nu ne place călătoria solo fără să o trăim vreodată. Este atitudinea similară pe care o avem (sau o aveam mai ales în timpul copilăriei) în fața unor mâncăruri: susținem că nu ne place o anumită mâncare deși nu am gustat-o niciodată. Poate te recunoști în acest tipar.
Singur, cu partenerul de viață, cu prieteni apropiați, într-un grup – cu toții avem anumite preferințe și nu există o alegere rea sau bună; este doar ceea ce funcționează pentru fiecare într-un anumit moment. Pentru mine, călătoria solo e frumoasă și îmi oferă suficiente motive plăcute ca să nu renunț la ea. Patru dintre acestea:
» 1/ Independența «
O planific după cum mă taie capul, mă răzgândesc după cum mă taie capul. Nu deranjez pe nimeni, nu mă deranjează nimeni. Plec atunci când vreau, unde vreau. Dacă vreau să mă trezesc la ora 3 dimineața ca să iau trenul spre nu știu ce destinație, nu înnebunesc pe nimeni cu ritmul meu.
Încerc ce experiențe vreau fără să car îndoielile și fricile altuia (de-abia mă descurc cu ale mele). Călătorind singură pot da impresia că sunt o curajoasă – cum prea mulți îmi spun asta. Pentru mine nu e vorba de curaj, ci doar de curiozitatea și plăcerea de a face ceea ce îmi aduce o bucurie de nedescris – care mă fac să trec peste temeri.
CITEȘTE: În căutarea lucrurilor (locurilor) simple, cu farmec
Poate în această atitudine se ascunde un pic de egoism, însă o doză de egoism ar trebui să păstrăm fiecare – și eu sunt pe lumea asta și vreau să trăiesc pe placul inimii mele cât pot, nu să îmi pliez mereu viața după alegerile altcuiva. Și nici altcuiva nu i-aș cere vreodată să urmeze ritmul meu (lucrul acesta l-am învățat ceva mai târziu).
» 2/ Singurătatea «
Exact, singurătatea. Cea de care cei mai mulți fug pentru că puțini învață să o trăiască în așa fel încât să fie o plăcere și nu o durere. Există în lume câteva prejudecăți, mituri, cu privire la singurătate. Pentru mulți, e înfricoșătoare, e dăunătoare, e ceva de care trebuie să ne ferim fiindcă e o boală gravă. Oamenii care iubesc singurătatea sunt ciudați și pot fi chiar periculoși. Evident, există și cazuri patologice, însă nu despre astfel de situații e vorba.
Așa cum învățăm să ne adăptăm unei vieți în doi și putem fi fericiți – chiar dacă unii nu ne considerăm neapărat perfecți pentru o viață în doi și de familie – la fel putem găsi bucurie în singurătate. Eu găsesc bucurie în singurătate și asta am învățat mai mult din călătoriile solo: mă bucur cu adevărat de compania mea și îmi sunt cea mai bună și de încredere prietenă.
De aceea nu m-am simțit niciodată singură în timpul călătoriilor mele de una singură – ceea ce poate fi ciudat având în vedere că mulți exact despre asta se plâng tot timpul atunci când călătoresc singuri. Dacă ai cu cine călători și îți face plăcere să fii cu acea persoană, probabil vei fi copleșit de singurătate atunci când perechea ta nu poate să-ți fie alături și ești nevoit să pornești la drum singur. Simți că ceva lipsește, nu ești complet și e, până la un punct, destul de firesc să fie așa (atunci când nu mai simți deloc asta, va fi ceva ce te-ar putea îngrijora).
Dacă ești o fire independentă și îți place să trăiești și singur, acest lucru nu este o problemă. Eu nu am probleme cu singurătatea mea, fiindcă nu e o povară, ci o bucurie.
Nu oricine poate înțelege asta pentru că suntem extrem de diferiți, cu tot felul de preferințe: unii caută gălăgia, gașca/prietenii, distracția; unii iubesc să călătorească numai cu partenerul cel perfect pentru ei; unii preferă simplitatea, singurătatea, liniștea.
Atâta vreme cât ajung în locuri în care nu am mai fost, descopăr și învăț lucruri noi, fac fotografii, am cărți, întâlnesc oameni cu care povestesc, scriu, lucrez cu drag la acest blog, pot trăi și călători singură oriunde fără să mă simt absolut deloc singură.
» 3/ Experiențele «
Când sunt cu cineva, cunosc mai puțină lume, un lucru remarcat de mulți alții. De obicei, în călătoriile în doi, mergem cu mașina, mâncăm împreună, pornim prin orașe sau în drumeții împreună. Nu ne rămâne mult timp de a intra în vorbă cu prea multă lume. Nici nu simt nevoia.
Când merg singură, folosesc mijloace de transport în comun și, deseori, iau ocazii. În acest mod, cunosc alți oameni și se adună alte experiențe.
Când călătoresc singură, stau mai mult timp în locurile care îmi plac sau petrec mai mult alături de oameni de la care învăț și aflu ceva nou.
Sunt perspective complet diferite și mă bucur de fiecare dintre aceste experiențe, cu o mică slăbiciune pentru cele oferite de călătoria solo. Mai ales de acele momente în care oamenii devin mai deschiși și mai prietenoși după ce află că ești singur.
CITEȘTE: De la Rimetea la cetatea din Colțești, pe un traseu spectaculos
» 4/ Teama «
Ok, teama nu ar trebui să fie ceva care să mă încânte, în mod normal, însă prin ea am învățat să fiu mai atentă la ceea ce e în jurul meu fiindcă doar pe mine pot să mă bazez.
În orașe cunoscute ca destinații turistice nu mă simt niciodată nelalocul meu singură, indiferent cât s-ar holba unii la mine. E problema lor, timpul lor.
Chiar și în locuri mai izolate, sălbatice, m-aș simți extraordinar în orice moment dacă nu persistă acea teamă de lucruri neprevăzute. În astfel de situații îmi amintesc mereu de aceste vorbe dintr-o carte scrisă de Mirra Alfassa (și pe care le-am mai scris pe undeva). Sunt cât se poate de adevărate dacă ne întrebăm: Ce ne face să ne fie teamă? De unde vine ea? Mirra Alfassa ne răspunde: Faptul că știm că ni se pot întâmpla lucruri rele ne face să ne fie teamă.
În călătoria solo în locuri izolate mă simt uneori ca un aventurier în zorii omenirii care vrea să exploreze și tot ce știe este că trebuie să-și activeze toate simțurile pentru a fi pregătit de orice în orice moment.
CITEȘTE: Nu îţi fie teamă să călătoreşti singură
De fiecare dată când revin cu bine dintr-o călătorie solo sunt recunoscătoare pentru toți oamenii cumsecade ce mi-au ieșit în drum. Și totuși, oricât de mult îmi place să spun și să cred că oamenii sunt în general… omenoși, știu bine că nu toți pot să fie așa. Când pornesc la drum gândurile mele se îndreaptă însă numai spre lucruri bune, oameni generoși, experiențe frumoase – momente și întâlniri de care într-o zi ce va urma îmi voi aminti cu bucurie.
De ce nu renunț să călătoresc singură – 4 motive din câteva zeci
» ESENȚIAL «
» Tu ce spui? «
◌ Îți place să călătorești singur/singură?
◌ Dacă da, care sunt motivele tale?
◌ Dacă nu ai călătorit niciodată solo, ai încerca?
Join the discussion