Intrați, e deschis – Táncház, muzică și dans: Muzeul Dansului de la Sic, Cluj

Pe ulițele din Sic mă plimb la întâmplare, vrăjită de ce-mi iese în drum, fermecată de casele vechi, de o frumusețe pe care tot mai mulți nu o mai văd și nu mai vor să o păstreze iar eu nu înțeleg de ce. Mă simt de parcă am ieșit din timpul meu și călătoresc departe, mult departe, prin alte vremuri.

Întâlnesc femei îmbrăcate în haine tradiționale, simple, un port vechi țărănesc folosit zi cu zi, așa cum rar se mai vede, și aceste întâlniri intensifică sentimentul că am nimerit într-un timp de basm, de a fost odată, și nu mai poate fi în mileniul meu. Și totuși este, e real, chiar palpabil și nu încetez să mă minunez de acest loc și să mă bucur că am traversat dealul de la Bonțida până aici.

CITEȘTE: Sic. Chiar așa. De ce să mergi.

Mă opresc și fotografiez o casă vopsită în albastru, cu motive tradiționale, ferestre micuțe și obloane din lemn, acoperiș din țiglă roșie și flori colorate.

Pe poarta de la intrare stau agățate două perechi vechi de cizme. Poarta e deschisă larg, sună a invitație, și chiar așa este. Citesc acolo „Come in, We’re open”, și ce pot face decât să intru. În curte, alte grămezi de cizme, la fel în pridvorul casei unde văd suspendate zeci de perechi de cizme tocite de atâta dans, dans, dans la nesfârșit.

Sic, Szék în maghiară, ceea ce înseamnă „Scaun de judecată”, are o istorie lungă și uneori tristă, ca orice loc. Are însă și povești frumoase, iar una din acestea este despre dans.

Aflu mai multe de la Michel, pe numele complet Michel van Langeveld, un olandez stabilit de ani buni în acest sătuc nu departe de Cluj, cu locuitori maghiari, cei mai mulți. Soția lui Michel este din sat, de origine maghiară, și cu ea vorbesc prima dată. Îmi spune să-l aștept pe Michel, vine imediat și el îmi va face un tur al muzeului. Este aici táncház, ceea ce înseamnă „casa dansului”, și un muzeu despre această veche tradiție din sat.

Cu Michel vorbesc în engleză – este de mulți ani în Transilvania, a învățat maghiară iar cu româna nu se descurcă prea bine, mărturisește.

Îmi spune că, pe vremuri, fiecare din cele trei vechi zone (străzi) ale satului – numite Felszeg, Forrószeg and Csipkeszeg –, avea o casă a dansului – táncház.

Mișcarea casa dansului a fost lansată în 1972, când în Budapesta a fost inaugurat prima dată un spațiu dedicat dansului tradițional maghiar. Această mișcare culturală s-a extins și în comunitățile predominant maghiare din afara granițelor Ungariei, prin urmare a ajuns și în sate cu populație predominant maghiară din Transilvania.

• Termenul „táncház”, casa dansului, a fost folosit în Transilvania și are la origine tradiția din Sic de a practica dansul în casele oamenilor – pentru că nu exista o casă special folosită pentru această activitate, fiecare zonă din Sic avea o casă unde sătenii se întâlneau și dansau.

• Spre finalul anilor 1970, această mișcare devenise tot mai amplă, în special în afara Ungariei, din dorința etnicilor maghiari de a-și menține cultura și tradițiile vii.

• În 2011, tradiția a fost înscrisă pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial care are nevoie de conservare urgentă.

În urmă cu 14 ani, adică în anul 2004, încântat de frumusețea așezării și de tradițiile de care auzise (și, trebuie spus, îndrăgostit de o localnică pe care a luat-o de soție), Michel hotărăște că Sic e locul unde va dori să-și trăiască viața mai departe. Interesat de a reînvia și păstra povestea dansului din Sic, a cumpărat casa dansului din strada Csipkeszeg și mai târziu a înființat și o fundație, numită, cum altfel, Csipkeszeg Foundation. Casa din Csipkeszeg a fost renovată și splendid amenajată în stil tradițional.

Peste drum, tot Michel m-a condus la o altă casă refăcută de el – inclusiv un hambar unde chiar el, mi-a spus, a agățat alte zeci de perechi de cizme; în total, anul trecut, când am fost eu în Sic, erau acolo, în cele două case, în jur de 500 de perechi. Sus, în hambar este și un loc numai bun de tras un pui de somn în după-amiezile toropitoare de vară. În casa de aici sunt pe pereți multe fotografii alb-negru făcute în 1967 la Sic de fotograful maghiar Korniss Péter, care anul trecut a împlinit 80 de ani și a fost invitat la deschiderea oficială a noii case a dansului și a Muzeului Dansului. Tocmai în acele zile, Michel lucra de zor la ultimele detalii pentru ziua de sărbătoare ce va urma.

Michel și soția lui oferă și bed&breakfast, pentru cei care vor să petreacă mai multe zile în sat. Tot ei organizează în fiecare lună seri de dans, ateliere de muzică și dans iar pentru cei veniți de pe alte meleaguri, Michel pare oricând gata de a povesti despre Sic și tradiția dansului în timp ce, scrie pe site-ul lor, oaspeții se bucură de un pahar de pálinka făcută acasă. Nu mi s-a oferit pálinka de Sic (dar Michel mi-a cules niște dude) – nu aș fi băut, nefiind nici specialistă în astfel de băuturi, nici băutoare de astfel de tării –, dar probabil aș fi încercat măcar să gust un strop din ea, fiind tot o experiență și un mod de a înțelege această lume aparte.

 Tradiții din Sic

» Casele țărănești din Sic păstrează un stil arhitectural unic: au trei încăperi și acoperiș din stuf. Intrarea în casă este la mijloc, acolo unde se află vatra casei. Cea mai spațioasă și îngrijită cameră e orientată spre stradă și este mobilată și amenajată așa cum s-a moștenit tradiția din strămoși.

» Zestrea fetei se pregătea cu mult timp înainte ca aceasta să împlinească vârsta de măritat. De obicei, după confirmare (la 14 ani), în doi, cel mult cinci ani, fetele se căsătoreau. În acei ani, ele trebuiau să învețe tot ce ținea de gospodărie – să țeasă, să coasă, cum să se îngrijească de casă, soț, copii.

» Părinții fetei se ocupau de zestre, cea mai importantă pentru o fată, care îi sporea șansele în fața feciorilor de însurat. Zestrea includea un mobilier personalizat cu tradiționalul „pat mare” – acesta era piesa de rezistență a zestrei, cea care arăta statutul social al fetei și cât de bogată era. Pe acel pat se puneau perne superb cusute și decorate, ce puteau fi de la 6 (pentru o familie mai modestă) până la 12, pentru cei cu adevărat înstăriți. Cu cât era mai mare patul cu atât mai avută fata.

» Mobilierul adus de fată era format dintr-o canapea din lemn, o bancă pictată, o ladă decorată cu lalele unde fata păstra îmbrăcămintea – adică costumele populare, un dulap unde se țineau farfurii. Pentru pereții interiori, tot culoarea albastră era cea tradițională și pe aceștia se pictau farfurii și se puneau ștergare țesute în culori vii, cu un roșu predominant.

» În camera din spate, cum o numeau (mulți și azi la fel spun), se locuia. Era mobilată mult mai simplu, doar cu cele necesare traiului de zi cu zi – masă, scaune, bancă, sobă pentru gătit și încălzit și pat unde dormeau.

» Serile de dans ce se organizau în Sic dădeau ocazia celor tineri de a se cunoaște mai bine, de a se împrieteni și de a-și găsi partenerul de viață. Fiecare din cele trei străzi avea o casă de dans. Tinerii erau însă obligați să meargă numai la casa de dans de pe strada lor, deoarece se puteau căsători numai cu cineva care locuia pe aceeași stradă.

» La fel, fiecare stradă avea propriul taraf – vioară, violă și contrabass – ce cânta muzică tradițională maghiară și românească.

» Cei mai mulți locuitori din Sic sunt de origine maghiară. Cei vârstnici îmbracă și azi zi de zi haine cu specific popular; însă portul pentru zilele de sărbători era frumos, elegant, în culori vii, tipic portului maghiar secuiesc și săsesc – o combinație inedită. Negrul și roșu din portul lor simbolizează însă doliul și sângele și are legătură cu anul 1717, când tătarii au năvălit în Sic de ziua sfântului Bartolomeu și au ucis aproape toți locuitorii satului.

» Din ținuta portului tradițional fac parte și cizmele. Femeile au cizme negre, lungi, lucrate din piele; sus, este o bandă roșie și jos, în partea de la călcâie, sunt brodate trei lalele. Cizmele bărbaților sunt mai simple, tot negre, înalte din piele, dar fără banda roșie și broderie.

{Sursa: szek-sic.ro}

» miniGhid «

Unde se află: Sic este în județul Cluj, Transilvania.
Cum se ajunge:

• Cu mașina: Din Cluj-Napoca în direcția Gherla și din Gherla pe DJ 109D până în Sic.
• Cu mijloc de transport în comun: Din Cluj-Napoca, sunt zilnic mașini care circulă la Gherla, la intervale regulate, de dimineața până seara târziu. Stația de plecare din Cluj-Napoca este în Parcare Expo, din apropiere de Expo Transilvania.
• Distanțe: Cluj-Napoca – Gherla: 38 km; Gherla – Sic: 18 km.
• Idee: Dacă ești din fire un explorator-aventurier, poți merge pe jos din Bonțida până în Sic. Treci câteva dealuri și ești în Sic. Avantajul: ai o panoramă faină cu satul văzut de pe dealuri.

Intrați, e deschis – Muzică, dans și táncház: Muzeul Dansului de la Sic, Cluj
» ESENȚIAL «

Sic este o așezare aflată destul de aproape de Cluj-Napoca și destul de departe de oraș pentru a rămâne cu farmecul ei din vremuri trecute.
• Satul a fost împărțit în trei ulițe sau zone și astăzi e la fel.
• Deși tentația caselor moderne a apărut, satul are multe case tradiționale, locuite, îngrijite.
• Una din vechile tradiții din sat este cea a dansului.
• Aceste seri erau ținute în táncház, casa dansului.
• Un olandez a reînviat tradiția dansului din Sic și a amenajat un muzeu al dansului.

» Tu ce spui? «

◌ Ai vizitat muzeul dansului din Sic?
◌ Dacă da, ce impresie ți-a lăsat? Dacă nu, ce părere ai, este un loc unde ai vrea să mergi ?
◌ Împărtășește cu alții impresiile tale din călătoria la Sic.

Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne întâlnim și pe Google+ | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest