Una din nebănuitele surprize de pe traseele din Apuseni şi-a făcut apariţia exact când nu mai credeam că este loc de astfel de farmece. Presupun că aşa se întâmplă mereu cu acele lucruri diferite, speciale, întotdeauna apar ultimele, pe ultima sută de metri, dar cum să te superi pe ele pentru asta.
După o zi de drumeţit pe la Casa de Piatră, seara mă tot gândeam să merg, să nu merg a doua zi la Arieşeni, iar de acolo la Groapa Ruginoasă. Aici, de fapt, îmi planificasem să ajung, fără să mă las năpădită de nu ştiu ce aşteptări. O drumeţie şi atât.
CITEȘTE: Unde te mai pierzi în Apuseni: la Casa de Piatră
Nu ştiu cum, nu pot să spun de ce, dar pozele pe care le tot văzusem cu Groapa Ruginoasă nu au dat ghes curiozităţii mele în vreun fel și să mă convingă să merg să o văd. Mai mult, faptul că toți localnicii pe care i-am întâlnit mi-au făcut capul calendar cu groapa asta mă ținea și mai departe de ea.
Să mergi să o vezi, îi auzeam de cum am ajuns în Apuseni și nu reușeau decât să mă facă şi mai indiferentă la a merge să văd. Şi nu pentru că nu cred în ceea ce spun localnicii, dar, ştim cu toţii, uneori, oamenii doar exagerează. Nu cu intenţia de a te zăpăci pe tine de cap, ceea ce se mai întâmplă, ci din plăcerea de a impresiona. Cu toții ne mai lasăm copleşiţi de o trufie locală fără cusur şi mai ales sens şi atunci totul devine extraordinar şi trebuie neapărat văzut.
CITEȘTE: Cutreierând Apusenii, la moţi
A doua zi, m-am trezit devreme, ca de obicei, şi eram deja hotărâtă să urc la Groapa Ruginoasă. Problema era că nu am întâlnit pe nimeni în Albac în stare să îmi poată spună la ce oră ajunge autobuzul spre Oradea. Doar ceva de felul, în jur de 7 şi jumătate, poate pe la 8, dacă îmi aduc bine aminte, ieri am văzut că a trecut aproape pe la 9. Concluzia era simplă, cel mai bine şi sigur era să merg cât mai devreme şi să aştept în staţie.
Ceea ce am şi făcut. Ca să ajung la Groapa Ruginoasă, am coborât la Pasul Vârtop (acolo unde este şi pârtia de schi, în partea stângă). De aici am mers pe jos cam 1,5 kilometri, iar unde este indicatorul am luat-o la dreapta pe potecă şi am intrat pe traseul marcat cu bandă galbenă. Pe panou scrie că durata traseului este de 50 de minute.
CITEȘTE: În lumea subterană din Apuseni
După un urcuş, la început destul de solicitant, îngreunat de fapt de grohotiş și stânci, în cele din urmă se luminează totul în faţa ta şi te trezeşti deodată pe un platou înconjurat de brazi superbi, o prelungire nebănuită a traseului stâncos din pădure. Cred că tocmai de aceea apariţia acelui loc pare într-un fel ireală.
Eu am fost în stare să-mi imaginez acolo o întâlnire cu vreun înger, fără să mi se pară nelalocul ei. Probabil doar razele soarelui ce îşi făceau loc tandru printre crengile brazilor şi luminau, într-o armonie de umbre şi lumini, această poiană pustie şi verde, puteau fi blamate pentru asemenea gânduri. De acolo, lumea părea sălbatică, îndepărtată şi nu te-ar învinovăţi nimeni dacă te-ai crede la capătul ei.
Câţiva paşi
și gata,
asta a fost lumea,
urmează cerul.
Merg inevitabil spre acel capăt şi în faţă se deschide tot mai uriaş un amfiteatru pe care îmi închipui că romanii ar fi fost invidioşi. În trupul muntelui, s-a format în timp o ravenă roşiatică, marcată şi pe harta franciscană din 1883. Recunosc, este un spectacol de senzaţie.
L-am subestimat și a fost mai bine aşa. Natura asta este formidabilă, mereu găseşte câte ceva şi te ameţeşte dulce de cap, cu reprezentaţii fastuoase şi scenarii simple ale căror finaluri, ce te fac să crezi în perfecţiune, nu te lasă să le ghiceşti vreodată. De aceea e bine să mergi şi să le trăieşti ori de câte ori e posibil.
» miniGhid «
• Cu mașina:
Din Arieşeni, în direcţia Ştei – Oradea, se urcă spre Pasul Vârtop. Aici, pe partea stângă este pârtia de schi, se merge mai departe aproximativ 1,5 kilometri. Dacă eşti cu maşina, în apropiere de locul unde este amplasat semnul spre Groapa Ruginoasă există un spaţiu de parcare pe partea stângă, imediat după curbă.
• Cu mijloc de transport în comun: Din direcția Alba Iulia, este un autobuz ce circulă dimineața spre Oradea, cu stații în localitățile prin care trece; eu l-am luat din Albac până în Arieșeni. Cel mai bine este să te informezi la Autogara din Alba Iulia. Poți să-i spui șoferului că mergi la Groapa Ruginoasă și va opri în apropiere unde începe traseul.
• Distanțe: din Vârtop până unde începe traseul – 1,3 kilometri.
⦿ Trivia:
• Încălţăminte pentru munte. De asemenea, nişte beţe de trekking ţi-ar fi de ajutor.
• În iulie, august, în zonă poţi culege şi afine, iar la început de toamnă, găseşti ciuperci. Sigur, sunt de toate felurile, chiar şi otrăvitoare, dar cred că este inutil să mai spun că nu ar fi o idee tocmai bună să te avânţi să culegi dacă nu le cunoşti bine.
• Poți să continui traseul, fie ocolind Groapa, fie coborând şi traversând prin ea, dacă ai antrenament și firește echipament adecvat pentru alpinism. Altfel, mai bine stai sus, la marginea ei, și o privești liniștit.
• Poți să te întorci în Arieșeni ca să mergi să vezi un atelier unde se lucrează manual tot felul de obiecte din lemn, inclusiv tulnice, şi să asculţi o tulnicăreasă. Eu asta am făcut. Îi găseşti în cătunul Pătrăhăiţeşti, la aproape 5 kilometri din Arieşeni. Se poate merge şi cu maşina şi alte motoare, dar după cum ştii, de câte ori este posibil, iar aici este cât se poate de posibil, eu recomand mersul pe jos sau cu bicicleta.
CITEȘTE: Sunetul tulnicului de dincolo de păduri, la Pătrăhăiţeşti
Un traseu, un spectacol şi un amfiteatru cât un munte
» ESENȚIAL «
• Are o adâncime de peste 100 metri şi un diametru de peste 600 metri.
• Este o arie protejată de interes național.
• Se ajunge din Șaua Vârtop, pe traseul marcat cu bandă galbenă.
• Actualizare: Potrivit Arieșeni.pro, în 2014 a fost refăcut traseul din DN75, prin urmare accesul este acum mai ușor, chiar și iarna. Au fost făcute trepte de lemn și piatră în locurile dificile și montate balustrade de lemn.
» Tu ce spui? «
◌ Ai fost la Groapa Ruginoasă?
◌ Cum a fost experiența ta?
◌ Te-a impresionat?
◌ Recomanzi această drumeție celor care merg în Apuseni?
Join the discussion
trebuie sa ajung candva si aici. mi-am tot zis ca o sa merg de cand l-am vazut pe Bear Grylls in actiune la Groapa Ruginoasa, dar inca n-am ajuns. Arata fenomenal! si traseul e o incantare, din cate inteleg 🙂 Norocoaso:D
L-ai subestimat și bine ai făcut, că senzația a fost mai puternică așa. De multe ori pățim la fel… noroc pe noi. Pozele sunt super grăitoare, ca de obicei, Mira! Frumos ce faci tu. Frumos. Dar tot mi-e greu să mi te închipui singură pe-acolo, pe margine de râpă… 🙂
Haha, erau păsări ce mă încântau cu cântecele lor aşa că ştiu sigur că nu eram chiar singură.:) Probabil vara este mai multă lume.
Am pus mai multe fotografii pe Google+…! 🙂
Anda, este tare fain traseul, nu foarte lung, deşi parcă aş fi vrut să fie mai lung, nici dificil, dar e bine să ai încălţări adecvate. Merită, eu spun că merită fără discuţie mers acolo. Din păcate, erau destul de multe gunoaie sus, ceea ce, din nou, este tare trist. Cu siguranţă, putem face ceva în privinţa asta.
Wooow.ce frumos…eu am vazut ceva asemanator anul trecut in Italia…tot scurt si mi-as fi dorit sa fie mai lung. Doar ca nu am gasit si fosile 😀
Aşa este, Ana Maria, un loc chiar impresionant.
Superbe fotografii! felicitări!
Mă bucur că îţi plac! Mulţumesc, Laetitia!
Cum stau brazii aceia atarnati pe buza prapastiei! Iar poza cu ciupercute este geniala!
Interesant locul, cred ca imi amintesc de el de la lectiile de geografie, insa nu l-am vazut. Interesant! Natura este mereu surprinzatoare. Cel mai iscusit mester!
Mie îmi plac imaginile cu acele rădăcini de brazi care s-au unit, de parcă sunt nişte fiinţe care ştiu ce pericol le pândeşte şi se ţin de mâini, pentru momentul în care vor aluneca pe veci în acea groapă…
Exact, Larisa, ai spus minunat, natura este cel mai iscusit meşter! Iar aici chiar îşi dovedeşte măiestria! 🙂
Este o imagine care ma duce cu gandul la filmele western. Ai umblat prin zone extrem de frumoase. Sa speram ca aceia care ajung acolo, vor avea respect pentru acest monument al naturii.
Păi să ştii Robert că nu te duce rău gândul, chiar că e un decor de filme western… 🙂 Din păcate şi acolo, sus, pe acel platou, erau destul gunoaie, se pare că unii nu vor pur şi simplu să plece dintr-un asemenea loc fără să lase ceva vizibil în urmă. 🙁
E bine ca nu te-ai dus vara, Mira! E o aglomeratie de Bucegi pe poteca aia, vara. La sosea, sunt parcate o gramada de masini si domnisoare in sandale vor neaparat sa traiasca aventura urcatului pe munte…Din moment ce nu doar drumetii adevarati ajung acolo, e normal sa fie si gunoaie. Pentru afine, trebuie sa te grabesti, fiindca le culeg localnicii, fiind o sursa de venit pentru ei. Mie imi place locul acela, am fost de cateva ori si ma tot intreb cum si pe unde se poate intra pe fundul gropii, de jos?! Ai vreo idee?
Îmi închipui că vara e multă lume. Of, eu nu cred că aruncatul gunoaielor oriunde ţine de faptul că iubeşti sau nu natura. Oamenii aruncă şi în oraşe, se aruncă peste tot, cred că ţine mai mult de o indiferenţă şi de acea atitudine, oricum mai sunt şi alte gunoaie…
Nu am încercat să ajung jos, dar dacă ai echipament şi antrenament cred că se poate coborî. De altfel, am văzut şi nişte poze cu unii acolo. 🙂
Oh, nu! Nu sa ajung jos, de sus! Sa gasesc un sat de unde, urmand o vale, se ajunge pe fundul gropii. Trebuie sa existe un drum!
Mă gândeam că vrei puţină adrenalină… 🙂 Da, cu siguranţă, se poate ajunge, dar de pe partea cealaltă a traseului.
Este un loc care mi-a placut tare mult si ma bucur ca este din ce in ce mai apreciat!
Trebuie să mă iei cu tine într-o drumeție de-asta, Mira. Uite, hai să gândim un loc la mijloc de țară, ce zici? 🙂
Nu am auzit pana acum de acest loc! Si e atat de aproape de mine 🙂
Eu zic că ar fi tare fain, mergem, Loredana, chiar vreau să mergem! Vorbim! 🙂