Sigur, ar putea părea o prostie să faci pe jos drumul de la Gârda de Sus până la Gheţarul de la Scărişoara. Mai ales acum când şoseaua, până mai ieri mult blamată de turişti, se întinde netedă în faţa ta, aşteptând să-i testezi rezistenţa cu roţile maşinii. La început de octombrie, am văzut că se mai lucra la o porţiune destul de bună de drum. Nu cred că s-a terminat, dar chiar dacă nu este tot drumul proaspăt asfaltat, se poate merge cu maşina din Gârda de Sus până în satul Gheţari.
Mă gândeam la Ghețarul de la Scărișoara și când l-am văzut prima dată. Aveam în jur de zece ani și mi-a rămas în amintire drumul pe care l-am parcurs atunci pe jos. Mi-a plăcut atât de mult încât nu doream să mai ajung vreodată la acel gheţar, doar să merg neîncetat pe acel drum ce mă trata regeşte, cu peisaje din cărţi de poveşti. 
În momentul în care mi-am planificat să ajung din nou la gheţar, ştiam că nu voi merge cu maşina, pe drumul maşinilor. Am ales traseul ce porneşte din Gârda Seacă. Din Gârda de Sus am mers 4,5 kilometri până la Gârda Seacă, un drum drept, uşor de parcurs pe jos, cu bicicleta sau, dacă nu se poate altfel, cu mașina.
Traseul începe chiar în dreptul caselor. Am început să urc numa singură, desigur, şi tot speram că, într-un moment, soarele va răzbate şi în acea zi prin negura de octombrie ce cădea peste păduri.
Pe indicatorul din Gârda Seacă scria că traseul poate fi parcurs cam într-o oră, probabil dacă nu te opreşti deloc. Eu m-am oprit în fiecare poieniţă, cum altfel, ce deschidea parcă anume pentru mine privelişti sălbatice ale Apusenilor. Acestea au fost, cu siguranţă, cele mai delicioase momente, când ieşeam la lumină şi mă bucuram să văd din nou cerul deasupra, aşa morocănos cum a fost. După care o luam de la capăt, dispăream din nou în pădure, urmând traseul ce tot urca domol și gândul îmi era la următoarea întâlnire cu zările. 
În locul acela în care crezi că omul nu se încumetă să trăiască, acolo la marginea pădurii, era o casă. Locuită. O femeie mi-a spus că mai am cam o jumătate bună de oră de mers. Şi să nu-mi fac griji, de vreo doi ani nu a mai văzut urşi.
Din nou străbat pădurea. Din nou ajung şi mai sus, într-o poieniţă; deja mă imaginam deasupra Apusenilor. Privirea mea era în sărbătoare. 
Cuprindeam zările şi îmi închipuiam că pe undeva, prin depărtările acelea, mai există viaţă. De lângă mine, porneau pădurile dese, nesfârşite, care acum începeau să se arate într-o ţinută tot mai înflăcărată.Aici, sus, mă vedeam departe de tot ce înseamnă civilizaţie. Eram doar eu, într-un peisaj oarecare din Apuseni. Totuşi, mi-am adus aminte, fără să-mi doresc în vreun fel asta, că nu pot sta aici la nesfârşit.
Într-un final, ştiam că n-am încotro şi mă voi întoarce lângă tot ceea ce, în acel moment, vedeam că este mult prea departe de mine. Când eşti însă aici, singurul lucru pe care îl poţi face este să te încarci de pacea adâncă a locului.
Să înveţi, să-ţi reaminteşti câte ceva de la natură. Simplitatea. Măreţia. Eleganţa. Liniştea. Nimic în plus. Atât cât este nevoie pentru a fi spectaculos, să poți arăta şi fără zarvă cât eşti de grozav.
După încă o porţie de traversat pădurea, traseul meu a întâlnit drumul ce urcă din cătunul Gheţari spre peşteră. Semn că am ajuns la destinaţia mea. Mi-am cumpărat bilet și am coborât apoi în ghețar. 
» miniGhid «
Despre traseu, aşa cum l-am văzut eu
# Este uşor, nu presupune efort mare, oricine îl poate străbate.
# Destul de bine marcat.
# Pe indicatorul din Gârda Seacă, scria că traseul are o lungime de 2,5 kilometri, adică o oră timp de mers (ținând cont că se urcă). Eu am plecat în jurul orei 9:30 din Gârda de Sus şi pe la 12:00 am ajuns la gheţar. Cu opriri, făcut fotografii, slobozind privirea şi gândul să cutreiere pe unde le va fi voia în acele locuri fără margini. Fiecare moment a fost celebrat cum se cuvine.
# Există şi alte variante de trasee din Gârda de Sus.
Ce mi-a plăcut la acest traseu
# Traversează pădurea şi urcă permanent, iar în momentul în care se ajunge în luminişuri se deschid peisajele maiestuoase ale Apusenilor.
# Nu sunt maşini. Evident. Între Gârda de Sus și Gârda Seacă, din loc în loc sunt pensiuni, dar şi terenuri amenajate unde se poate campa.
# Pe drumul de la Gârda de Sus la Gârda Seacă, au trecut câteva maşini. Puţine.
# Intrând pe traseu, din Gârda Seacă până la gheţar drumul este numai al tău. Să te bucuri de el din plin.
» Tu ce spui? «
◌ Ai fost la Ghețarul de la Scărișoara?
◌ Cum a fost experiența ta?
◌ Ai mers pe jos, pe un traseu, sau cu mașina?
Join the discussion
Vaiii… ce imagini frumoase! Apusenii sunt mereu absolut superbi! Eu am fost o singura data la Ghetarul de la Scarisoara, pe traseul clasic, urmand indicatoarele de pe drumul national. Am mers cu un Logan,nu pe jos, dar daca as fi avut mai mult timp la dispozitie, as fi preferat sa ma bucur de peisaje incet, savurandu-le pe indelete. Am in gand un concediu dedicat doar Apusenilor. Poate atunci aleg traseul facut de tine…
Să-l alegi, Anda, este superb! Eu n-am avut parte de o zi clară, să iasă imaginile aşa cum ar fi meritat Apusenii :), dar oricum a fost tare, tare frumos!
Chiar daca nu ai avut o zi clara, pozele sunt superbe :). Un traseu pe care o sa il notez si eu, chiar daca cine stie cand o sa am ocazia sa ajung :).
Mulţumesc frumos, Ana Maria, m-au salvat peisajele acelea superbe! 😀 Ţine-l minte, Ana Maria, şi când ai ocazia mergi. Eu l-am făcut la început de toamnă şi chiar nu am întâlnit alţi drumeţi pe traseu, dar probabil vara este totuşi ceva mai animat şi pe acolo 🙂
off, ce poze faine ai facut pe acolo, Mira…
Dacă spui că sunt faine, atunci aşa or fi! 🙂 Mulţumesc, Lucian!
Eh uite asta am sa il fac si eu. Ai dreptate, peisajele sunt foarte frumoase si calatoria in sine, urcand permanent …
Inca nu am ajuns la Scarisoara, dintr-o intamplare nefericita in copilarie, o excursie pe care desi am platit-o am ratat-o din cauza glumelor colegilor ce mi-au zis ca autocarul pleaca cu o ora mai tarziu :(((
Să-l faci, Alice, este superb, o să te încânte! Şi o să faci un traseu extraordinar pe care nu prea cred că l-au parcurs atunci colegii tăi cei răi 🙂
Ce peisaje frumoase! Casutele, ulitele, capitele de fan…sunt minunate. N-am fost niciodata la ghetar, dar o sa retin traseul acesta pentru cand voi merge. Apusenii sunt faini tare!
Aşa este, Larisa, Apusenii sunt faini tare, cum spui, şi când o să mergi acolo, să încerci şi traseul ăsta… tu fiind obişnuită cu traseele pe munte, nu o să ai probleme să urci, mai ales că nu este dificil deloc, însă este minunat 🙂 Să stai acolo în vârf şi să priveşti toate frumuseţile acelea din jur, ah, deja mi-e dor 🙂
Foarte reuşit articolul. Felicitări. Am fost şi noi anul acesta la Gheţar şi a fost o experienţă frumoasă. Ceea ce nu înţeleg este de ce nu se fac mai multe investiţii în infrastructură. Din câte am discutat cu ghidul de acolo (one man show) peştera are o medie de câteva sute de vizitatori pe an. Din calculul meu şi dacă ar investi un 50% din profit …măcar ar putea schimba scările acelea din anii ’70
La drumul pentru maşini s-a lucrat şi se lucrează, probabil la un moment dat vor face ceva şi cu scările. Pot fi, într-adevăr, destul de periculoase, dacă nu eşti atent. Iar cum acolo este în permanenţă umezeală, nu e greu să aluneci, mai ales dacă nu ai încălţăminte adecvată.
Bun venit şi mulţumesc pentru aprecieri! 🙂
Prin 2009 am ajuns la Ghetar plecand din Gârda de Sus. Am mers doar pe drumul forestier si cred ca am facut in jur de 1h 30 minute. Mi-a placut mult peisajul colinar si verde gen “windows desktop” dar cel mai mult m-au distrat scarile de coborare spre ghetar – lucioase si alunecoase :). Frumoasa zona, e de mers vizitat / revizitat.
Aşa este, zonă tare faină, merită cutreierată cât mai mult… Daaa, scările alea sunt de senzaţie 😀
Ma bucur ca ti-a placut atat de mult “curtea” mea, Mira! Tie si celor care au comentat aici. Zic curtea mea, fiindca mai bine de 15 ani am o cabanuta in Garda de Sus (o poti vedea pe blog) si locurile pe care le descrii imi sunt familiare. In august sunt, de obicei, pe acolo asa ca daca mai vii in zona, da de stire, poate ne intalnim:)
Am ajuns la Ghetar pornind, peste munte, din Arieseni (nu aveam cabana atunci), coborand in Valea Garda Seaca la podul de piatra, acolo unde incepi din nou sa urci inspre padure. E un drum lung si obositor dar frumos.
Ce frumos, Adriana, ce minunat că ai acolo o căsuţă! Îmi place tare mult zona Apusenilor şi mi-am planificat şi pentru anul acesta multe drumuri pe acolo… Eu veneam dinspre Gârda de Sus, aşa că n-am făcut traseul acela, dar ştiu de el… nu e timpul pierdut. Să ştii că dacă ajung prin august în zonă, ne auzim, mi-ar face plăcere să ne întâlnim… 🙂
O zona superba, am fost anul trecut la sfarsitul lui august cu masina am prins o zi de vara autentica, drumul era turnat cu placi de beton dar drumul era foarte ingust de abia treceau doua masini una pe langa cealalta, Parcul national Apuseni ceva de vis 🙂 . S-a asfaltat acum sau s-a latit drumul?
Când am fost eu, anul trecut în octombrie, am văzut că se lucra la drum. Nu ştiu cât se poate lărgi acolo drumul, dar să ştii că sunt câteva trasee spre gheţar ce te răsplătesc cu peisaje superbe, ar fi păcat să nu încerci măcar o dată să ajungi fără maşină. Doar o idee, poate te tentează… 🙂
Am venit din Vartop si nu stiam cat am de mers din Garda de Sus, de asta nu am mers pe jos dar traseul se merita facut la pas. 🙂
Merită fără îndoială, Adi… Poate data viitoare… 🙂
Foarte frumoase imagini drumul spre Ghetarul Scarisoara in ansamblu si in detalii. Acum este asfaltat drumul spre ghetar si putini turisti mai aleg sa urce prin padure pe traseele marcate – oameni comozi – nu stiu ce pierd !