Trei poveşti de iubire la Comana

Comana este o așezare în sudul României, la distanță egală de Giurgiu și București, unde s-au ascuns tot felul de povești de iubire. În apropiere este și Parcul Natural Comana și se întâmplă multe alte lucruri frumoase despre care ne va povesti Irina.

Irina Munteanu este jurnalist, cu o pasiune mare pentru călătoriile care îi oferă experienţe inedite şi reportaje unice. A scris mulţi ani pentru revista Olivia şi Jurnalul Naţional. O poţi urmări şi pe Facebook.
De la Comana s-a întors cu mai multe povești și vom afla de la ea, discret, câte ceva despre:
• Iubirea dintre Lyggia şi Gellu, chiar dacă poarta a fost încuiată.
• Moara de Hârtie unde hârtia se face tradițional, manual, cu migală; de ce moară? pentru că odinioară mori se numeau locurile unde se făcea hârtia.
• Clopotele mănăstirii.
Mi-am dorit atât de mult să merg la Comana, în vizită la Gellu Naum, şi când am ajuns în sfârşit, după ani de dorinţă, am găsit poarta încuiată.

Totuşi, după ce m-am zgâit peste gard la casa acoperită de iederă, poetul mi-a dat un semn. Sau cel puţin aşa mi-a plăcut să cred mai târziu, când m-am dumirit. Imediat ce m-am îndepărtat de casă a tras o ploaie care a durat cât am traversat strada, până la maşină.

Mi-am dorit să văd casa unde şi-au trăit iubirea Lyggia şi Gellu, întâlnindu-mă cu poeziile lui, cu „Zenobia” şi „Calea Şearpelui”, şi cu oamenii care l-au cunoscut îndeaproape, pe care i-am iscodit când am scris despre Iubirea care ne duce în miezul miracolului. La câţiva ani, într-o noapte minunată ce nu a mai fost repetată de atunci, Noaptea Bibliotecilor, o altă întâlnire mi-a aţâţat pofta de Comana: cea cu soţii care au creat „Moara de Hârtie”, la Comana. Am ţinut ca pe un talisman petecul de hârtie făcută manual pe care era imprimată o strofă din „Apolodorul” lui Gellu Naum.

Şi
până la urmă
am ajuns.

Am trecut pe la mănăstire şi am văzut cele şapte clopote, tăcute în ziua aceea, însă mi-am promis să revin pentru a umple imaginea despre Comana şi cu sunete. Am vizitat parcul, am trecut pe la casa poetului, şi apoi am luat-o pe deal, spre Moară.

Lângă cladirea Morii, un câmp proaspăt arat, cu brazde mari, ademenise nişte găini. Apoi am văzut plăcuţa şi am intrat într-un loc unde îşi dau întâlnire cărţile, tiparniţele vechi, literele de plumb, cuva cu apa şi hârtia măcinată, petalele uscate, Dana şi soţul ei, o absolventă de filologie şi un jurist care şi-au dorit să mai facă ceva după serviciu şi aşa au inventat Moara de Hârtie.

I-au spus moară fiindcă aşa se numeau odinioară locurile unde se fabrica hârtia. Aici, hârtia se face în cel mai simplu mod: într-o cuvă mare cu apă se pune hârtie mărunţită şi se lasă de cu seară în puţină apă. Se mai adaugă doar petale sau cafea sau nisip, dacă vrei să apară modele. Se ia apoi o sită şi se scoate din apă pagina. Se presează ca să iasă apa şi se lasă la uscat.

Din ce se mai poate face hârtia? Chiar şi din blugi tocaţi mărunt–mărunt a făcut Dana. Este unul din rarele locuri unde totul este lucrat manual, cu bun-gust şi dragoste pentru natural şi calitate, ceea ce îi dă unicitate. Totul la modul cât se poate de simplu, fiindcă, aşa cum spune Dana, lucrurile simple transmit cel mai frumos mesaj.

» Tu ce spui? «

◌ Ai fost la Comana?
◌ Ai văzut vreodată cum se obţine manual hârtia, aşa cum se făcea pe vremuri?

Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne întâlnim și pe Google+ | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest